Sa incercam ceva, o comparatie…
Stiam ca e o mare diferenta intre sistemul sanitar francez si cel din Romania, diferenta existenta din toate punctele de vedere. O sa ziceti ca nu pot face asemenea comparatii, ca diferentele economice sunt mari intre Franta si Romania. Astea sunt blah-blah-uri in spatele carora ne place sa ne ascundem. Aveti impresia ca astia sunt alti oameni? Sunt la fel ca noi, au doua maini, doua picioare si un cap pe care il folosesc insa altfel, preferand sa nu “i-o coaca” aluia de langa el, ci sa-si faca treaba. Nu situatia financiara ii face sa fie oameni, pana la urma este vorba de a fi sau nu fiinta umana. E foarte simplu, iar bunul simt , dupa cum spuneam si alta data, este gratuit…
Ok…sa incep cu ce e mai rau. Exista un sistem de asigurari de sanatate fara de care esti legat la maini, o arma cu doua fete a capitalismului, o copie la scara mai mica a sistemului de sanatate american, sistem care, se stie ca nu da roade si il inrobeste pe om, obligandu-l sa plateasca multi bani pentru zile negre, iar atunci cand vin zilele negre se judeca cinic, se judeca strict economic. Asta e capitalismul… Nu va speriati, acest sistem de asigurari va intra foarte curand si in Romania si va fi acceptat cu bucurie.
O alta fata urata a sistemului de sanatate francez, avand legatura si cu ce am spus mai sus, e aceasta “capitalizare” a sistemului sanitar. Exemplu concret…a venit gripa porcina, toata lumea e vaccinata. Se sta la coada pentru vaccinare, chiar daca vaccinul nu e obligatoriu. Campaniile tv insa sunt in stare sa orbeasca un om, sa-l faca sa nu isi mai puna intrebari despre aceasta nebunie iscata artificial ( parerea mea ). Ca nu e obligatoriu pot demonstra usor, eu lucrand cu pacienti ce sufera de boli ale sistemului respirator, am refuzat vaccinarea si nu mi s-a intamplat nimic…Profitul primeaza…
Acum sa trec si la cele bune.
Intr-un spital din Franta , grija pentru bunastarea pacientului e primordiala. Nu ai voie sa te porti urat cu el indiferent daca ai sau nu motiv ( normal pana la urma ). Noi, cei care lucram cu oameni bolnavi, suntem platiti pentru a avea grija de ei , pentru a-i ajuta sa se vindece si exact asta facem. Pacientul este intampinat mereu cu zambetul pe buze , el nu trebuie sa stie ca ai probleme acasa, ca esti obosit ( si se munceste, nu gluma ), ca te doare capul, ca nu ai dormit , etc. Programul e exact si trebuie sa te incadrezi in el…la ora 16.00 se termina, deci atunci trebuie sa iesi pe usa. In timpul programului e interzisa folosirea telefonului mobil. Munca e munca, timpul liber e timp tiber…
Intr-un spital francez nu se fac diferente intre medici,instructori de gimnastica medicala, infirmiere, asistente, bucatarese, instalatori sau kinetoterapeuti ( cazul meu ). Aici toti suntem situati pe acelasi plan, ne strigam pe nume si nu se intampla niciodata ca un medic sa tipe sau sa jigneasca o infirmiera. Ar fi ceva de neimaginat…
Zilnic avem cate una sau doua intruniri ale personalului in care se discuta despre starea fiecarui pacient in parte…si se discuta cu dosarele in mana, fiecare avand obligatia sa noteze in dosare absolut tot ce se intampla cu pacientii. Se fac programe de recuperare, se intocmesc tratamente in functie de parerea celor care sunt implicati, astfel ca se lucreaza ca un tot unitar, nu e fiecare de capul lui.
Ideea pe care se merge in recuperarea unui pacient cu bronhopneumonie cronica obstructiva posttabagica ( un exemplu pe care il intalnesc zi de zi ) este de a readuce organismul respectiv la parametrii maximi , tinand cont insa de suferinta pacientului. Si va spun ca nu moare nimeni din asa ceva. In Romania, un astfel de pacient este uitat intr-un salon si indopat cu medicamente de tot felul. Nimeni nu lucreaza activ cu el, pentru refacerea capacitatii respiratorii de teama sa nu-I forteze organismul. Gresit!!! Organismul nu trebuie fortat, dar nici lasat sa zaca, pentru ca va ajunge o leguma. In Franta , pacientii cu astm bronsic ajung sa joace baschet sau tenis. Se ajunge insa la o capacitate respiratorie necesara practicarii sporturilor gradat, bine gandit. In Romania aproape nimeni nu face kinetoterapie in afectiunile aparatului respirator. Si e foarte importanta. Gata, ca v-am bagat putin in termeni medicali…
Un spital francez straluceste de curatenie, angajatii au mai multe randuri de costume de lucru. Un costum se foloseste o singura zi, apoi este lasat pentru spalat si calcat , iar a doua zi va fi gasit pe raftul din vestiar. Se lucreaza cu masca pe fata, pentru a proteja pacientii. Daca lucrezi cu 3 pacienti in acelasi timp ( se intampla frecvent ), nu ai voie sa treci de la unul la altul pana ce nu iti dezinfectezi mainile.
Pacientii stau cate unul in camera ( exceptii se fac doar in cazul in care exista cupluri , familii). Cand vin in vizita, familiior pacientilor le sunt puse la dispozitie camera mobilate , intr-un alt corp de cladire din incinta spitalului. Fiecare salon de spital dispune de telefon, televizor, pat reglabil, telecomanda prin care poate fi chemata asistenta sau medicul care este de garda. Podeaua din intregul spital este din cauciuc antiderapant, pe care e imposibil sa aluneci chiar daca este ud. In Romania exista in unele sectii de recuperare in afectiuni ortopedice, gresie alunecoasa. Adica pacientul a cazut pe gheata, s-a ales cu o fractura si dupa toate astea e nevoit sa patineze si prin spital…
Pacientii stiu exact orele la care sa se prezinte la sala de gimnastica, la sala de kinetoterapie, la cabinetul medicului, etc. Si stiu pentru ca fiecaruia i se inmaneaza o hartie cu programul exact ce trebuie urmat, program bine punctat, pe ore.
In spitalele franceze se primesc atentii si nimeni nu se fereste de ele. Un kinetoterapeut sau un medic e bucuros cand primeste o cutie de bomboane sau cand i se strange mana in semn de multumire. Niciodata insa NU SE CERE!!! Ciudat, nu? Si sa stiti ca un profesor de gimnastica sau o asistenta au salarii mai mici ca al meu, spre exemplu. Stie insa ca a semnat un contract in urma caruia primeste un salariu , de ce sa ceara in plus? Strainii sunt bine-primiti, toata lumea sare sa ii ajute…trebuie doar sa le ceara ajutorul. Nu conteaza ca eu am venit din Romania si iau un salariu mai mare ca al lor. Singura lor pretentie e sa le vorbesc limba, un lucru cu care sunt 100% de acord. Asa e normal. Pana la urma si pacientii sunt de multe nationalitati…toti insa in spital vorbesc limba franceza…
Am lasat la final aspectul care m-a frapat cel mai tare: fiecare pacient, dupa ce termina exercitiile in sala de kinetoterapie pune mana pe recipientul cu lichid dezinfectant si isi curata masa la care a lucrat. E ciudat pentru mine , care vin dintr-o tara in care oamenilor le place sa se lamenteze , sa vad un pacient care se deplaseaza destul de greu ( dupa extirparea unui lob pulmonar organismul chiar este slabit ) ca isi curata locul unde a lucrat. Asta tot de nivelul de trai tine, sau de bun-simtul pe care il tot invoc eu ca disperatul?
Credeam ca distanta de Romania ma va face sa imi fie dor de ea, sa ii trec cu vederea defectele, sa nu o mai judec atat de dur. Am realizat ca gandesc exact invers. Cu cat stau mai mult aici cu atat ii urasc si mai mult viciile: ipocrizia, grandomania, lenea, viclenia, fuga de raspundere si nesimtirea crasa. Mi-e dor doar de familia mea, de jumatatea pe care am lasat-o acasa si de voi, prietenii mei. Abia astept sa va revad, voi sunteti cei pentru care voi mai ajunge din cand in cand in Romania…Si mai duc un dor nebun celei mai frumoase echipe de fotbal din lume…
Semnat: un roman care traieste in strainatate, un roman care nu isi va ascunde niciodata identitatea…