Vine GunsNRoses in Romania ( 21 septembrie ). Pai ce mai cauta acum?:))
Glumesc eu acum, dar vorbesc si serios. Normal ca nu ma asteptam sa vina in momentul in care erau in varf, erau prea cautati atunci. Acum ma mir ca mai exista… Dar altul e baiul meu…pai ce GNR bai frate? Adica “Axl si-atat”? Ce mare porcarie e showbizzul asta… Cititi mai mult
Am vazut Sofia de 2 ori in 2004, respectiv 2005, pe fuga recunosc… dar mi-a placut in ambele dati si aveam o impresie frumoasa pana de curand, cand am trecut prin Bulgaria sa ajung la greci in vacanta ca tot omul cu masina personala! 
Vai, “militienii” lor sunt incredibili, pandeau masinile cu binoclul si nu trebuia sa depasesti vreo limita de viteza sau sa faci ceva iesit din comun, te opreau in functie de cum batea vantul si de cat noroc te inconjura!
Ieri. Dimineata banala, calduroasa, cu ceva treaba prin oras. Iesim in formatie completa, tot familionul, planuim sa schimbam niste bani, sa facem ceva cumparaturi, apoi back home. Verficam cursul euro-leu, intram in prima casa de schimb valutar. “Nu-i pot schimba, sunt prea murdari.” Mai sa rad, mai sa injur, ne uitam unul la celalalt (noi astia mari, ca Matei nu stia ce se intampla), ne uitam la bancnota, ni se pare curata… Mergem mai departe. A doua casa de schimb valutar, acelasi refuz: bani murdari! Iar iesim, iar ne uitam tampi unul la celalalt, cautam o banca. Gasim, intram, asteptam… asteptam… (cred ca atunci invata domnisoara sa faca tranzactiile, altfel nu-mi explic lentoarea ei) ma uit pe pereti, si vad deasupra ghiseului un anunt “Banca schimba bancnotele deteriorate contra unui comision din valoarea respectiva”. Aprobam amandoi, astia mari, ca e o idee buna, decat sa pierzi toata valoarea, tot e ceva… Inca asteptam, Matei nu mai are rabdare, ies cu el afara, ramane Dadi la ghiseu. Dupa ceva timp, muuuult, iese si el: ” Banii erau murdari, i-am spalat cu 15%, din 50 euro am pierdut 7 jumate”. Si dezbatem pe drumul spre casa ce inseamna murdari, ca nu aveau nici o pata, se vedeau perfect toate elementele, habar n-am! Cititi mai mult
Ma luai si eu cu pardalnicul de campionat si cu prea onorata pradaciune din Guentchea, si uitai sa va povestesc in episodul precedent despre alte nobile vlastare ale familiei in cauza. Din nefericire, despre doi dintre cei mai de seama urmasi ai sai, esuati pe taramuri britanice, nu avem decat marturii literare sau cinematografice.
Unul ar fi John Adams (evident, nu tot ala cu presedintele), un vajnic matelot englez care a luat parte la celebra revolta de pe Bounty (ship-ul, nu batonul de ciocolata). Desi nu s-a facut remarcat ca unul din capii rascoalei, a reusit performanta de a imprumuta numele sau
unui oras, si nu unuia oarecare, ci chiar unei capitale. Povestea se leaga cumva tot de Revolutia Franceza. Adica, respectiva revolta a avut loc in 1789, dar pe 28 aprilie, cu doar o luna si un pic inainte de “original” (cat de original, am vazut in episodul anterior). Nu lungesc vorba, pentru ca evenimentul s-a bucurat de cateva ecranizari catusi de putin nereusite (scuzati-mi engleza). Eu v-o recomand pe aia din 1984, “The Bounty”, cu Anthony Hopkins, Mel Gibson, Daniel Day-Lewis si Liam Neeson (ba inca si cu Laurence Olivier). [Daca puteti fi mai pretentiosi de-atat, n-aveti decat sa cautati voi ecranzarile cu Marlon Brando, cu Clark Gable sau cu Eroll Flynn].
Ideea e ca, pana la toata urma, omul in cauza (desi s-a ascuns multa vreme sub numele de Alexander Smith) a reusit sa dea numele sau celei mai mici capitale din lume, Adamstown. Well, se pare ca singura localitate a singurei insule locuite din arhipelagul Pitcairn are nu mai putin de 48 de locuitori, conexiune la internet si cablu, si cam atat (pentru restul, apelati si voi la Wiki).
Ar mai fi un anume Henry Adams, tot matelot (american), produs se pare 100 % al fictionalismului de la Hollywood. Pai altfel cum sa iti explici ca poti primi cadou o bancnota de un milion de lire, cu care sa poti sa faci tot ce iti trece prin cap timp de o luna, iar tu sa o dai inapoi? In fine, filmul se numeste “The Million Pound Note”, e aparut undeva in ‘54, si in el il regasiti, daca va era dor, pe Gregory Peck.
Asadar, de-acum parasim legenda si intram in istorie. Legenda ne lasase in pragul unui incredibil lant de gafe manageriale comise de Adam (nu l-a concediat pe Napoli si nici nu l-a adus pe Peseiro, dar totusi…). Dupa ce Omul a gasit de cuviinta sa se insoare cu secretara si sa importe mere stricate de la firmele controlate de Opozitie, presedintele de onoare al Edenului a (re)nationalizat firma si i-a trimis pe urmasii lui Adam intr-un fel de somaj tehnic (intre timp, planeta chiar a apucat sa se scufunde, dar se pare ca echipa a fost salvata de Noe-Sumudica, cel care a importat in arca sa o adevarata colonie de papagali brazilieni).
Istoria ne spune ca, in timp, adica vreme de milenii, capitalul social al familiei s-a faramitat intre diversii sai urmasi. Noi facem un mic salt (mic pentru om, dar mare pentru omenire), si picam undeva in secolul XVIII. Din cauza crizei, am achizitionat o busola ieftina (dar la pret de profi), asa ca aterizam la spartul secolului, undeva pe la 1790 si ceva, si nu in Europa, ci in Indiile Vestice. Dar tot raul spre bine, pentru ca in vremea aia, in batrana Europa, tata Kant abia trecuse de saptij’ de ani si incepea sa mazgaleasca la “Critica Ratiunii Pure”. Nimic interesant deci.
“Steaua e Steaua, cu arbitri, fără arbitri, trebuie să luăm campionatul. Păi cum voia Craiova să fie arbitrată în Ghencea? Steaua trebuie să ia titlu, e ceva normal. Se uită CFR-ul cum a fost arbitrată sezonul trecut? A fost ofsaid de jumătate de metru, e clar. Dacă eu aşa văd, cine mă poate contrazice. Mă uit la fază şi e ofsaid clar.“
“Recidivez din nou” (nu mai stiu unde/ la cine am auzit exprimarea asta, dar imi place la nebunie) cu o poveste din seria “familii celebre”. Daca v-a placut precedentul episod, cel cu familia Cooper, atunci o sa va rog sa aveti putintica rabdare si cu familia de azi, una mult mai cunoscuta si cu o istorie mai bogata.
Asadar si din pacate, stimati conationali, nu va fi vorba nici acum de o familie neaosa, intrucat nici una din familiile Columbeanu, Basescu, Prigoana, Paunescu, Tiriac, Covei samd nu ne-au confirmat participarea pana la inchiderea editiei. Ne multumim cu ce avem, si-i
bagam la inaintare tot pe americani.
Ilustrii reprezentanti ai acestei familii au fost de felul lor oameni foarte activi, implicand numele pe care-l purtau in diverse domenii: religie, istorie, politica, film, literatura, fotbal sau muzica. Vi-i voi prezenta azi pe cei mai cunoscuti dintre ei, cu rugamintea de a completa si voi lista, dupa puteri, chef sau inspiratie.
Un mic indiciu: probabil ati vazut acum ceva anisori, pe ProTV, filmul dedicat acestei familii, precedat de inconfundabila voce a lui Bebe Cotimanis: “un film inspirat din fapte reale”. Filmul se chema “The Addams Family” (cu Anjelina Jolie-Houston). In cele ce urmeaza, vom gasi “faptele reale” care au stat la baza povestii.
In viata de zi cu zi, familia a purtat mult mai banalul nume de Adams (single D, amintire a vremurilor cand inca omenirea nu descoperise decat focul, roata, pusca si cureaua lata, dar nu si Dolby Digital).
[Un grup de istorici mult mai bine documentati banuiesc ca, de fapt, "double D" este un omagiu adus celor de la ABBA; sau invers, lucrurile nu sunt inca foarte clare].
PRELUDIU
Gabi Torje, dupa ce e schimbat , alearga cu stoicism pana langa Sala Floreasca si striga cat il tin rarunchii, impreuna cu ultrasii: “Muie Steaua, muie Steaua!!!” . Care e treaba lui cu Steaua nu stiu, dar cred ca e mai mult la misto. Sau se da bine pe langa baietii rai, altfel pateste ca Mitea.
Cu maretele cuvinte, acompaniate de catre o peluza “cu staif” avem un preludiu veritabil, mai ales cand vedem ce urmeaza, despre cine urmeaza sa vorbim. Madame Udrea, din inaltul functiei ‘mniei sale, ne anunta cu dispret: “Bai fraierilor, uite ca am valoare. Va fac cunoscuti in lume, baaaaa!”.
Am incercat sa citesc acest mic volum de povestiri acum vreo 2 saptamani, va jur ca am incercat! Am ajuns la jumatate chiar, dar mai mult nu pot, nici macar o fraza. Nu, nu este cartea de vina, e vina mea, e prea buna pentru mine! Ca o inculta si incapabila de rationamente complicate, nu pot citi o povestire intinsa pe 50 de pagini in care disparitia fetei, gasirea cadavrului ocupau 5 pagini, iar pe urmatoarele 20 autorul prezinta informatii “decisive despre aceasta intamplare trista”, provenite din importantele ziare ale vremii si locului. Si asa am citit eu cum sa razboiau “L’ Etoile”, “Le Commercial” si “Le Moniteur” , unii spuneau ca fata in cauza a fost omorata inainte de fi aruncata in apa, altii invers, ceilalti au facut un eseu asupra scufundarii cadavrelor in apa, in ce conditii se produce acest lucru, cand se ridica la suprafata, de ce atunci si nu alta data, s.a.m.d. Daca as vrea intr-adevar sa inteleg ce scrie acolo, sa urmaresc firul, ar fi absolut necesar sa iau notite, si apoi sa stau sa ma minunez de unde a plecat si unde a ajuns. Aaaa, am uitat sa va spun ca asa sunt rezolvate primele doua cazuri din aceasta carte: numai citind articolele despre respectivele crime geniul criminalist dezvaluie fara greseala identitatea inculpatului (in prima poveste e vorba de o gorila, in a doua nu stiu… probabil voi citi ultimele paginii ca sa aflu).
Pai va inchipuiati ca numai proaspata campioana mondiala detine jucatori “ghei”? De fapt, eu sunt ala care isi inchipuia asta…asa ca, pentru spalarea pacatelor, va prezint in imagini statice, varianta sportiva a emisiunii ” De 3 X ghei in sport”. Cititi mai mult
Au comentat recent: