This Is Anfield !
Asa scrie pe o placuta postata desupra culoarului ingust care duce jucatorii catre terenul din Liverpool. Ai putea sa crezi ca e doar o vorba mare…toate echipele folosesc razboiul psihologic. Insa acolo, la iesirea pe Anfield, un razboi psihologic a fost deja castigat. Vina o poarta cele patru tribune care traiesc momentul suprem al vietii de suporter. Si il traiesc foarte des…sunt niste fericiti…
Acolo deja adversarii au pielea incretita. N-ai cum sa nu reactionezi asa. Oricat de tare esti, vei fi coplesit. Nu este vorba de intimidare cu ajutorul violentei, chiar daca suporterii lui Liverpool si-au aratat in trecut ,pe Heyssel, latura animalica. Nu…momentele alea au trecut. Au lasat urme adanci si nu vor fi uitate, dar au mers mai departe. Si nu au fost singuri niciodata.
In 2005, la Istanbul, intr-o finala de Champions League , suporterii celor din Liverpool au dat startul unei minuni cantand la inceputul reprizei a doua. E nevoie de mai mult? Se poate mai mult? Cei care privesc fotbalul stiu la ce ma refer. Revenirea incredibila de la 0-3 in fata lui Milan se datoreaza tribunei rosii. Unul dintre momentele de neuitat ale fotbalului.
Tot in 2005, la 20 de ani de la masacrul din capitala Belgiei, soarta a facut ca Juventus si Liverpool sa se intalneasca din nou. La mesajul afisat de catre italieni, “Odio Liverpool”, Anfield a raspuns incredibil…cantand. Si cantand ca nimeni pana atunci. Tribuna Anfield-ului rivalizeaza oricand cu un Wembley plin la un concert Queen. Si Queen a avut cel mai mare concert din istoria rock-ului pe Wembley-ul anului 1986…
Doamnelor si domnilor, chiar daca din 1992 , de cand am inceput sa urmaresc fotbalul international tin cu marii rivali din Manchester, chiar daca am o mica simpatie pentru Arsenal, unul dintre momentele pentru care as da cativa ani din viata se consuma inaintea ficarui meci pe Anfield. Cat as vrea sa traiesc pe viu momentul ala!
Si daca inca se mai intreaba cineva de ce fotbalul cucereste, de ce oameni in toata firea se transforma in copii atunci cand merg la stadion si pana la urma….daca cineva se intreaba de ce ne uitam la niste baieti care lovesc o minge cu piciorul, au raspunsul.
Ladies and gentleman, this is the Football! Thist is Anfield!
You’ll never walk alone!
PS: Ai dreptate Steven, tu care l-ai auzit de atatea ori inca mai simti puternic un nod in gat…
October 16th, 2009 at 1:40 PM
Ma, eu tin cu cormoranii inca de prin ’85, de pe vremea lui Rush. E drept ca nu i-am vazut la teveu pe atunci, doar prin almanahuri si ziare. Cam pe atunci mi s-au si format preferintele fotbalistice (mai am in portofoliu pe Real, Ajax si Inter; bineinteles, si Craiova!).
Nu stiu daca exista un alt club cu o identitate atat de bine definita de catre suporteri (stiu ca mai au si alte cluburi imnul asta, dar nimeni nu il canta ca pe Anfield). Nu stiu daca isi intimideaza intotdeauna adversarii, dar sigur ii face sa respecte fotbalul.
October 16th, 2009 at 2:40 PM
@ dyers_eve:
Da ma, sunt multe cluburi care il canta. De fapt cantecul are o poveste interesanta, nu a avut nicio treaba cu fotbalul. A fost preluat mai mult intamplator de catre cei de la Liverpool prin 1963. Dar am auzit si vazut un “You’ll never walk alone” care iti ridica parul pe tine pe Celtic Park, la un meci Cel-tic-Liverpool. L-au cantat impreuna. Cred ca si cei de la Dortmund il canta
Ai dreptate insa, nimeni nu il canta ca pe Anfield. Si exact asta voiam sa spun, nu intimideaza in adevaratul sens al cuvantului. Doar impune respect. Imaginile cu jucatorii care asteapta in gura tunelului sa se termine imnul m-au uns mereu pe suflet. Si tare ciudat, tribuna de pe Anfield a masacrat odata niste suporteri italieni.