Uneori ni se pare ciudat ca actorii imbatranesc si mor, ni se pare ciudat ca si ei sunt oameni. Lasa insa in urma lor clipe de neuitat…

Azi, 10 noiembrie 2009, s-a stins din viata unul dintre cei mai mari actori romani ai tuturor timpurilor: Gheorghe Dinica. N-am sa spun prea multe despre domnnia sa…rolurile jucate vorbesc de la sine. Peste 60 de filme, peste 40 de roluri in piese de teatru, peste 30 de productii de televiziune, trei teatre mari ale tarii pe a caror scena  a activat, numeroase premii nationale si internationale, Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica-Bucuresti, 75 de ani de viata… Cititi mai mult

Ziua de duminica a fost ziua circului in Craiova. A venit presedintele in carne si oase, iar muritorii de rand, (pulimea…deh),  s-au inghesuit sa-l vada pe viu pe cel care ne tot zambeste intr-o ureche de pe panourile publicitare, exact cum ne zambea si tovarasu’ pe vremuri, in celebrul tablou de deasupra tablei din sala de clasa. Incep sa semene in apucaturi. Toti cei care-l contesta sunt dusmanii tarii, agenturile secrete, transformate intre timp in corporatii media,  lucreaza din greu la defaimarea lui, e iubitor  de multime si are impresia ca multimea aia chiar il iubeste fara a arunca ciolanul in mijlocul ei…

Duminica mi s-a demonstrat din nou nou ca traiesc intr-un oras de boi. Cica au fost peste 40 000 de oameni ( din spusele jandarmeriei ), gata oricand sa-i pupe picioarele si sa-i joace intre tapli pe aia care ar indrazni sa-l atinga cu altceva in afara buzelor. Ca au fost multi adusi cu autocarele de prin alte parti ( cu siguranta au venit din placere, nu au primit nimic in schimb ), nici asta nu e o scuza. De fapt nici nu caut scuze prostului. Prostul se naste asa si tot asa trebuie sa moara, fiind gata sa sara la gat doar pentru ca nu e lasat sa pupe un cur cald.

In urletele isterice ale purtatorilor de haine portocalii, facute la comanda pe bani ce s-ar fi putut investi in spitale, scoli si gradinite, tovarasul se plimba hahaind “mandru ca un sef de stat, prezidand un cacat”. Nota: nu dati bre in mine, ca eu doar am preluat cuvintele dintre ghilimele, nu sunt atat de inteligent sa compun asa capodopere… Cititi mai mult

De fapt sunt atat de ocupata de ceva vreme, incat facusem un pact cu mine insami, prin care imi promiteam ca recompensa dreptul de a mai scrie ceva pe-aici, abia atunci cand voi fi reusit sa realizez cateva dintre telurile stabilite. Si totusi, cunoscatorii stiu ca sunt lipsita de puteri in fata impulsului, si cand vine ca o vijelie nu pot decat sa-i cedez. Acum din nou este impulsul cel care ma impunge la scris, sunt cateva lucrusoare pe care-si doreste el sa le spun, si cum il cunosc, stiu ca nu-mi va da pace pana ce n-o fac.

Cititi mai mult

Nu-mi vine usor sa scriu despre iubire, mai ales aici, intre atatea zapaceli si aiureli si pac pacuri, si arogante… si mai ales beree!! Ca parca-i blogul berii fara de sfarsit   O mai incape oare si vreun strop de iubire intre atatea six packs?

Si totusi, uite ca pana la urma scriu, daca tot am fost invitata sa iau parte la programul asta de varieté… cultural?!

Nu-mi vine usor, pentru ca as vrea sa scriu despre iubire cu iubire, cu pasiune; as vrea sa pot transpune in cuvinte respectul pe care il am fata de sacralitatea ei. O fac insa pentru ca de ceva vreme nu incetez sa percep in jurul meu un fenomen care pe mine personal ma ingrozeste… si pe care, asta-i confera dramatismul, nu stiu cati il constientizeaza: noi, cei care iubim, o facem intr-un mod egoist! Nu va speriati, nu intentionez sa povestesc nimic in stil bisericoso-traditionalist, nici sa moralizez, si nici nu ma consider un expert in plus, in masura a da sfaturi despre iubire. Si in plus, ca sa spun lucrurilor pe nume de la inceput, nici nu ma gandesc la iubirea dintre vreun Catalin si-o Catalina… ci la iubire, pur si simplu, incluzand sentimentul parintilor fata de copii, sau invers… sau sentimentul dintre buni prieteni. Cititi mai mult