Ieri-seara, putin trecut de miezul noptii. Ma intorceam de la o petrecere tinuta de catre societea la care sunt angajat. In masina eram mai multi, ii depozitam pe la casele lor, adica de unde ii adunasem cu cateva ore in urma.

Fix in fata imobilului in care locuiesc e o terasa. Desi frig , terasa era plina…aia veseli si galagiosi, ca vara. Sunt obisnuit cu ei, asa ca incerc sa trec mai departe. Cu grija insa ( vreo 20 km/h ), astia  mai sar in fata masinilor cand sunt beti.  Nici n-am apucat sa imi astern gandul in creier ca si vad o fetita (17-18 ani ), cu un par crescut fix in ciuda gravitatiei, respectiv in directie opusa centrului pamantului, cum iese in strada, holbandu-se la mine, incercand sa-si regaseasca privirea pierduta. “Hait!”… mi-am gasit nasa! Asta, exact ca un caine vagabond ( stiti voi, d-ala de simte rautatea in trecatori ), a descoperit in karma mea o urma de misoginism si vine sa-mi indrepte comportamentul. Ma mananca de viu.
Cat ma gandeam la cum o sa ma transeze aia, o sa-mi smulga unghiile si o sa-mi prinda ouale intre doua caramizi, o vad ca isi ia elan si … tusti, fix pe capota masinii! Ca in filme, sau ca in clipul ala , “Sabotage”, aluneca pana in parbriz, apoi se intoarce si ma priveste de aproape. Recunosc ca am ramas fara replica, dracu’  se astepta sa se trezeasca cu sexul frumos si beat, fix pe capota masinii? Cititi mai mult

Atat timp s-a scurs de cand plecam dezamagit pana peste cap din Romania. A fost un pas important in viata, greu de facut, dar nu pot fi decat multumit ca l-am facut.

Cei doi ani s-au scurs la inceput greu, departe de tot ce inseamna familie si foarte multi prieteni, prieteni  cu care imi impartisem viata. Apoi a inceput sa fie mai bine, m-am obisnuit cu noua viata, una mai linistita, fara grija ca maine nu am din ce-mi plati datoriile, fara oameni suspiciosi din fire in jurul meu, fara ca cineva sa ma astepte sa gresesc ca sa-mi mai dea o lovitura. Am reusit sa devin un om mai echilibrat, am reusit sa apreciez valorile vietii, sa ma bucur de o privire in jur, sa ma bucur de un zambet si sa-l acord cu aceeasi placere. Un zambet este mereu binevenit, iar bunavointa si bunul simt sunt gratuite. Cititi mai mult

Multi iubesc viata traita “la subiect”, iubesc marea, caldura, soarele verii, agitatia. Multora le place zgomotul, le place viata de metropola, iesirea in cluburi, le plac cumparaturile ca activitate fizica si spirituala. Recunosc ca detest in mare parte cele spuse mai sus, chiar sunt arogant sau ironic cu persoanele care procedeaza asa. Pana la urma insa e treaba lor, fiecare isi traieste viata cum vrea, iar daca viata inseamna ce am enumerat mai sus, o sa-mi para rau de ei in liniste, eu imi vad de ale mele. Si-asa am impresia ca viata asta e prea scurta pentru a ajunge sa cunosti frumusetea lumii… . Cititi mai mult

Azi , cautand aiurea prin calculator, am dat peste o fotografie. Se odihnea intr-un folder uitat de lume, de mine si de timp. Si fotografia aia mi-a trezit o amintire…

In urma cu aproape 3 ani, plecam plin de dezamagire si de datorii de pe sinistrul aeroport Baneasa. Plecam in directia Alpilor Francezi. Era un sentiment compus din foarte multe trairi: teama de  necunoscut, bucuria schimbarii, teama primului zbor cu avionul, gandul vederii Alpilor. De cand ma stiu, iubesc muntele ca un nebun, iar acum ajungeam sa traiesc in lumea de poveste a maretiei Alpilor. Tocmai eu, cel ce nu-si putuse permite sa vada de prea multe ori Carpatii…
Imi amintesc golul din stomac din timpul decolarii, teama de la aterizare ( si acum persista, inca nu am scapat ), lipsa aluia ce trebuia sa ne astepte, drumul cu masina, haosul retelelor de autostrada, vederea Mont-Blanc-ului ( de la mai bine de 100 km departare ). Cititi mai mult

Ma declar deplin satisfacut dupa festinul asta vizual. Da, e noul meu oras preferat. Daca Alsacia nu m-a lasat cu gura cascata, desi are niste coline frumos luminate de catre soarele serii, Strasbourg duce o batalie crancena cu Brugge in sufletul meu. Nu stiu pe care sa-l pun pe primul loc…

Vazut a pied e o combinatie deosebita de modern si vechi, o combinatie  cu mult stil. Nu are badaranismul Parisului, nici aroganta Lyon-ului, nici prostul gust al Nimes-ului. E un oras cochet, cu personalitate, are mandrie… Si e cu adevarat primitor in ceea ce priveste turistul venit sa-l admire. Cititi mai mult

Locuiesc destul de aproape de Nîmes. Prins cu altele inca nu il vizitasem. Asa ca ma urc in masina si putin peste o ora sunt deja in fata Arenelor romane…

Nîmes este un oras tipic sudului Frantei. Multa piatra in constructii, strazi inguste ( pavate tot cu piatra ), palmieri si maslini. Totusi agitatia e mare si, ca orice oras turistic e destul de murdar si neingrijit. Fiind insa un mic fan al culturii romane nu bag in seama restul. Sau macar incerc…

La coada la intrarea Arenelor… un grup de englezi e foarte contrariat ca nu poate intra cu cei doi dulai din dotare. La un metru si treizeci de centimetri e un afis cat Trafalgar Square prin care sunt anuntati eventualii amatori ca “Prietenii nostri, cainii nu sunt permisi pe arena”. Ni se dau biletele, englezii bombanesc si unul dintre ei ramane cu cainii in afara obiectivului. Unde daca nu in fata unei beri?… Chiar, o fi normal in lumea asta civilizata sa mirosi peste tot excrementele lor, in speta ale cainilor? Cititi mai mult

Cand lumea se prabuseste , ProTV-ul se tine de porcarii. Cand pe toate statiile tv  se prezenta ceea ce poate fi evenimentul dramatic al secolului actual, la ProTV, la Maruta era invitat Pepe…iar. Fac baietii aia o cardasie jmekereasca de zici ca nu e adevarat. Doi idioti iau la misto o apucata…

Din cat am apucat sa aud ( pana la schimbarea site-ului, ca deh, are si el nevoie de un delay pentru incarcarea paginii ) se vorbeste acolo despre artisti : “cantaretul”sau “actrita”. Asa sunt ei alintati. Bag seama ca ne pierdem si elementarul bun simt, ca de simt al artei e mai greu de vorbit. Pai ce ii recomanda pe ei, vorba lui Dem Radulescu? Vocea si talentul? De cand cocalarii au ajuns cantareti iar mahalagioaicele actrite? Care sunt succesele lor de ni-i vand astia drept artisti veritabili? Bai, voi i-ati facut asa si acum au ajuns sa creada si ei ca sunt artisti si duc o viata de staruri! Cand nu se vorbeste de ei parca intra in moarte clinica, vorba altuia… Cititi mai mult

Am vazut de curand un film-documentar interesant. Numele e scris in titlu. Regizat de Andrei Ujica, prezinta in aproximativ 3 ore imagini din arhiva TVR despre viata lui Nicole Ceausescu.

Filmul este alcatuit ca o autobiografie, ca niste amintiri pe care Nicole Ceausescu le-ar avea inaintea mortii. Nu lipsesc discursurile de la moartea lui Gheorghiu-Dej sau cel de condamnare a invaziei Cehoslovaciei – marele lui boom mediatico-politic, vizitele in China, Statele Unite sau fatidica vizita in Coreea de Nord, vizita lui Nixon la Bucuresti, cea a lui Ceausescu la Londra, vizitele de lucru pe “santierele patriei”, imagini de la aplicarea planului diabolic de transformare a Bucurestiului, cuvantarea din 21 decembrie 1989, imagini de la celebrul proces in care avocatul apararii se transforma in acuzator virulent. Cititi mai mult

Buna dimineata, asa…dupa pranz ! Am obiceiul asta prost, sa ma trezesc tarziu. Si mai am inca unul, la fel de neinspirat: am idei proaste cand ma trezesc tarziu…

De curand am citit ceva despre incantatoarele locuri moderne de deasupra pungilor cu petrol. Cineva era atat de incantat de Dubai incat si-a facut luna de miere acolo. Treaba lor pana la urma, dar m-a facut sa ma intreb ce ii place acolo. Si pana la urma sa ma intreb daca mie mi-ar placea. Prin ultimul an de facultate am primit chiar o propunere de a lucra acolo, intr-un hotel. As fi facut masaj turistilor plini de bani si de fite. Visul meu! )

Asadar…topul locurilor ce nu-mi plac:

Cititi mai mult

Nu, nu scriu despre film, chiar daca mi-a placut foarte mult.

Scriu despre faptul ca luna asta a fost una foarte agitata; sau oi fi fost doar eu…? Lasand faza cu “toata luna” deoparte, sa va povestesc despre saptamana aceasta, mai ales zilele de luni si marti.  Luni dimineata la ora 02.00 imi sarutam copilul, ma uitam in urma cu jind la casuta mea, si porneam la drum, cu papornita in spate spre capitala. Cu treburi importante, nu asa… Ma duceam sa-mi scot cazierul; nu puteam sa fac asta de aci, pen’ca nu am catadicsit sa-mi schimb buletinul. De fapt, as fi facut io asta, da’ propitarul e plecat in tarile calde, si cum sa dau eu de el, sa trimit berzele? Dupa o lunga discutie cu cei de la Politia de aci, mi-am zis ca daca ma mai duc o data la ei, s-ar putea sa nu mai vin acasa, asa ca m-am hotarat sa fac ce zic domnii: sa bat 600 km dus-intors pen’tr-o bucata de hartie.

Am plecat, am ajuns in Bucuresti, am descoperit ca daca te duci la platesti taxa aia la Posta vei da 12,7 lei in loc 10 lei si ca tre sa completezi cererea corect, altfel nu-ti dau cazierul- serios, asa scria pe un afis.

Cititi mai mult