Atat timp s-a scurs de cand plecam dezamagit pana peste cap din Romania. A fost un pas important in viata, greu de facut, dar nu pot fi decat multumit ca l-am facut.

Cei doi ani s-au scurs la inceput greu, departe de tot ce inseamna familie si foarte multi prieteni, prieteni  cu care imi impartisem viata. Apoi a inceput sa fie mai bine, m-am obisnuit cu noua viata, una mai linistita, fara grija ca maine nu am din ce-mi plati datoriile, fara oameni suspiciosi din fire in jurul meu, fara ca cineva sa ma astepte sa gresesc ca sa-mi mai dea o lovitura. Am reusit sa devin un om mai echilibrat, am reusit sa apreciez valorile vietii, sa ma bucur de o privire in jur, sa ma bucur de un zambet si sa-l acord cu aceeasi placere. Un zambet este mereu binevenit, iar bunavointa si bunul simt sunt gratuite. Cititi mai mult

Multi iubesc viata traita “la subiect”, iubesc marea, caldura, soarele verii, agitatia. Multora le place zgomotul, le place viata de metropola, iesirea in cluburi, le plac cumparaturile ca activitate fizica si spirituala. Recunosc ca detest in mare parte cele spuse mai sus, chiar sunt arogant sau ironic cu persoanele care procedeaza asa. Pana la urma insa e treaba lor, fiecare isi traieste viata cum vrea, iar daca viata inseamna ce am enumerat mai sus, o sa-mi para rau de ei in liniste, eu imi vad de ale mele. Si-asa am impresia ca viata asta e prea scurta pentru a ajunge sa cunosti frumusetea lumii… . Cititi mai mult

Azi , cautand aiurea prin calculator, am dat peste o fotografie. Se odihnea intr-un folder uitat de lume, de mine si de timp. Si fotografia aia mi-a trezit o amintire…

In urma cu aproape 3 ani, plecam plin de dezamagire si de datorii de pe sinistrul aeroport Baneasa. Plecam in directia Alpilor Francezi. Era un sentiment compus din foarte multe trairi: teama de  necunoscut, bucuria schimbarii, teama primului zbor cu avionul, gandul vederii Alpilor. De cand ma stiu, iubesc muntele ca un nebun, iar acum ajungeam sa traiesc in lumea de poveste a maretiei Alpilor. Tocmai eu, cel ce nu-si putuse permite sa vada de prea multe ori Carpatii…
Imi amintesc golul din stomac din timpul decolarii, teama de la aterizare ( si acum persista, inca nu am scapat ), lipsa aluia ce trebuia sa ne astepte, drumul cu masina, haosul retelelor de autostrada, vederea Mont-Blanc-ului ( de la mai bine de 100 km departare ). Cititi mai mult

Contrar asteptarilor, azi vreau sa castige Romania. Am vrut sa luam bataie de la Luxemburg, desi stiam ca nu se poate asa ceva, doar pentru a ajuta soarta sa tranteasca o aroganta intr-un cap sec, cap luminat , cap de selectioner.

Azi insa vreau sa castigam. Pentru ca suntem atat de ilogici in tot ce facem ( asta nefiind totdeauna o calitate ) , incat ne putem teme de Luxemburg, dar  n-avem teama in fata vecinilor lor de la sud.

Vreau sa castigam pentru tribunele alea pline, tribunele singurului stadion adevarat din Romania ( in sfarsit, am terminat cu stadioanele construite pe damburi!!! ). Si vreau sa cred ca tribunele alea pline vor conta mai mult ca mintea Selectionerului Luminii, care nu stie ce vrea sa faca ( “…poate o sa atacam, o sa ne mai si aparam…”-VP ). Cititi mai mult

Ma declar deplin satisfacut dupa festinul asta vizual. Da, e noul meu oras preferat. Daca Alsacia nu m-a lasat cu gura cascata, desi are niste coline frumos luminate de catre soarele serii, Strasbourg duce o batalie crancena cu Brugge in sufletul meu. Nu stiu pe care sa-l pun pe primul loc…

Vazut a pied e o combinatie deosebita de modern si vechi, o combinatie  cu mult stil. Nu are badaranismul Parisului, nici aroganta Lyon-ului, nici prostul gust al Nimes-ului. E un oras cochet, cu personalitate, are mandrie… Si e cu adevarat primitor in ceea ce priveste turistul venit sa-l admire. Cititi mai mult

Drumul e lung, 349 km daca luam in considerare canalul intre cele doua rauri ( legatura pe calea apelor intre Marea Nordului si Marea Mediterana ), 600 km pe sosea. Mai exact de unde stau pana unde am ajuns.

Din cate am apucat sa vad ( nu prea multe, fiind venit cu treburi in nord ) Mulhouse nu e un oras extrordinar. Are un aer de oras de provincie, aglomerat,  blocurile nu au forma, strazile sunt murdare, cocalarii peste tot. Doar arhitectura din centrul vechi aduce arata apropierea de Germania. Pentru ca pana la urma e o regiune puternic influentata in istorie de catre vecinii de la Nord-Est. Deja mi-e dor de casele de piatra, campurile de lavanda si maslinii mei…

Cititi mai mult

De ce in imaginatie? Pentru ca inca nu l-am vizitat. De ce Strasbourg? Pentru ca in mai putin de o saptamana voi avea ocazia sa-l vad. Ajung cu treburi la 100 de km de Strasbourg si mi-am luat doua zile libere pentru a vedea unul dintre orasele Frantei pe care tin neaparat sa-l bat la picior.

Ce pot face eu in Strabourg? Nu mare lucru, nu sunt amator de vizite in muzee,  teatre sau biblioteci. Sunt doar obsedat de fotografie si in pricipal de peisaj urban. Deci voi face poze non-stop. Pe langa fotografie sunt si un pasionat de orase vechi…du-ma in La Defense in Paris si te injur, du-ma sa vad Ile de la Cite si iti dau tot ce vrei!

Cititi mai mult

Locuiesc destul de aproape de Nîmes. Prins cu altele inca nu il vizitasem. Asa ca ma urc in masina si putin peste o ora sunt deja in fata Arenelor romane…

Nîmes este un oras tipic sudului Frantei. Multa piatra in constructii, strazi inguste ( pavate tot cu piatra ), palmieri si maslini. Totusi agitatia e mare si, ca orice oras turistic e destul de murdar si neingrijit. Fiind insa un mic fan al culturii romane nu bag in seama restul. Sau macar incerc…

La coada la intrarea Arenelor… un grup de englezi e foarte contrariat ca nu poate intra cu cei doi dulai din dotare. La un metru si treizeci de centimetri e un afis cat Trafalgar Square prin care sunt anuntati eventualii amatori ca “Prietenii nostri, cainii nu sunt permisi pe arena”. Ni se dau biletele, englezii bombanesc si unul dintre ei ramane cu cainii in afara obiectivului. Unde daca nu in fata unei beri?… Chiar, o fi normal in lumea asta civilizata sa mirosi peste tot excrementele lor, in speta ale cainilor? Cititi mai mult

De curand am fost in Romania. Mi-am probat masina, dar nu asta a fost obiectivul principal. Imi expira pasaportul in luna decembrie, iar pe aici mi se cam cere pasaportul peste tot. Asa ca…fuga la Craiova. Acolo…surpriza, nu mai era cum stiam eu. Nu mai exista regimul de eliberare “la urgenta”. S-au schimbat pasapoartele vechi cu cele noi, facute dupa modelul american. Deci, in momentul asta pot fi controlat , se stie cu exactitate unde sunt, datorita cipului implantat in el. In plus m-am ales si cu o amprentare in regim de urgenta, poate au nevoie de ele cand cauta persoane suspecte… Mama ei de libertate in sistem capitalist… Cititi mai mult

Ca stau intr-o zona superba si incarcata de istorie stiti deja. Mai trebuie sa va si povestesc despre ea. Asa ca…

Week-end mai lejer. Chiar daca a plouat cam mult in ultimul timp, ma hotarasc sa fac o vizita intr-un loc unde voiam sa ajung de mult timp: Uzes-Pont du Gard. Sunt sigur ca la un moment dat ati gasit , printre imaginile de desktop ale Vista-ei un peisaj colorat in care aparea un apeduct maiestuos. Ala e…Pont du Gard. Pana la el am insa de trecut pe la Uzes. Cititi mai mult