Despre iubire…
Nu-mi vine usor sa scriu despre iubire, mai ales aici, intre atatea zapaceli si aiureli 
si pac pacuri, si arogante… si mai ales beree!! Ca parca-i blogul berii fara de sfarsit 
O mai incape oare si vreun strop de iubire intre atatea six packs? 
Si totusi, uite ca pana la urma scriu, daca tot am fost invitata sa iau parte la programul asta de varieté… cultural?!
Nu-mi vine usor, pentru ca as vrea sa scriu despre iubire cu iubire, cu pasiune; as vrea sa pot transpune in cuvinte respectul pe care il am fata de sacralitatea ei. O fac insa pentru ca de ceva vreme nu incetez sa percep in jurul meu un fenomen care pe mine personal ma ingrozeste… si pe care, asta-i confera dramatismul, nu stiu cati il constientizeaza: noi, cei care iubim, o facem intr-un mod egoist! Nu va speriati, nu intentionez sa povestesc nimic in stil bisericoso-traditionalist, nici sa moralizez, si nici nu ma consider un expert in plus, in masura a da sfaturi despre iubire. Si in plus, ca sa spun lucrurilor pe nume de la inceput, nici nu ma gandesc la iubirea dintre vreun Catalin si-o Catalina… ci la iubire, pur si simplu, incluzand sentimentul parintilor fata de copii, sau invers… sau sentimentul dintre buni prieteni.
Traim intr-o lume a individului si mai ales, a individualizarii, care pune tot mai mult accent pe dezvoltarea personala, pe realizarea propriilor idealuri, pe independenta (materiala, spirituala a) fiecaruia, pe un mod de viata hedonist (maximizarea placerii, reducerea pe cat posibil a durerii) etc. Nu vreau sa realizez un studiu sociologic despre avantajele si dezavantajele pe care le implica procesele astea, sustin insa ca ele ne indreapta tot mai mult atentia catre noi insine, intr-un mod care ascunde multe pericole: devenim extrem de preocupati de noi insine, de propriile noastre planuri, de delimitarea propriului nostru drum in viata. In sine, toatea astea reprezinta un lucru extraordinar, caci confera baza unei cunoasteri de sine esentiala pentru o viata “traita”, si nu doar “purtata de curent”. Pericolele se ivesc insa atunci cand printr-un astfel de stil de relationare cu mediul ne indepartam tot mai mult de “celalat”… Pentru ca in procesul asta riscul de a deveni niste solitari e mare: centrandu-ne pe noi insine si pe nevoile si dorintele noastre, devenim egoisti… ceea ce se proiecteaza automat asupra modului in care iubim!
Aici se impune o specificare: n-as vrea a se confunda egoismul despre care vorbesc cu iubirea de sine, pentru ca, desi par asemanatoare, e o distanta uriasa intre ele! Iubirea de sine consta intr-un sentiment izvorat tocmai dintr-o profunda cunoastere de sine, sentiment “sanatos” al propriei valori… sentiment de acceptanta, de apreciere si recunostinta… practic, de prietenie cu tine insuti (si nu de idolatrie!)… si din pacate fara ea e destul de greu sa –l iubim pe celalalt in maniera asta. Egoismul e bazat pe un “ego” necontrolat, nemasurat (as intra poate prea mult in psiho(pato)logie daca as incerca sa explic acum cauzele lui).
Revenind la iubirea egoista: Atunci cand ne punem propriile necesitati pe primul loc, nu il mai percepem pe celalat pentru ceea ce este el, pentru fiinta lui, ci il reducem la rolul pe care il poate juca el in viata noastra! Insarcinandu-l pe celalat cu realizarea dorintelor noastre, tranferand asupra lui idealurile noastre, il instrumentalizam! Ignoram faptul ca si el, la randu-i, isi are visele sale, isi are natura lui unica si minunata, si isi are nevoile lui; noi plantam in el speranta ca va fi in stare sa ne satisfaca noua anumite necesitati (precum aceea de a fi ascultat, aceea de a fi inteles, nevoia de tandrete sau nevoia de a fi adorat intr-un cuplu, sau, ceea ce fac parintii: dau mai departe 
copiilor lor vise pe care ei insisi nu au fost in stare, dintr-un motiv sau altul, a le realiza). Asta nu inseamna insa nici macar a primi, ci de-a dreptul a lua. Cati dintre noi sunt constienti ca a iubi se concentreaza insa in mod firec pe a (te) darui? Cati dintre noi, atunci cand ridica pretentii de la cel pe care il iubesc (un fiu, o sora, cea mai buna prietena sau sotia), si nutresc asteptari, pe care ei le considera indreptatite!, sunt constienti de ceea ce au ei de daruit celuilalt? Si de ceea ce chiar ii si daruiesc, pentru a fi intr-adevar indreptatiti a astepta ceva?
A iubi pentru mine este a te vedea pe tine insuti si, aidoma, pe celalat (dar exact in aceeasi masura, nici mai putin, ca atunci e egoism, si nici mai mult, ca atunci e negare de sine!) ca pe o binecuvantare prin simpla existenta! Si a te lua, si a il (o) lua ca atare… independent de ceea ce-ti lipseste tie, de ceea ce-ti doresti tu pentru tine (pentru ca nimeni nu exista pentru a te intregi pe tine! Esti de fapt deja intreg, si iubindu-te, esti si constient de asta, si nu mai pretinzi altora sa o faca)
Eu nu cred ca exista vreo fericire mai mare decat a iubi asa… caci iubind egoist ne refuzam noua insine sansa, fericirea de a il cunoaste pe celalalt asa cum este el de fapt! (ca sa nu mai spun, ca m-as repeta, ca arunci nu ne cunoastem nici macar pe noi insine exact asa cum suntem!) Dar sunt si eu un simplu om, si ma pot insela 
July 2nd, 2009 at 11:29 PM
here it is again
daaar… am incercat sa tin cont de el astazi… si esti binevenit sa-ti spui din nou parerea 
criticul: imi pare rau ca s-a pierdut comentariul tau de ieri
July 3rd, 2009 at 12:02 AM
stii ca ai dreptate, ajunsesem la aceleasi concluzii intr-o vreme in care chiar imi puneam probleme din astea. si cand inca nu experimentasem inca … ce trebuia, iubirea aia totala. si cand am experimentat-o, cand cel mai important lucru era cealalta persoana, si eram aproape de autoanihilarea personalitatii, mi-am luat cea mai a naibii lovitura, pentru ca, vezi tu, eram vulnerabil, mai mult decat oricand. am ramas cu un gust amar ca fierea, si in acelasi timp cu o oarece saisfactie, pentru intensitatea trairii mai mult, dar poate din cauza finalizarii, sau poate a faptului ca m-am “consumat” atunci, ma simt acum oarecum invalid. sunt anumite chestii care te ard, si depinde cum iti revii, ca nu toata lumea are capacitati de pasare phoenix. in somma, cand ti se intampa asa ceva, daca ai norocul sa ti se intample, sper sa fie valabila si retiproca.
[ete ca dovedii ca se poate posta si serios, si nu numai despre bere si fotbal... ah, si calculatoare]
July 3rd, 2009 at 12:08 AM
Inger Vagabond
de Dimitrie Stelaru
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;
Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd
Trupul acesta gol şi flămînd?
Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor-
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni…
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mîinilor caută pîinea aruncată.
Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
“Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor.”
Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera
Şi spînzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-
Vom avea pîine, pîine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.
July 3rd, 2009 at 1:56 AM
Mie-mi pare ca a analiza starea constiintei (impacata ca iubesti pe celalalt, indiferent care, sau neimpacata, din cauza ca ai putea da mai mult si totusi nu dai) seamana o tzara cu ipoteza conform careia daca nu crezi in Dumnezeu (oricare din ei) nu poti fi om pentru ca nu ai niste norme pe care sa le respecti.
)
Ma rad un pic, ma dau exemplu dupa: cred doar in oameni si in ce pot ei sa faca; cu toate astea, zic eu, dac-ar fi toata lumea ca mine am duce-o mai bine… (da, pentru ca am bea bere mereu si am fi fericiti mereu, inclusiv duminica dimineata
Sor-mea, imi placu asa, o tzara, ce zici tu
Dar, pe bune, chiar imi pare ca mergi pe ideea ca Iisus ne-a invatat sa ne iubim intre noi si ca nu se poate face asta decat prin sacrificiu. Iar eu zic ca se poate fara, se poate si constientiza si, cel mai important, n-ai nevoie de nicio norma/dogma. Pur si simplu… 
Cat de mult intelesai gresit din ce scrisasi tu, vorba mea, intr-o editie viitoare
July 3rd, 2009 at 6:29 AM
bah tu lasi prea multe pe editii viitoare
July 3rd, 2009 at 8:48 AM
@antispam
stii, si tu insuti, nu numai Cosmitza, lasi ceva pentru niste editii viitoare 
cred ca voi mai scrie pe aici despre asta; acum, scurt (incerc, am insa o problema cu dimensiunile 
): eu spuneam pe finalul articolului ceva despre iubit in exact aceeasi masura ca pe tine insuti (pentru asta e necesara cunoasterea aia de sine pe care o pomeneam)… asta implica tocmai ideea de a evita exact negarea propriei personalitati cand iubesti, de a te dizolva pe tine (complet, sau aproape complet) in iubirea pentru celalalt (eu folosesc aici masculinul generic, dar… se-ntelege la ce/ cine ma refer 
sper 
)… prin a renunta la egoism ma gandeam doar la pretentiile si asteptarile (uneori de-a dreptul inumane!) pe care le nutrim vis-a-vis de celalat atunci cand iubim… tocmai asta implica iubirea echilibrata, sa intelegem ca nu celalalt, ci noi insine avem datoria fata de noi de a ne indepli anumite dorinte, si visuri… dar asta nu ne iese atunci cand le delegam, si nu ne iese nici atunci cand ne negam pe noi insine 
hehe, ce dragut c-ai dovedit ca poti posta si despre altceva decat despre eternele subiecte
cum ziceam, vor veni mai multe intr-o editie viitoare
July 3rd, 2009 at 8:55 AM
@Absinth
cutremuratoare poezia
July 3rd, 2009 at 9:03 AM
@Cosmin B.
amintesc eu pe undeva pe Isus? si nici macar despre starea constiintei nu vorbeam (c-as putea scrie posturi intregi numai despre asta 
dar e cam altceva), ci vorbeam despre cunoastere de sine (bine, ca e legata cu o anumita stare de constiinta, da, este… dar nu cu Isus 
) si despre iubire (bine, tu te poti gandi la iubirea de bere, daca vrei, dar e cam altceva, ca eu vorbeam despre iubire pentru fiinte insufletite 
Dumnezeule, nuuu! eu nu vorbesc despre sacrificiu niciunde!!!
oof, asta imi arata cat de preconceput esti tu la adresa mea
in rest, citeste si comentariu meu pt. antispam… si asteapta editiile viitoare
PS: totul a pornit de la multe, multe observatii in jurul meu cum reprosuri grele ranesc multe relatii (repet, nu numai de cuplu).. iar reprosurile vin din dezamagiri, dezamagirile de la asteptari neindeplinite… iar asteptarile astea din egoismul pe care il descriam eu in post
(poate cand voi scrie mai multe, va deveni oarecum mai clar, mi-a fost imposibil sa vorbesc acum despre toate)
July 3rd, 2009 at 9:09 AM
Ok… deci, nu despre Isus…
Gata, perceput… Era noapte azi noapte, cand am venit de la fotbal
July 3rd, 2009 at 9:41 AM
Mie imi pare bine ca l-ai pus la loc.Atunci cand scrii ceea ce simti nu trebuie sa ai nici cea mai mica indoiala sa postezi aici, pentru ca nu ai de ce sa te feresti.Asta e cauza pentru care am infiintat blogul si tot noi, scriind fiecare in felul sau, despre subiectele dorite, tot noi trebuie sa-l facem un blog adevarat.
Mie imi place cel mai mult poza
)
Serios acum, imi place cum ai scris, chiar daca eu am niste idei usor diferite ( prea sunt plin de ura, mai ales in momentul asta ).Felicitari pentru primul post pe un blog si sa avem parte de cat mai multe ( daca le mai stergi, te mananc de vie ).
July 3rd, 2009 at 9:48 AM
Salutare!
.
Felicitari pt primul post…deja ti-ai castigat un fan
July 3rd, 2009 at 9:49 AM
si pentru cultivarea mea, te rog, poti spune de unde e poza?
July 3rd, 2009 at 9:51 AM
Din profil
)
July 3rd, 2009 at 10:10 AM
@ Newsted: transforma energia asta care te macina acum cu ura intr-una creativa si scrie pe-aici
cu alte cuvinte: descarca-te intr-un post 
nu trebuie sa fii de acord cu mine, eu mi-am spus si eu punctul de vedere, si-o sa-l largesc, acum daca tot m-ati starnit 
PS: sa stii ca te cred ca cel mai mult ti-a placut poza
lywyu: mersi mult
poza (si pt. Newsted valabil, ca cred ca lywyu se referea la poza din post) e facuta undeva intr-un parc din Praga… pe langa muzeul de astronomie 
July 3rd, 2009 at 10:42 AM
Na…ca n-o nemerii, ma gandeam ca e de prin Germania.
Apropos, dupa parerea mea, Praga este unul dintre cele mai frumoase orase din Europa ( mi-au zis mie unii).Acolo cred ca as fi in stare sa trag cateva mii de poze intr-o zi
July 3rd, 2009 at 11:04 AM
deci, singurul motiv pentru care las pe editii viitoare e ca deja am primit acuzatii de spam, si nu vreau sa le probez ca adevarate
[de altfel sunt un spamuitor de frunte, adicatelea vorbesc mult si fara rost]
July 3rd, 2009 at 12:30 PM
@ Newsted: adevarat cu Praga! Eu cel putin mi-am lasat o buna bucata din suflet pe acolo, mi-a placut enorm! (fara a pune la socoteala ca am prins-o oarecum deprimat, mai mult sub un cer plumburiu si greu… de noiembrie
si tot m-am indragostit pe loc 
daramite sa fi fost in mai-iunie)
@ antispam: hehe, daca e de luat dupa criteriul vorbitului mult si fara rost, crezi tu ca esti singurul spamer de aici?
July 3rd, 2009 at 12:38 PM
Well din punctul meu de vedere ma consider norocos ca am intilnit o femeie precum sotia mea.M-a sprijinit mereu,a adus pe lume 2 baieti sanatosi tun si in rest suntem o familie vesela si linistita.Fara mari ups and downs>dar un fel de fericire graduala si constanta.Incercam sa trecem peste micile probleme cotidiene si scoatem limba la criza
July 3rd, 2009 at 12:48 PM
@Gandacelul
Eu cred ca asa, cu cerul plumburiu arata cel mai bine.
July 3rd, 2009 at 9:05 PM
@Rajka
ma bucur mult sa aud din astea asa 
ce draguut
@Newsted
mie imi place mai mult pe senin, ca parca au alta claritate culorile… pt. poze, nu de alta!
July 3rd, 2009 at 9:16 PM
Eheeeee…mai ai de invatat
)
July 3rd, 2009 at 9:49 PM
@Absinth
frumos, multumim!!!
July 3rd, 2009 at 11:40 PM
YOU CAN NOT PETITION THE LORD WITH PRAYER!!! – urla din rarunchi, in debutul melodiei “The Soft Parade”, Jim Morrison, de la a carui moarte s-au implinit azi 38 de ani. Cu alte cuvinte, ne spune ultimul mare poet american, pe Dumnezeu nu il poti contacta, ruga, prin vorbe. Dar cum? Poate, prin extaz.
Ce legatura au toate astea cu Iubirea, cu randurile Gandacelului? Eu cred ca Iubirea sta pe aceeasi strada cu Doamne-Doamne, undeva tare departe de Ratiune, si mai curand ii intelegi sensul traind-o decat teoretizand-o, rationalizand-o. Antispam e unul dintre cei multi care i-au trecut pragul, flacara ei l-a adus, dupa cum marturiseste, “aproape de autoanihilarea personalitatii”. Asa e! Nu exista masuri, nu poti cantari ce primesti si ce dai cand esti indragostit. Dai totul, neconditionat. E un “totalitarism al dragostei”, cum spunea cineva.
La fel stau lucrurile si cu iubirea de parinti, de copii, cu dragostea de tara. Descrierea Gandacelului surprinde Iubirea in stadiile ei tarzii, tihnite, atunci cand Ratiunea isi cere drepturile, cand si Respectul se adauga unei relatii armonioase. Dar, la inceput, Iubirea e greu de prins in cuvinte, la fel ca Dumnezeu. Au incercat poetii. Va las cu Esenin – Focul vanat e gonit de vant/Ranile-au uitat sa ma mai doara/De iubire-ntaia oara cant/La scandal renunt intaia oara – si cu Villon – Iubiti-va, dar, mult si bine/Mergeti la chef si la betii/Ca toate-or sa se termine/Si pierdeti capul intr-o zi!
July 4th, 2009 at 9:09 AM
intr-adevar Absinth, eu n-am scris despre iubirea pe care au incercat s-o descrie poetii… nu ma simt deloc in masura a descrie starea aia! da, eu m-am referit doar la un aspect, atat
superbe randurile tale! multumim!
si un citat de Khalil Gibran, din “Darul iubirii”: “Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.”
July 4th, 2009 at 9:22 AM
cel mai frumos poem pe care l-am citit eu despre iubirea aceea care intr-adevar e dumnezeiasca (si despre care nu am scris aici!) tot la Khalil Gibran, in Profetul l-am gasit, si-as vrea sa il impart cu voi:
“Despre iubire
Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.
Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.
Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.
Cand iubiti nu trebuie sa spuneti “Creatorul e in inima mea”,
ci mai degraba “eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”,
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.”
eu nu mai am de acum nimic de adaugat despre iubire… decat ca ceea ce am scris eu se refera doar la un aspect, pe care si Khalil Gibran il aminteste aici… pentru ca el insa descrie atat de superb iubirea in toate aspectele ei, va las cu el si va doresc toturor sa o cunosteti asa, incat sa simtiti cum “eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”