Ramaseseram la niste cumparaturi pe care trebuia sa le fac, pentru ca astia pe aici iti inchiriaza apartamentul gol-troaca, dotat doar cu WC , cada si doua chiuvete ( daca ai si ceva noroc ). Comisionul agentiei e platit tot de catre client si nu e deloc mic. Pana aici toate bune si frumoase. Stiam ca avem de facut niste cumparaturi, adica toata mobila. OK, am zis…le iau si imi raman mie. Fuga la Ales, unde e cel mai apropiat magazin de chestii casnice. Dupa ce m-au aburit tot felul de ciudate adormite ca de fapt mi-e imposibil sa cumpar ceva, am dat peste un baiat istet foc ( nu e niciun atac la adresa femeilor in general, asa s-a nimerit; eventual e un atac la adresa femeilor proaste care detin niste functii ce le depasesc capacitatile ). Zau ca-mi vine sa mi-l fac prieten pe baiatul asta, m-a descurcat in 10 minute cu tot ce trebuia cumparat. Facut comanda, asteptat o saptamana ( chiar daca produsele se aflau pe stoc ). Pai credeti ca e asa usor sa cumperi ceva de aici?
O sa revin la momentul ridicarii produselor. Deocamdata , cronologic vorbind, ne aflam in saptamana premergatoare ridicarii lor. Si ne aflam in biroul unei agente imobiliare tare frumoase, raritate pe aici ( nu meseria…frumusetea feminina ). Semnam contractul si ne spune ca trebuie sa sunam la uzina electrica sa ne dea drumu’ la curent, apoi sa sunam pe la aia de la apa, sad ea si ei drumu’ la produsul pe care il livreaza din belsug. Intreb de ce trebuie sa fac eu asta, daca tot platesc un comision unei agentii si mi se spune ca asa e in Franta. Nu ma abtin si ii spun ca in Franta e ca dracu’. Pai atat mi-a trebuit…sa nu te iei de rotunjimea si mandria lor nationala ca e prapad. Paranteza…am eu un amic care tot incearca sa ma tachineze pe blog. Acum mi-ar zice el cateva, ar incerca sa-mi tina ceva predici, sa-mi dea eventual si niste citate din Eminescu. Sunt curios daca o va si face…Paranteza inchisa.
Sunam noi la Renelu’ de Franta, sunam si la astia de la apa…La apa se rezolva imediat, la Renelu’ francez nu. Vor ceva…ghiciti ce? O factura mai nene, o factura eliberata de ei la adresa respectiva. “Ba, voi chiar sunteti toti idioti? Toti vreti facturi? Pai de unde sa va dau factura daca eu acum ma mut?”. Cica de la agentie…pai agentia nu vrea sa se bage, ca cica nu e treaba lor.Ca asa e in Franta…
Rezolvam pana la urma, ba cu injuraturi, ba cu amenintari, ba cu “mind’s game” ( asta e o dedicatie speciala pentru frantujii mei, ca tot le place lor engleza ). Avem si apa, avem si curent…n-avem asigurare la apartament!!! Mai am ce sa zic? O fac si p-asta.Daca intreb de ce trebuie asigurare o sa imi dea raspunsul lor favorit ( eventual cu mana dreapta pe piept, desupra spatiului infraclavicular stang si in ritm de Marseilleza ). Mergem la AVIVA ( ha-ha, macar atat sa le fac si eu in ciuda, sa-mi asigur locuinta la o societate britanica ), asiguram apartamentul, desi suntem convinsi ca nu ne ajuta cu nimic, doar ne usureaza de niste bani . In acelasi timp nu lasam societatile de asigurare sa moara , ba chiar le asiguram un trai prosper. De ce sa mai caute ei clienti cand vin ei ca fraierii, obligati de catre niste destepti?
Toate facute, mergem sa verificam apartamentul. In contract spune ca sunt toate in stare buna. In realitate nu functioneste caloriferul din camera mea, iar la bucatarie iese apa de sub gresie. In rest e tare frumos, intr-o cladire veche, de piatra, chiar in centrul Les Vans-ului, unde arunca aia cu bilele de metal in week-end…Nu are becuri. Cumparam si becuri…
Sambata de dimineata, ne trezim voiosi si ne ducem sa o luam pe colega Sarah…aia cu calul erect in virful dealului. E om de incredere si a promis ca ne ajuta. Si-a pierdut insa putin din credibilitate in fata mea cand, zilele trecute, i-a picat cheia de la masina intr-o gura de canal…iar noi trebuia sa plecam acasa cu masina a carei cheie era in canal… Acum a promis ca merge cu camionul sa caram mobila. Camionul e frumos, rosu aprins, cu un cal zambaret desenat pe prelata. Inauntru e compartimentat pe diagonala si plin de balegar. Ea e imbracata adecvat, cu o sapca de jockeu si jambieri tot de jockeu. Peste jambieri poarta o frumusete de bocanci , facuti special pentru hipism, de care e foarte mandra. Cu siguranta doarme incaltata cu ei.
Mergem sa luam camionul de la reparat ( cica n-are chauffage ). Apoi continuam drumul…eu cu ea in camion ( sacrificat, ca mai mereu ), ailalti doi in Fiatul razboinic. Pe drum ma creiereste asta cu istoria galilor, ca ce-au mai facut si desfacut ei prin locurile astea. Eu tot bag nuiaua printre gard si aduc vorba de vestigiile romane de la Nimes, ba mai port si un tricou pe care scrie All Blacks, iar ea e fan al rugby-ului. Iar la rugby nu e echipa mai buna ca Franta ( o fi vazut ultimul meci direct intre ei si neo-zeelandezi?).
Rasuflu pe jumatate usurat cand ajungem la Ales . Noi vorbim cu baiatul istet care ne rezolvase cu comanda…Sarah se plimba imbracata in halul ala prin magazine, probeaza paturi, canapele, scaune. Ailalti clienti se uita intrebatori la noi: “Ba…aia e cu voi?”. Asa ca incepem sa ne ascundem de ea prin magazin…
Asteptam 45 de minute sa vina marfa, dupa care primim jumatate din ea. Cealalta jumatate trebuie ridicata de catre noi de la depozit, care e la Mama Dracu’ ( adica nu, ca acolo stau eu ). Gasim si depozitul, luam o parte din cealalta jumatate…n-avea cum sa fie toata. Imi zice ala de acolo, razand: “Au uitat sa va dea un pat de la magazin, iar noi nu il avem aici”. Plini de draci, sarim in masina si dam sa iesim pe poarta, sa luam si patul ala. Veselu’ striga dupa noi:” Ma, va duceti degeaba…ca e pauza de masa acum…se deschide peste doua ore”. Tot razand ne da afara din curtea depozitului, pe motiv ca si la ei e pauza si trebuie sa inchida portile. Asta a fost momentul cand a invatat ceva romana, niste cuvinte diferite, spuse pe un ton amenintator plus un alt cuvant care se repeta obsesiv. Banuiesc ca si-a dat seama ce voiam sa zic, cu accentul meu de rus, cand am pronuntat bleublanruj, cu toate sunetele mute din dotare…
Sarah are si ea draci…cica nu mai sta pana la doua, ca vrea sa se duca la cal. Asa ca plecam acasa, veseli nevoie mare. Si din pacate in aceeasi formula, adica tot eu cu Sarah in masina…” ‘a dracu tu, Saro!”.
Dupa ce ajungem acasa, descarcam in graba, ca pleaca Sarah la cal…a si sunat-o de cateva ori pe drum s-o intrebe daca mai vine…iubire mare… Urcam mobila si ne apucam sa o montam. Sarah e nerabdatoare sa vada unde stam, sa stie unde sa se autoinvite data viitoare, ca la noi mancarea e buna si calda mereu, iar frigiderul e plin cu bauturi. Are si o idée nastrusnica…cica vrea 100E pe transport…a dracu’, a uitat cand s-a imbatat si ne-a vomitat in suporturile centurilor de siguranta din masina, de miroase si acum ca o crama…
Dupa un timp, ailalti doi pleaca la Ales, ca s-a terminat pauza si trebuie luat patul. Ati vazut cum poate fi carat un pat cu un Fiat Seicento? Nu?…Mare pacat, pentru ca supozitorul asta rosu e in stare sa faca minuni…
Eu imi bat capul cu schimbatul duzelor la aragaz ( v-am mai zis, astia au aragazele reglate pentru gaz natural, dar ei nu au conducte de gaz prin zona…lucru’ dracu’ ). La intoarcerea colegilor de apartament, ne apucam sa montam paturile , masa, scaunele si sifonierele. La sifoniere e tare nasol, ca frantujii nici nu stiu sa faca niste scheme ca la carte, plus ca nu ne-au dat toate suruburile. Asa ca improvizam, romaneste… cu bucati de sarma. Sa vezi cum arata mobila asta noua, te apuca mila…sau rasul…depinde de cat simt al umorului ai. Acum am ramas fara bani, desi ar trebui sa mai cumparam niste chestii prin casa. Ne mai lipsesc un ceas cu cuc si o colivie cu canari. Eventual o franghie , ca sapun avem…
Admirand panorama centrului orasului de pe blacon, vad camionul colegei Sarah parcat la barul de la parterul casei vecine. Cred ca a sunat-o calu’ si i-a zis ca nu mai are chef de ea azi, asa ca ea isi ineaca amarul.S-o fi saturat si el de ea, saracu’…Mai la vale, nepotii lu’ Obelix joaca jocul ala cu bile de inox…