De felul meu, evit sa folosesc cuvinte mari sau expresii plastice. De aceea, nu voi ceda tentatiei de a-l caracteriza pe Ioan Becali (si pe nici un alt purtator public al acestui nume) cu vorbele unui amic: “cancerul fotbalului romanesc”. Cancerul ucide, relativ repede si nemilos. De obicei, nu iti lasa sanse: odata diagnosticat, deznodamantul e previzibil. “It’s just a matter of time” (scuzati-mi araba !).
Nu cred ca fotbalul nostru e chiar atat de bolnav incat sa moara. Tine de frumusetea acestui sport sa nu lase nici cele mai jalnice intrupari ale sale sa dispara. Mai mult, se incapataneaza sa le prelungeasca agonia, pompand bani si functii. Daca ar fi sa compar fotbalul romanesc cu un organism, as spune ca, din pacate, nu este suficient de bolnav ca sa moara (ceea ce ar insemna fie renastere, fie trecere in legenda, alternative oricum mai onorabile), dar nici suficient de sanatos ca sa supravietuiasca. Pur si simplu subzista, agonizeaza, “face umbra pamantului…”. Ca unul din acei zombie din filme de categoria C, cu ochii intorsi spre trecut, cu miscari mecanice mimand caznit vietatile sanatoase, si cu mutra supuranda.
Lasand traitul din amintiri si imitarea celor vii altor prilejuri, poate mai vesele, ar trebui sa ne odihnim privirile pe infatisarea fotbalului de la noi. Sunt multe bube pe fata lui. Multe din ele, stoarse fara nici o jena in public, secreta o substanta respingatoare, unsuroasa, pe care avem sanatosul obicei sa o numim “puroi”.
Deunazi, Ioan Sabau nu era bun de Dinamo pentru ca omorase un om cu masina. Terzian, ceva mai inainte, nu omorase pe nimeni, si totusi a fost victima unui atentat cu flegme si lavaliera. La fel, si mai inainte, Cartianu era prea sarac si nu avea bani de parfum, dar’mite de sapun.  Pe vremea cand antrenau Steaua, Dorinel Munteanu era prea increzut pentru un carator de geanta la nationala, iar Bergodi vorbea prea mult fara sa aiba rezultate, deci trebuia “halit”. Venind mai inspre vremurile noastre, Ando e prea fudul si vrea sa isi faca reclama pe spatele lui Dinamo. Iar cireasa de pe tort, sau mai bine zis marul din ratul porcului, e swingerul Razvan, rautatea aia mica ce nu vrea in ruptul capului sa ii ofere lui Mutu sansa sa mai altoiasca niste ospatari cu ranga invelita in prosop. Asta dupa ce Iovan devenise “tradator” si “spritar”, pe motive de scapat Sapunaru in presa.
Vorbe multe si grele, lansate de-a lungul multor ani, de acelasi personaj care reapare sacaitor, precum o infectie destul de prudenta cat sa nu devina letala (riscand astfel un tratament decisiv), dar indeajuns de insistenta cat sa ne otraveasca lent, consistent, permanent…
Acelasi personaj care si-a facut renume de impresar vanzand “generatia de aur” la pret de tinichele, in primii ani de dupa Revolutie, si apoi a supravietuit vanzand strasuri la pret de “briliante”, dar tot pe comisioane grase.Presedinte “de mare succes” la doua cluburi din Bucuresti, si cu relatii foarte puternice la cel de-al treilea (asa ca nu va mai mirati daca si anul asta, la fel ca in precedentii doi, titlul va fi tot provincial). Omul capabil sa santajeze cluburile cu jucatorii pe care ii are sub contract (Dinamo stie !!!) pentru a aranja antrenori, rezultate, ierarhii…(Aici l-as ruga pe lywyu sa intervina, daca poate, sa ne spuna cati jucatori din Liga I au fost de-a lungul anilor sub contract cu GB).
Nu, e cat se poate de clar ca Giovani nu e un cancer. Nu are nici un interes ca fotbalul romanesc sa moara. Il vrea inca viu, cat sa mai vanda ce e de furat pe aici, dar nu insanatosit, pentru ca nu e sinucigas. Exact ca o infectie cu care vei trai toata viata, si care, ca sa-i faca in ciuda lu’ Nietzsche, nu te omoara, dar te slabeste.
Problema e insa alta. Din nou, puroiul a inceput sa urce de la Liga lu’ Mitica spre “nationala”. Suparat ca Razvanel a intrat cu ciubotele in sentimentele gastii de cheflii (Briliantu’, Printu’, Sapu’, Tamas si restul nestimatelor care mai iau bataie prin Bambu), decanul de varsta al clanului Pfecali ameninta cu dejectii privind viata intima a lu’ “coate-goale’, a lu’ “mate-fripte”, a “mitocanului”, “canaliei” si “plastografului” (va traduc gratuit ultimul cuvant, don Giovani).
Va supura intreaga presa sportiva atunci cand va vorbi Mutu !!! Un tsunami de puroi ne va lovi pre noi, idolatrii lu’ Luce cel mic !!!
Sunt, din fericire, destul de optimist incat sa cred ca “Apocalipsa dupa Giovani” e un mare fas. Sunt insa, din pacate, sceptic cu privire la sansele de a scapa de el prea curand. Eficient ca un furuncul (astea apar de obicei “de la brau in jos”), ne va mai delecta si obliga sa servim “antibiotice” multa vreme de acum incolo.