Din nou citate
De mica m-a atras Dumnezeiscul. Probabil de l-a bunicu’-meu mi se trage, o fiinta nu atat credincioasa cat relativ bisericoasa, asa cum probabil erau multi romani din generatia lui pe vremea comunismului. Inca de copil m-a purtat prin biserici si a incercat asa cum s-a priceput el, spunandu-mi rugaciuni (unele dintre ele erau pentru mine aidoma poeziilor pe care le invatau ceilalti copii) sau povestiri din Biblie, sa trezeasca in mine “credinta”. Pe masura ce cresteam tot bagam in cap multe povesti bisericesti, care s-au impletit, fara a le pune in vreun fel sub semnul intrebarii, pur si simplu cu fiinta mea. In adolescenta am cazut, de data asta, cred, ca multi altii din generatia mea, in atitudinea Psalmilor arghezieni: m-as fi luat la tranta cu un Dumnezeu pe care nici macar nu-l cunosteam bine, pentru toate nedreptatile din lume, tragandu-l la raspundere.
Intre timp am mai crescut cu o faza, am mai invatat ceva istorie bisericeasca, am capatat noi perspective asupra religiozitatii, inclusiv a “functiunilor” sale socio-culturale… insa nimic din toate astea nu clintesc atractia (acum de alta natura si manifestata in alte forme) pe care o are Dumnezeiescul asupra mea.
De ce va povestesc toate astea cand de fapt nu vreau sa redau decat niste citate? Pai tocmai pentru a le introduce. De ceva vreme mi-au intrat in posesie cateva volume intitulate “Conversatii cu Dumnezeu” (autorul lor este Neale Donald Walsch). Recunosc ca persoana care mi le-a recomandat ( o fiinta pe care o apreciez fantastic de mult) m-a atins in punctul sensibil al curiozitatii mele, asa ca am hotarat sa citesc, cu toate ca initial am fost sceptica fata de ce ma astepta. Si am continuat sa raman sceptica citind prezentarea ramei acestui “dialog”. Este vorba despre o “conversatie” pe care autorul sustine ca a purtat-o (si o poarta in continuare de ceva ani buni) cu Dumnezeu insusi. Nu vreau sa va plictisesc in continuare cu detalii in aceasta privinta si ramane alegera voastra cum vedeti aceste conversatii.
Un pasaj pe care tocmai l-am citit m-a impresionat teribil, si mi-ar placea sa-l redau (m-a convins tocmai prin faptul ca Dumnezeu pare acolo sa “argumenteze” folosind o linie “stiintifica”, in acord cu o gramada de teorii pe care eu mi le-am insusit de la autori laici).
Asadar, spune Dumnezeu autorului “Conversatiilor”:
“Pentru ca Dumnezeu nu se arata ca Dumnezeu in Sine, din sau prin observare exterioara, ci prin experienta interioara. Si, atunci cand experienta interioara L-a aratat pe Dumnezeu in Sine, observatia exterioara nu mai este necesara. Iar daca observatia exterioara este necesara, experienta interioara nu este posibila.
Deci, daca ai nevoie de o revelatie, nu poti sa o ai, pentru ca insusi actul de a cere este o afirmare a faptului ca ea lipseste. [...] iar gandul tau si cuvantul tau sunt extrem de eficiente in a da nastere realitatii tale. Drept urmare vei trai experienta faptului ca Dumnezeu nu se arata acum, pentru ca, daca s-ar arata, tu nu I-ai cere lui Dumnezeu sa o faca.”
Apoi intreaba autorul: “Asta inseamna ca eu nu pot sa cer tot ceea ce vreau? Vrei sa spui ca daca ne rugam pentru ceva, de fapt indepartam acel lucru de la noi?”
Si continua raspunsul lui Dumnezeu, acela care m-a impresionat pe mine prin “revelatia” pe care mi-a produs-o:
“Aceasta intrebare a fost pusa secole de-a randul si a primit raspuns de fiecare data. Totusi, voi nu ati auzit raspunsul sau nu vreti sa-l credeti. Raspunsul la intrebare este dat din nou in termenii de astazi, in limba de astazi, cam asa:
Nu vei primi ceea ce ceri si nici nu poti avea nimic din ceea ce vrei! Asta deoarece chiar cererea ta este o afirmare a faptului ca nu ai! Si, cand spui ca vrei un lucru, cererea ta actioneaza pentru a produce exact aceasta experienta -dorinta- in realitatea ta.
Rugaciunea corecta nu este deci rugaciunea de cerere, ci rugaciunea de recunostinta.
Cand Ii multumesti lui Dumnezeu inainte pentru ceea ce alegi sa traiesti in realitatea ta, in fapt recunosti ca aceasta exista acolo… de fapt. Recunostinta este, astfel, cea mai puternica afirmatie in fata lui Dumnezeu; o confirmare ca, inca dinainte sa ceri, Eu ti-am raspuns.
De aceea, niciodata sa nu implori. Aprecieaza!”
July 27th, 2009 at 11:17 PM
“Iar daca observatia exterioara este necesara, experienta interioara nu este posibila.”
)
deci pentru mine experienta interioara nu este posibila
si oricat de greu ti-ar veni sa crezi, nu-i simt lipsa
July 28th, 2009 at 8:36 AM
ai dreptate, chiar imi vine greu sa cred, dar asta numai pt. ca pornesc in aprecieri de la mine insami, unde nu se poate altfel… insa sunt deschisa sa aflu si cum se poate altfel
oricum, mi se pare gresit spus ca “nu este posibila”, cu siguranta ar putea fi posibila, dar daca tu nu-i simti lipsa, nici n-o vei cauta 
July 28th, 2009 at 9:03 AM
de fapt eu am vrut sa pun accentul pe partea finala, cu recunostinta si aprecierea, pentru ca reprezinta o cu totul alta perspectiva decat cea cu care suntem noi obisnuiti… partea de inceput am preluat-o doar pentru a intelege modul in care argumenteaza; de fapt se referea la o intrebare anterioara, despre existenta lui Dumnezeu, dar n-am intentionat sa ma arunc in astfel de discutii aici, si nici sa “convertesc” pe nimeni
July 28th, 2009 at 10:22 AM
[no offense] none taken
August 12th, 2009 at 6:55 PM
Am poposit si eu dupa 2 secole sa comentez postul asta
)
Daca trebuie sa spun in ce cred cu toata fiinta mea in aceasta lume este exact faza cu recunostinta, cu rugaciunea de recunostinta, de fapt.
Imi repet intotdeauna “Se poate si mai rau” sau “Se poate si mai bine” in functie de imprejurare. Ar trebui sa incercati si voi. Cel putin mie imi da o forta uimitoare. Daca se intampla ceva rau, imi dau seama ca putea fi mai grav, lucru care ma linisteste, imi da un pic de adrenalina, ca atunci cand fugi de moarte, ai scapat si o iei de la capat radiind de fericire. Iar aici vine “rugaciunea de recunostinta”, si multumesc “zeilor” ca am scapat doar cu atat.
Daca se intampla ceva bun, la fel, vine recunostinta ca am mai avansat un pic.
Exercitiul asta ma ajuta sa raman cu picioarele pe pamant, capabila de a ma bucura de tot de ca inconjoara si sa nu-mi plang de mila pentru nimic in lume.
(commentul asta e corelat cu altul pt un al post, dar am ramas on-topic
)
August 12th, 2009 at 7:32 PM
@liandre
exact asa fac si eu, liandre, exact asa
August 13th, 2009 at 1:38 PM
August 13th, 2009 at 1:55 PM
Pseudo-blog? Un link se poate?
August 13th, 2009 at 3:52 PM
sigur ca da… numai ca nu am mai postat pe acolo de ceva timp…
http://liandre-inceputuri.blogspot.com/
August 13th, 2009 at 5:38 PM
@liandre
)
Ar fi cazul sa reincepi sa postezi…te-am bagat deja la blogroll. Iar Gandacelul o sa te viziteze des
Din cand in cand si eu, desi in ultimul timp frecventez “bloguri de ras”. E insa binevenit oricand si un subiect greut.
August 13th, 2009 at 6:01 PM
ma Newsty ma, ce vorbesti tu ma in numele meu?
nu ca n-ai avea dreptate 
nu de alta, dar daca ma gandesc si la ultima achizitie pe care ai facut-o… poate incepi in curand sa nu-ti mai frecventezi propriul blog, de “greut” ce va deveni 
convinge fata mai bine sa scrie si ea aici
da liandre, am tras si eu cu ochiul acolo, si m-ai cucerit (of, ma oftic cum stie Newsted asa de bine ce-mi place mie
). si il voi vizita din nou cu mare placere!
August 13th, 2009 at 7:48 PM
Multumesc pentru votul de incredere, o sa incerc sa-mi regasesc inspiratia si sa mai postez cate ceva pe “Inceputurile” mele. Intre un bebe jucaus, cateva ore de somn, si niste cursuri de “tocit” pana la inceperea anului universitar, mi-ar prinde bine si cate un post
August 13th, 2009 at 7:56 PM
@liandre
Eu va urez sa va creasca bebele sanatos, frumos si destept si sa aveti o viata frumoasa! Daca mai aveti timp si de blog e perfect…
August 14th, 2009 at 8:22 AM