Libertatea si…tramvaiul
Cat de drag ni-i cuvantul libertate, un lucru asa mare… Cine nu vrea sa fie liber? Toti vrem! Eu sunt un fidel calator ce foloseste mijloacele de transport in comun, renumitul ratb din capitala tarii noastre. Vad acest lucru nu ca o ratare sau nereusita in viata ca nu am un imens BMW alb, cat mai ales prin prisma unui interes sociologic. Oricum, mi-am promis ca atunci cand voi avea masina personala sa continui sa merg din cand in cand cu mijloacele de transport in comun.
Este o experienta, cred eu, de care nu ar trebui sa ne lipsim de tot. Sunt cu adevarat fascinanti oamenii din mijloacele de transport in comun… de la persoane cu probleme la mansarda, care iti pot arunca o serie de cuvinte cu mult inteles doar in lumea lor, la modul cum se propaga rautatea, furia sau bunatatea intre oameni, pana la indragostitii care se scurg unii in altii, fara a-ti da seama unde incepe unul si se termina celalalt, ca sa nu mai spun de niste plescaituri extrem de sonore care cica ar fi sarutari patimase. Da, stiu, veti spune ca sunt neintelegatoare. Insa ma voi opri nitel asupra modului de percepere a libertatii in randul calatorilor…
Intotdeauna am fost fascinata de felul in care oamenii inteleg ca au libertatea de a dechide ei insisi usile tramvaielor, troleibuzelor… se grabesc, stau cu mana pe butoane, se si cearta uneori pentru a stabili cine trebuie sa fie norocosul care sa(-si) ofere aceasta “eliberare”, de cele mai multe ori dupa o calatorie la 40 de grade Celsius si zeci de minute de blocaj in intersectii. Sunt fascinata de modul in care oamenii chiar cred ca ei insisi pot face acest lucru. Iar dezamagirea este nelipsita… faimoasele usi nu se vor deschide decat daca soferul insusi decide sa le deblocheze la momentul oportun. Ceea ce majoritatea oamenilor nici nu iau in calcul, de vreme ce exista faimosul buton! Un lucru atat de banal, amuzant uneori, dar si dureros de cele mai multe ori, daca privim imaginea de ansamblu. Poate pentru ca in viata aparent avem libertate, dar este deseori atat de iluzorie, infima si doar teoretica, incat te apuca mila si o stare de dezamagire fata de om in sine.
Este greu sa fi liber daca este imediat deasupra ta cineva care are puterea concreta de a face altfel decat vrei tu…si, evident, apare intrebarea: cand anume putem fi liberi? Putem sa fim liberi cu adevarat? Prefer sa ma gandesc la cei din inchisorile comuniste din Romania…citind memoriile celor care au supravietuit, am sa raman probabil toata viata cu parerea ca Ei au fost cei mai liberi oameni de pe pamant, ca au avut libertatea adevarata, totala, si nu cea trambitata acum pe toate strazile, pe toate posturile de televiziune, oriunde… adica exact acolo unde ea parca lipseste cu desavarsire! Si nu, nu putem spune ca vorbim ce vrem pe strada fara teama, ca ascultam ce muzica vrem, ca putem cumpara ce vrem noi etc… ca avem libertate. Asta nu-i libertate, poate fi orice, numai asta nu…Mai vreau sa spun doar ca, daca va simtiti coplesiti uneori din cele mai diverse motive, iar deznadejdea este mare si va lasa fara suflare (in cazul in care ati fost norocosi si nu ati trecut prin asa ceva, va felicit sincer)…intrati cateva minutele pe site-urile de mai jos…ceva-ceva tot se va intampla!
http://www.elisabetarizea.ro/
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1044142-serial-sfintii-inchisorilor-parintele-gherasim-iscu-duhovnicul-care-spovedit-calaul.htm
July 11th, 2009 at 4:24 PM
Bun venit!Te astept de ceva timp.
Neintelegatoare fiinta ce esti !
Eu m-am intrebat mereu de ce se grabeste lumea asa.Unde se duc?Sa faca mai multi bani?Ca sa faca …CE ( cu banii)?
July 11th, 2009 at 4:29 PM
@Newsted
Multam, o sa am mult de recuperat in ale posturilor!
Se grabesc sa fuga de ei insisi…angrenati in spiritul capitalismului in care doar castigul este suprema valoare si nimic altceva nu mai conteaza…
July 11th, 2009 at 4:41 PM
@mad_m
Am mai scris si la postul Gandacelului.Capitalismul asta e cea mai avansata strare a sclavagismului.
July 11th, 2009 at 4:58 PM
@Newsted
pai da… tu de ce tii mortis sa te muti in Franta? : D stai linistit, nu te fac un capitalist impatimit …stiu ca te duci acolo sa ne trimiti fotografii frumoase : )
July 11th, 2009 at 5:08 PM
@mad_m
Tocmai ai vazut pe youtube unul dintre motivele pentru care ma duc
July 11th, 2009 at 5:20 PM
Te vei duce tu, dar tot la romanasi vei veni sa impartasesti splendorile gustate! Asa ca noi suntem aici, asteptam….eu, cel putin, nu plec
July 11th, 2009 at 5:39 PM
@mad_m
Daca toata lumea ma asteapta cu drag…
Poate mai vin in vizita, cine stie?
July 11th, 2009 at 5:47 PM
Mai, noi te asteptam….in ceea ce priveste dragul…tre sa fac o sedinta cu restul echipajului sa stabilim cum te aspteptam… cu sarea si painea de rigoare sau cun Rottweileru inocent. Oricum, tre sa apari cu tolba plina de foto, si sa nu uiti de slabiciunile mele fata de un tip de fotografii pt care inca nu ai permisiunea de a le face!
July 11th, 2009 at 5:51 PM
@mad_m
July 11th, 2009 at 5:55 PM
@Newsted
zambesti tu, zambesti…dar ai grija ca acolo n-o sa fie nimeni din echipaj sa te salveze daca se imbulineaza treaba cu acele fotografii.o sa te vad intr-un reportaj special pe youtube facand Alipii cat ai zice peste!
dar io tot zic sa incerci
July 11th, 2009 at 6:51 PM
@mad_m
=))
July 11th, 2009 at 9:58 PM
Despre sutii din tramvaie ce vei putea sa ne scrie despre ei in viitor?
Sa le dai niste sfaturi celor din Bucuresti si nu numai sa se fereasca de ei cand ajung in Bucuresti. 
July 11th, 2009 at 10:02 PM
Cat priveste cum va fi primit cand va veni inapoi, eu zic sa nu-l primi nici cu paine, nici cu sare
, intrucat s-a dovedit ca niciuna dintre ele nu face bine sanatatii: painea ingrasa, iar @Newsty e suplu 
altfel nu se mai uita prietena lui la el 
. iar sarea se depune pe vene,pe artere, nu e buna nici ea mancata in exces, dar nici in gramaje mai mici. Eu zic sa nu-i dam nimic, in schimb sa venim cu o pancarta pe care sa scriem: ,,Painea si sarea dauneaza grav formelor si sanatatii(sic)!” 
July 11th, 2009 at 10:13 PM
Uf, ma speriasem…credeam ca zici sa il asteptam doar cu Rottweileru’
July 11th, 2009 at 10:16 PM
July 11th, 2009 at 10:17 PM
Mai, am niste povesti horror din tramvaiele noastre iubite…dar nu cred ca vreti sa auziti asa ceva…pe langa astia, hotisorii sunt parfum. dar poate episodul asta va continua dupa 12 noaptea
July 12th, 2009 at 12:06 AM
Hotarat lucru, calatoria cu mijloacele de transport in comun este plina de cele mai utile invataminte pentru sociolog, si nu numai.
Intr-o seara de vara, aflandu-ma impreuna cu prietena mea intr-o statie prafuita de RATB, alaturi de un cersetor batran si infometat, am asistat la urmatoarea scena: din autobuzul abia sosit au navalit pe trotuar doi indivizi beti; unul dintre ei, o gorila de doi metri, ras in cap, extrem de agresiv, i-a facut semn soferului sa astepte putin cu usile deschise; in zecile de secunde astfel castigate, gorila a inceput sa-i care pumni de o tarie teribila cersetorului batran si infometat; dadea cu sete, fara sa spuna nimic, fara sa emane decat bestialitate si un zambet odios; o scena insuportabil de privit; ulterior, individul a jignit-o si pe prietena mea, care dorea sa experimenteze libertatea in autobuz; am intervenit, cautand sa-l pun jos pe animal cu un pumn si o lovitura de picior, ambele prost tintite; de nu se stie unde a aparut politia, individul a fost ridicat iar libertatea de a calatori cu autobuzul a fost experimentata, in fine, de prietena mea. Nu stiu daca batranul cersetor a supravietuit.
Cativa ani mai tarziu, tot intr-o seara de vara, aflandu-ma singur intr-o statie prafuita a vietii mele, prietena s-a comportat cu mine asemenea matahalei bete cu cersetorul… in plan sufletesc, se intelege.
Iata cate lucruri utile poti deprinde in noptile pline de farmecul discret al Bucurestiului reatebist.
July 12th, 2009 at 8:20 AM
grande il duce
asta e viata, dog eat dog, big fish eats the little fish, depinde unde te afli in lantul trofic si in ce moment al vietii, ca nici lantul asta trofic nu e fix
July 12th, 2009 at 12:57 PM
Nu intotdeauna chestia asta cu pestele mare care-l mananca pe cel mic e valabila, sau cainii care se mananca unii pe altii
July 12th, 2009 at 1:02 PM
mda, uneori mai e si o chestie de numar