Recunostinta
De fapt sunt atat de ocupata de ceva vreme, incat facusem un pact cu mine insami, prin care imi promiteam ca recompensa dreptul de a mai scrie ceva pe-aici, abia atunci cand voi fi reusit sa realizez cateva dintre telurile stabilite. Si totusi, cunoscatorii stiu ca sunt lipsita de puteri in fata impulsului, si cand vine ca o vijelie nu pot decat sa-i cedez. Acum din nou este impulsul cel care ma impunge la scris, sunt cateva lucrusoare pe care-si doreste el sa le spun, si cum il cunosc, stiu ca nu-mi va da pace pana ce n-o fac.
Ma copleseste asa o stare de recunostinta, incat trebuie pusa cumva in cuvinte. Mie personal mi s-a schimbat calitativ mult viata de cand am inceput sa multumesc pentru toate aspectele pentru care ma simt recunoscatoare 
Initial am inceput cu un fel de exercitiu, invatand sa ma concentrez la finalul fiecarei zi asupra micilor detalii pentru care puteam fi recunoscatoare… cui? Pai daca nu lui Dumnezeu (indiferent ce sau cine o fi sau n-o fi el), cu siguranta Vietii! Cu timpul actul acesta nu-mi mai apare ca un exercitiu care solicita concentrare, ba ceva mai mult, am dezvoltat o oarecare sensibilitate, care-mi permite sa reperez chiar in momentul in care se petrec ele acele “taine” pentru care ma pot simti recunoscatoare… astfel incat ma pot bucura din plin de ele.
Astazi ma simt deja recunoscatoare pentru mai multe “daruri”. Unele dintre ele sunt specifice zilei de astazi, altele au valoare generala (ceea ce nu ma impiedica sa ma bucur de ele zi de zi), iar altele sunt mai vechi, insa n-au iesit pana acum asa la lumina 
Vreau sa incep cu gramada de oameni minunati care mi-au intrat in viata relativ pe neasteptate de ceva vreme (ei, nu-s ei o gramada chiar extrem de numeroasa, insa pentru mine ceea ce depaseste un element se numeste multime ). Fiecare ma imbogateste cumva, de fapt cam fac posibile niste senzatii pe care le-am descris cu alta ocazie, intr-un alt post… si fiecaruia sper sa pot la randu-mi, sa-i intorc “darile” in aceeasi masura. Dar cum asa-mi pare mie, ca oricum sunt un fel de oglinda (mai ales atunci cand vin in contact cu calitati 
), cred ca-mi va iesi treaba asta. Fata de oamenii astia as avea o pornire, e o slabiciune de-a mea de ultima vreme: i-as imbratisa si nu le-as mai da drumul multa vreme (norocul lor ca fizic sunt suficient de departe)
Apoi ar mai fi gramada de oameni extraordinari pe care de mai multa vreme ii numeam prietenii mei, si pentru care ma simt o norocoasa: nu stiu cum e la voi, insa eu chiar am cei mai frumosi prieteni din cati exista Apoi ar fi familia mea, in varianta ei cea mai extinsa, care cuprinde vreo trei generatii si vreo doua nationalitati. Si la punctul asta tin sa-i spun fratiorului meu drag (care poate chiar citeste) ca sunt mandra ca e el, si nu altul, in postura asta
Mai sunt recunoscatoare pentru norocul (caci e de-a dreptul jocul hazardului) de a trai intr-o zona nebantuita de razboaie. Cu alte vorbe, sansa imensa de a avea parte in viata de pace; caci la cate conflagratii devoreaza in clipa de fata natiuniile Terrei, multi dintre cei care se bucura de pace nici macar nu constientizeaza cat de fericiti ar trebui sa se simta numai din motivul asta. Uneori, cand ma compar cu cei din regiunile oropsite, ma incearca sentimente de vinovatie pentru norocul asta, pe care nu l-am meritat eu mai mult decat ei (si totusi, eu am parte de el, si ei nu). Apoi, in maniera asemanatoare, adaug sansa ca nici catastrofe naturale nu se abat asupra regiunii in care traiesc. Cum altfel m-as putea simti mai norocoasa?
Fireste ca sunt recunoascatoare si pentru faptul ca sunt sanatoasa (chiar daca uneori imi place sa ma vaiet de unele mici inconveniente)! Sunt recunoscatoare pentru ca pot dormi linistita noptile, lipsita de griji majore… daca am stii, toti cei care avem parte de astfel de tihna, cat de putini sunt cei ce pot sustine acelasi lucru, poate am reusi sa apreciem mai mult ceea ce avem.
Si mai sunt recunoscatoare pentru fiecare zambet de care am parte intr-o zi, pentru vecina cea draguta si prietenoasa, care mereu imi spune povesti interesante despre nepoteii ei (are vreo 5, de la trei copii) cand mergem impreuna cu autobuzul… pentru cateva carti deosebite pe care le-am primit de la oamenii cei minunati pe care i-am amintit … pentru fiecare ocazie ce mi se ofera de a invata cate ceva nou, si si pentru ocaziile in care pot darui si eu cuiva cate ceva
Si n-as putea defel sa uit sa fiu recunoscatoare Pamantului, care, la varsta lui inaintata, continua sa ne suporte noua, oamenilor, toate nebuniile. Si care inca nu s-a scarbit nici de micimea noastra, nici de ura, nici de lasitate si se invarte inca netulburat de toate cate i-a fost dat sa poarte. Si pentru mine insami, pentru ca sunt asa cum sunt, si nu altfel, pentru ca, chiar daca inca-i loc de mai bine (si mereu va fi), as fi putut iesi si mai rea
July 31st, 2009 at 12:55 PM
sa stii ca io te admir ca esti capabila sa dai curs impulsurilor, eu de regula sunt talentat in a le innabusi
)
)
in alta ordine de idei, sa fie asta post-ul ala despre ce ramasese de spus mai demult, sau aia e alta mancare de peste cu cartea aia de dialoguri?
acu sa nu te simti obligata sa il scrii si pe ala, era doar o intrebare
July 31st, 2009 at 1:03 PM
nu-i chiar alta mancare de peste, vezi tu bine ca de fapt se leaga
insa ala chiar era alt post, dar nu-l mai scriu si pe el tot acum, ca m-asteapta alte scrieri… insa nu l-am uitat (vine el impulsul si pt. postul ala, fii fara grija 
)
PS: ce dragut ca ne admiram reciproc pentru cate ceva
July 31st, 2009 at 1:43 PM
aolo, nu-mi dau seama pentru ce as fi de admirat
July 31st, 2009 at 1:50 PM
tu remarci ca nu prea ai reusit sa-ti pastrezi intacta imaginea aia de ti-o propagai la inceputurile blogului? de antispamer (si in general, de “anti-”) din ala care arunca cu pietre?
upsala, nu cred ca trebuia sa fac tampenia sa-ti spun asta… gresii, pt. ca intrebai pt. ce sa fii admirat
July 31st, 2009 at 2:56 PM
Auzi draguta , pe cine faci tu batran ? pai daca Pamantul are o varsta inaintata ( 4,5 miliarde de ani ) ce sa mai zica Universul cu cele 15-17 miliarde ?
)
) si la fel de simpatica . Numele poti sa ti-l schimbi , e incompatibil cu tine , daca esti din specia ” gandaci de bucatarie ” 
Gandacelule , tu esti ( vorba cuiva ) sarea si piperul acestui blog .Iti doresc sa ramai asa si la o varsta cat mai inaintata
July 31st, 2009 at 3:19 PM
gresisi, da
July 31st, 2009 at 3:32 PM
alexx, vedeam comentariul tau, care intrase la moderat, numai pana la punctul “daca Pamantul are o varsta inaintata” si eram sigura c-asa-mi termini fraza… oof, si-asa n-aveam chef sa mai explic acum chestia cu relativitatea in functie de sistemul de referinta
(Universul o stie, cred ca d-aia nu se supara pe mine 
)
mersi pt. apreciere, eu ma bucur daca pot bucura si eu pe cineva;
in privinta numelui, mi se trage de la poezia omonima a Elenei Farago, si eu zic ca mi se cam potriveste… asa ca-ti multumesc pentru intelegere daca nu ma mai pui sa-l schimb
July 31st, 2009 at 11:11 PM
Ma, se decerneaza ceva premii sau e un testament pentru perioada in care vei lipsi de pe blog?
)
)
Eu ma multumesc ( si multumesc “vinovatului ” ) ca eu si familia mea suntem sanatosi. Restul multumirilor la momentul potrivit.
Sanatate multa tanti sarea si nenea piperule!
July 31st, 2009 at 11:22 PM
ma, nu sunt sigura ca te-nteleg, insa asa cum pricep io, tinand cont ca io as fi o tanti si tu un nenea, imi urezi mie si-ti urezi si tie insuti sanatate multa
asta-i un lucru bun 
) da’ tu poti multumi cand si cui simti tu nevoia 
faza cu testamentul iara n-o intelesai… iar in rest, vezi ca se cheama “recunostinta” si nu “multumiri”
August 1st, 2009 at 12:33 AM
recunostinta impulsului tau
August 1st, 2009 at 9:07 AM
lywyu:
Newsted: stai ca m-am prins (din pacate abia dupa ce inchisesem pravalia, de-asta completez asa tarziu) cum era cu tanti sarea si nenea piperul: tu de fapt te gandeai ca toate “ele” care scriu aici sunt un fel de tanti sarea, si toti “ei” un fel de nenea piperu’, asa ca tu (spre deosebire de mine, mai egomana asa din fire) le faceai la toti urari de bine
vezi ma, ca ma prind si io, fac conexiunile mai lent, da ma prind
August 1st, 2009 at 9:26 AM
o imbratisare pentru gandacel
August 1st, 2009 at 9:29 AM
newsti dupa ce ca mi-ai facut capul asimetric , mi-ai pus si vectori in loc de maini . macar coloreaza -ma in verde
August 1st, 2009 at 10:45 AM
alexx: iui, bratic la gandac ii place, il primeste cu drag
hai ca cred ca am ajuns chiar si eu in masura de a da lamuri din astea: cica nu-s adminii responsabili pentru avatarii nostri, ii alege sistemul la intamplare (am zis bine?!)… asa ca nu te poate colora nimeni in verde, din pacate, cica poti tu sa iti faci un cont undeva (parca era gravatar.com) si-ti poti alege acolo ce imagine vrei tu, chiar si verde
August 2nd, 2009 at 10:07 PM
@gandacelul:
Ai insiruit tot ce ti-a dat Dumnezeu pana acum,sa te bucuri de tot ceea ce ai primit.Fii fericita si nu ravni la mai mult, sa te multumesti totdeauna cu ce ai!
August 2nd, 2009 at 11:10 PM
Criticul: eu chiar ma bucur mult pentru toate, pe unele chiar le simt ca adevarate binecuvantari
) … caci cele ce le-am insiruit eu aici de fapt nu le “am”, intr-un sens de posesie, ele nu-mi apartin… eu tot ce am este capacitatea de a le simti asa (ca pe o fericire), atat 
(niste niveluri superioare in “a fi”, sa nu-ti imaginezi altceva)
insa am o problema (poate-i numai din cauza modului in care percep eu exprimarea) cu expresia “multumeste-te cu ce ai”; cu “multumeste pentru ce ai”, da, sunt de acord, si o fac, insa a ma multumi cu ce “am”, cu un nivel pe care l-am atins deja, eu o vad ca pe un act limitativ… care ma ingradeste in a ma dezvolta mai departe… trebuie sa vreau mai mult (de la mine! ca mai am de crescut, mai am inca atatea de descoperit in viata
si eu nu vad asta intr-un sens material, de asta si as inlocui verbul “a avea” mai degraba prin “a fi” (primul imi provoaca un sentiment de grrrrrrr, al doilea unul de exaltare
de ravnit nu ravnesc din principiu, ca asta pt. mine iarasi are asa o conotatie negativa… insa imi doresc
multumesc pt. parerea ta