Turneul Damaged Justice s-a bucurat de un succes enorm in randul fanilor si a adus incasari record. Dupa incheierea lui cei patru au hotarat sa faca o scurta pauza de cateva luni apoi sa se intalneasca pentru conceperea unui nou album. O parte din piese erau deja gandite inca din timpul turneului de promovare al albumului …And Justice For All. Astfel ca in vara lui 1990 James si Lars se intalnesc in casa celui din urma si inregistreaza o caseta demo cu o parte dintre piese, multe dintre ele fara a avea macar versuri.
Urmatorul pas a fost contactarea lui Bob Rock pentru mixarea albumului. Bob mai lucrase cu formatii si artisti ca Skid Row, Motley Crue, Bon Jovi, Aerosmith, Cher, in general cu trupe mai “usoare”, melodioase. Metallica era insa trupa care venea cu muzica grea…agresiva si foarte putin melodioasa. La semnarea contractului Bob Rock le-a spus clar ca el de fapt vrea sa fie producator si ca vor scoate cel mai tare album din istoria heavy-metal-ului. A fost primit cu reticienta de catre o formatie orgolioasa, o formatie cu doua personalitati puternice ( James si Lars ) ce nu admitea nici macar sfaturi din partea altora. Bob Rock era insa un om foarte calculat si corect si le-a spus din prima, in fata: “Am vazut cateva concerte cu voi si am fost impresionat de ceea ce faceti pe scena. Dar am ascultat si albumele voastre si mi-am dat seama ca nu reusiti nici pe departe in studio ceea ce captati pe scena.In studio nu puneti in valoare acea energie creative de pe scena. De acum va fi altfel”. Vorbele lui au nascut un soi de ura interioara, frustrare in randul celor patru. Iar aceasta frustrare ii va face sa munceasca inzecit, sa se concentreze mai mult si pana la urma sa asculte si ce au de spus ceilalti. Iar Bob Rock va deveni din acest moment un al cincelea membru al formatiei, omul din umbra care stie sa echilibreze talentele si sunetele.
Intr-un documetar VH1 ( Behind the music ) Bob Rock povesteste o intamplare nostima: discutase cu cei de la Metallica pentru noul album insa nu daduse niciun raspuns. Avea insa o oferta si din partea prietenului Richie Sambora ( chitaristul de la Bon Jovi ) pentru un album solo. Avea de ales. Si alegerea era grea, nu stia la cine sa renunte. La un moment dat, aflandu-se in concediu cu familia si conducand prin desertul Nevada a zarit o persoana pe marginea soselei. O persoana “in the middle of nowhere” cum avea sa spuna. Si acea persoana avea un tricou cu Metallica.Dupa parcurgerea catorva kilometric a oprit pentru alimentare iar la radio se difuza Metallica A fost momentul in care s-a hotarat si a fost convins ca Metallica este viitorul lui. O trupa cu un potential fantastic dar care avea nevoie de cineva echilibrat sa scoata tot ce e mai bun din ea…
Pana atunci albumele erau produse de catre Lars si James, iar ceilalti nu aveau niciun cuvant de spus. Si asta s-a cunoscut: chitara lead si tobele dominau piesele. Bob Rock a stiut sa le dea volumul putin mai jos urcand insa volumul chitarei solo si a chitarei bas. Si in acelasi timp a intervenit asupra pieselor sugerand modificari in riffuri, coborari ale tempourilor, simplificari acolo unde a fost cazul. Si s-a dovedit a avea dreptate , albumul fiind un adevarat boom pe piata, declansand o isterie de neimaginat si pana la urma fiind din punct de vedere muzical cea mai buna inregistrare a lor. Inregistrat in perioada octombrie 1990-iunie 1991 in One on One studio din Los Angeles albumul va fi lansat la 13 august 1991. Din data de 12 august la magazine s-au format cozi in asteptarea orei oficiale a lansarii.La deschidere pur si simplu au dat navala in magazine curatand rafturile de tot ce insemna album Metallica. In cateva zile s-au vandut 2 000 000 de copii… Oficial albumul nu are nume. Revistele de specialitate l-au intitulat Metallica .Fanii insa l-au numit The Black Album, coperta fiind neagra, simpla pe care se observa vag logo-ul trupei.

Din punct de vedere muzical este un nou stil al trupei, un stil 100% propriu , greu, dur si prin rifuri dar si prin versuri dar mult mai simplu ca pana acum. Piesele lungi cu multe schimbari de ritm, cu multe riffuri de pe …And Justice For All au fost inlocuite cu piese de un singur rif, piese usor mai melodioase, simplu de tinut minte. The Black Album nu este un album clasic de metal…este un album clasic pur si simplu. Si este semnul de maturizare completa a trupei si din punct de vedere muzical si al seriozitatii in viata particulara. Baietii au lasat-o mai usor cu alcoolul si si-au vazut de muzica. Jason Newsted spunea ca “Nu ne permitem sa mai bem in turnee…nu mai e timp de dsitractie cand stii ca a doua zi te asteapta o calatorie si o sala sau un stadion plin. Lor trebuie sa le dam tot”.

Enter Sandman – piesa cu cel mai mare succes. Rifful cunoscut in intreaga lume ii apartine lui Kirk Hammet , ulterior aducandu-i o modificare Bob Rock ( trirepetitia ). Piesa total atipica stilului de pana atunci . O piesa 100% hard rock.
Sad but true – Ceva ce aduce aminte de piesele de pe White album. Suna greu, sunete sacadate , insa are ceva nou: Hammerfall-ul. Acel sunet sacadat al tobelor si chitarelor care imita caderea unui ciocan ii da o nota aparte.
The unforgiven- Balada oarecum in stilul Metallica de pana atunci , dar “intoarsa pe dos ” , in sensul ca este zgomotoasa iar la partea de refren este linistita. Suna perfect din punctul meu de vedere , o noua piesa clasica ce va beneficia si de un videoclip pe masura.
Wherever I may roam- incepe cu sunet de corzi indiene, continua apoi lent dar “greu” cu instrumentele clasice. Versurile vorbesc despre sentimentul de singuratate pe care il ai in turneele lungi, iar ca element distinctiv, neobservat la prima auditie este un sunet produs de lovirea unei chitare bas cu 12 corzi.
Nothing else matters- o piesa trista compusa de James in timp ce se afla la distanta de casa , o piesa personala care initial nu trebuia inclusa pe album. Prima balada clasica a formatiei. La aceasta piesa si-a adus contributia celebrul compozitor Michael Kamen. Va incepe o prietenie frumoasa care se va lasa peste ani cu un concert extraordinar: Metallica si Orchestra Filarmonica din San Francisco. Dirijor va fi Michael Kamen.
My friend of misery este piesa lui Jason Newsted ce inscepe cu acorduri foarte placute de chitara bas. Initial a fost conceputa ca o piesa instrumentala.
Struggle within, Trough the never si Don’t tread on me reprezinta piese pur “metallice”, asemenatoare cu cele de pe albumele mai vechi.

Albumul are mai multe elemente ce il diferentiaza de cele vechi. Nu contine nicio piesa instrumentala, contine doua balade si nu este constituit pe scheletul devenit deja clasic in anii trecuti. Succesul de piata a fost enorm, doar in SUA ajungand la peste 15 milioane de discuri vandute ( album de diamante ), ajungand in acelasi timp pe locul I in UK Chart si US 200 Billboard. In timpul inregistrarilor de studio dar si a turneului care va urma o echipa de televiziune a fost langa ei in fiecare zi , iar apoi imaginile au fost grupate in filmul “A year and a half in the life of Metallica”.

Dupa lansare albumului trupa a plecat intr-un turneu mamut de 2 ani si jumatate, sustinand peste 300 de concerte, inclusiv la Moscova in cadrul festivalului Monsters of Rock, cantand in fata a 500 000 de oameni. Turneul nu a fost lipsit de evenimente neplacute. In timpul concertului din Montreal James Hetfield a suferit arsuri grave pe bratul stang si la fata din cauza unor efecte pirotehnice . Au fost nevoiti sa intrerupa concertul. Cei de la Guns’n Roses care se aflau cu ei in turneu si care trebuiau sa urmeze au intreupt la randul lor cantarea din cauza ca Axl Rose s-a suparat si a plecat de pe scena, avand un nou acces de vedetism specific lui. Spectatorii au reactionat violent distraugand tot ce le-a iesit in cale si luptandu-se cu politia. James spunea mai tarziu ca atunci a invatat de la Axl ce “nu trebuie sa faci ca star rock”. Dupa cateva luni de spitalizare si recuperare Metallica a reluat concertele , James asigurand doar partea vocala, avand bratul stang bandajat. Partea de chitara a fost preluata de catre Dave Marshall de la Metal Church si in acelasi timp sunetist al formatiei. Metallica s-a intors asa cum promisese si a finalizat concertul in Montreal…Guns’n Roses nu a facut-o niciodata. De fapt acel moment a fost si cel al inceputului declinului lor ca formatie, in timp scurt urmand destramarea.

Inceput anilor ’90 a reprezentat moartea hair-metal-ului dar au iesit la rampa trupe importante cu albume deosebite: primul mare success al celor de la Megadeth-Rust in peace, albumul emblema al celor de la Guns’n Roses- Use your Ilusion, marele success Nirvana-Nevermind. Un album le-a intercut insa pe toate. Si nici macar nu avea un nume…

1991:

Lars Ulrich – tobe
James Hetfield – chitara lead
Kirk Hammett – chitara solo
Jason Newsted – chitara bas

1. Enter Sandman
2. Sad But True
3. Holier Than Thou
4. The Unforgiven
5. Wherever I May Roam
6. Don’t Tread On Me
7. Through The Never
8. Nothing Else Matters
9. Of Wolf And Man
10.The God That Failed
11. My Friend Of Misery
12. The Struggle Within