Sa va povestesc, dupa ce v-am zis cum sta treaba cu berica in Germania, ce mancarica mai speciala am servit noi p-acolo.

In prima zi, cand am ajuns in Dortmund, am mers la o aroganta de bar (ales de mine intr-un moment in care mai aveam putin si plangeam ca nu vreau la McDonalds si nici “la turci” daca nu au si bere). Zic ca era aroganta de bar pentru ca nici unu din noi 4 (io, Vivs, sor-mea si barbat-su) nu mai vazusem asa ceva: plateai pe cartela, stateai la coada si vedeai cum iti fac mancarea, iti dadeau (la pizza numai) un fel de chestie care bipaia, vibra si facea pac-pac cand era papica gata, aveau “fabrica de paste” chiar inauntru. Cred ca nici macar aia din Bals n-au asa ceva. Am mancat o pizza normala, la prima vedere, doar ca avea o planta pe ea, una buna de tot. Nu mai stiu cum ii zicea in germana, dar eu banuiesc ca erau anghinare. Si-am mai nimerit (la mine era pe baza de nimereala, ma uitam ca prostul la meniurile alea) si niste spaghete “interesante”, dulci-iuti. Nu mai stiu cum le zice Plus singura bere care nu mi-a placut, din cauza ca era weizenbier (cred ca v-am mai spus).

Am mai mancat si “la indieni”. Acolo, dupa ce ne-am comandat (pe nimerite) mancarea ne-a intrebat domnita daca vrem “condimentat”. Io auzisem ca nu e bine sa vrei condimentat cand mananci acolo, d’a am zis ca sunt oltean, asa ca am vrut. Si am vrut si condimentat “normal”, adica nu putin, nici mediu. Normal.

Mi-a adus o farfuriuta cu sos de chili, separat, inainte sa vina mancarea a mare. Mai ca nu m-a pufnit rasu’, ma gandeam ca daca eram la mine, in Oltenia, la orice carciuma imi dadeau si mie macar un bol de ketchup, daca nu tot tubu’. Da bine, am zis, daca asa e obiceiu’ la ei, sa se manance mai putin… Si-apoi am si gustat, si-am avut de doua ori noroc: o data ca am gustat foarte putin, ca am zis sa fac economie, sa am si cand vine mancarea si inca o data ca mi-a adus sosul asta separat, ca altfel acolo muream, daca mi-l punea in farfurie: io n-am incercat in viata mea ceva mai iute de atat. Si mananc destul de iute.

Da’ nu m-am putut abtine si am mers pe ideea pe care plecasem: daca tot am luat condimentat, am zis sa ma omor cu mana mea si am bagat si pe mancare. Nu tot, numai vreo lingurita. Felul ala special, indian, nu stiu ce gust a avut, vedeam ca e cu carne si simteam ca am flacari in gura. Da’ a fost bun, mai ales dupa ce l-am amestecat cu sosuri din cele care le ramasesera celorlalti (normal, eu am terminat ultimul, mi se parea oarecum greu de mancat) ca sa-l mai indulcesc un pic.

Asta n-am mai spus-o pana acum, dar daca n-ar fi fost 4 euro bucata, jur ca as fi fost in stare sa beau vreo 10 halbe numai la masa aia. Si de obicei nu beau nimic in timp ce mananc.

Am mai mancat si “la chinezi”. Acolo a fost cel mai bine. Dupa 10 minute de uitat pe meniu si o bere, deja (v-am zis ca aia puneau ceva in ea sa te faca sa o bei repede), acolo chiar mi-am ales ce vreau: Chicken Chop Suey. N-a continut “noodles” si pofteam de moarte, a avut bambus in schimb si ne-au adus la fiecare cate o tava de mancare. Aveau si un fel de dulceata de zmeura (asa arata, pe bune) care era la inceput dulce, apoi picanta, si care s-a potrivit excelent cu multimea de alte gusturi de pe chestia aia mare din fata mea platou. Nu stiu cum am facut ca am mancat aproape tot din farfurie (am mai lasat niste conopida si niscai broccoli) si inca juma’ de portie de la fete (ele mancasera, fiecare, aproape un sfert din ce aveau in fata). Am mai facut si pauze, ca la un moment dat ramaneam fara aer, am bagat si 3 berici in respectivele pauze si ajunsesem sa cred ca am un buton pe care tre’ sa-l apas pentru “Stop”.

Si stiti la ce ma gandeam cand infulecam bambus dat prin dulceata de zmeura? Ziceam ca parca ar fi mers si un strop de ketchup de-la indian, ca nu era destul de iute pentru un oltean adevarat.

M-am ingrasat vreo 5 kile