Povestile care i-a incantat copilaria lu’ Io, Copilu’ Perciune (care la-nceput s-a numit Copilu’ Favorit)
In cele ce urmeaza, neofitul blogului
(suna cam ca “prostul satului”, recunox…)
va imita exemplul maestrilor :
Newsted [tetrailes MetaFIZZica... sau MeTALLica... sau cum ii zice...] si
Cosmin B. [ca nici el nu stie ce ar vrea – sau nu - sa fie],
si va va propune o manea in serial, manca-v-as pasarica de pe colivioara…
Deci, fara numar, de la barosanii filmului orb, telenoveaua se va numi :
Povestile care i-a incantat copilaria lu’ Io, Copilu’ Perciune
(care la-nceput s-a numit Copilu’ Favorit)
Si dedic prima poveste lu’ Bembi, surorile de aur, care plangea cand vedea doi ochi impreuna si tinandu-se de mana (mooooozzicaaaa, maestro):
Caprioara
de Emil Garleanu
Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.
Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.
Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea…
Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.
August 23rd, 2009 at 3:07 AM
Vanitos cum mi-s, nu ma pot abtine sa nu-mi bag primu’ comentariu’n post: copiraitu’ la faza cu MetaFIZZicA imi apartine in totalitate, da????
August 23rd, 2009 at 12:31 PM
@dyers_eve
)
Da don’le, am priceput: iti apartine. Nici nu aveam alte pretentii. Altceva voiam sa spun…Ma, duminicile de obicei sunt vesele ( cel putin in cazul meu, ca ma trezesc tarziu si nu fac absolut nimic ). Nu puteai sa bagi ceva “de ras”?
La povestea asta am plans de m-a luat dracu’. Ma intristeaza si acum…iti dai seama cum eram atunci…
August 23rd, 2009 at 2:01 PM
Te rog, spune-mi ca nu urmeaza Puiul
Daca urmeaza Puiul si ma faci sa plang (mai bine plange doar Newsted) pe bune de mai intru aicea…
August 23rd, 2009 at 2:11 PM
Cosmitzaaaa, citii Puiul
( de ce ma, de ce?? uuuf, va croirati pe sufletu’ de Gandake in zi de duminica 
(
in alta ordine de idei, Puiul, citit acum, mi se paru mie, ca poveste, ca se leaga frumos de tot de postul de acum cateva zile al lui Liandre, ala cu dilema conformismului si-a educatiei
e un raspuns extraordinar 
August 23rd, 2009 at 3:46 PM
@Cosmin B.
Ba…eu pang doar cand beau mult, deci mi se intampla foarte rar.
@dyers_eve
Bre, povesti “de ras” nu citeai cand erai mic? Ca eu aram atras mai mult de alea. Ia baga ceva, sa”ne mai radem” si noi, ca prea e duminica, prea e cald si eu prea imi bat capul cu franceza si prea nu inteleg nimic. Cred ca o sa ma mut prin alte tari, nevorbitoare de franceza.
@Cris’Tina
N-ai zis bre ca Gandake e murit?
August 23rd, 2009 at 6:02 PM
ma Newsty, deh, asa crezusem si io, da iote ca asta inca mai rezona asa un picut la povestile astea doua, se pare ca trebuia si ingropat, nu numa’ omorat
sper sa se gaseasca curand si povesti mai vesele
August 23rd, 2009 at 6:04 PM
@Cris’Tina
) Ma, asta e gandac oltean, e dracos rau…nu se lasa usor 
)
Trebuie si ingropat?
August 23rd, 2009 at 9:38 PM
io cre’ca tre’ sa-i bagam si un ghimpe la inimioara,ca nu se stie