Cum stau eu in camera a buna , aia de primire a oaspetilor si ma uit prin imensul geam al usii la norii negriciosi ce se aduna desupa muntelui din fata ( invidiati-ma pentru imaginea asta ! ), observ ca iar imi abureste cineva geamul cu respiratia. Mai tineti minte cainele ala al vecinilor, ala pe care faceam eu experimente culinare? Ei bine, el imi abureste geamul. Sta si se uita ca prostu’ patruped la mine. Iar eu, ca prostu’ biped, stau la calculator in loc sa-mi iau aparatul foto si sa impusc niste peisaje…
De cainele asta mi-a fost frica la inceput. E normal, doar vin dintr-un oras unde cainii joaca toti ca atacanti ( am si prieteni capsati de caini…puteti sa-I intrebati! ), iar dihania asta neagra mi-a inghetat sangele in vene cand a aparut tacut in spatele meu intr-o zi de dus gunoiul. Habar n-am ce rasa e, da’ e o rasa mare si neagra. Nu latra deloc…si nici nu vorbeste. Banuiesc ca nu e mut, doar bine educat.
Dupa cateva zile mi-am luat inima in dinti si am iesit la el. Ma gandeam ca nu degeaba il lasa stapanii sa bantuie de unul singur pe strazi si prin curti fara garduri. Nu m-a muscat, asa ca zilele urmatoare , am prins curaj si am pus mana pe el. Cred ca asta i-a dat si mai mult curaj, ca ieri a intrat cu mine in casa. Se uita tamp la pereti, probabil ca nu semanau cu aia de acasa. Nu l-am dat afara, ca nu prinsesem atat de mult curaj. I-am deschis usa si am asteptat sa iasa, asa cum incerci sa momesti o musca. S-a plictisit dupa cateva minute si a plecat acasa. Deh, stapanu-sau e vanator, cu el are parte de actiune. La mine ce dracu’ sa faca? Cand nu apare cu zilele pe la noi pe la usa, se tot aud impuscaturi prin muntii din zona. Acu’ sa nu ma intrebati ce vaneaza, ca ursi n-au. Poate mistreti, desi n-am vazut nici d-astia. Oricum, la cat de zapaciti sunt astia, ar putea sa vaneze si rame sau muste…
Ieri am facut un gratar. Am pus carnea la prajit si am intrat in casa, ca era destul de racoare. Cand am iesit sa intorc carnea, cainele se uita la ea. Ma gandeam ca pana aici mi-a fost si trebuie sa-i dau tot ce e acolo, eventual sa-i mai aduc si a doua transa ca sa scap de el. Imi aminteam cum faceam noi gratar in Craiova, cand unul trebuia sa aiba grija sa nu arda carnea pe intuneric, iar altul statea cu parul in mana, ca altfel venea cainele vecinilor si ne manca si pe noi si ce era era pe gratar… De unde? Ala se uita cu jind la carnea care il innebunise cu mirosul, dar, desi ar putea sa manance si gratarul, la cat de mare e, n-a facut niciun pas. A asteptat cuminte pana am terminat noi de mancat si i-am dat si lui una bucata halca de porc, plus un desert constand intr-un carnat de oaie ( p-asta oricum il avea, ca eu nu mananc oaie … mi-e frica sa nu ma transform in Gigi ).
Cainele asta mi-a devenit prieten, desi parea ca la inceput imi va fi dusman. Ma inteleg mai bine cu el decat cu francezii…normal, asta nu zambeste ca japonezu’ si nici nu vorbeste toata ziua in limba asta frumoasa ca Ribery…
PS: Era sa uit. M-am hotarat sa ma stabilesc in Ardeche, adica sa raman aici unde sunt. La ora la care cititi eu deja am si inceput serviciul…gata cu vacanta prelungita!
Apropos: am aflat cum se numesc fructele alea portocalii…se numesc cako ( cred ca asa se scrie ) si, contrar asteptarilor mele, cica sunt comestibile. La noapte dau iama in gradina vecinului…
Allez Les Bleus ( adica aia ai mei care ia bataie etapa de etapa )! A bientot!