Cum m-am transformat in pacient si de ce cred ca doctorii sunt in cardasie
Sunt aproape patru saptamani de cand mi-am redus o buna parte din activitati din motive medicale – intrucat n-am ajuns inca la vrajitoare, mergem pe varianta doctorilor.
In dimineata urmatoare serii in care am jucat ultima data carti – inutil sa spun, atunci am si castigat ultima data la carti – m-am trezit cu mana stanga amortita. Eram un pic speriat, nu intelegeam exact ce se intampla si nici de ce o amorteala nu trece in 10-15 minute (dupa cateva ore deja il banuiam pe prietenul Marean ca mi-a urat de bine, “…da-tze-ar argintu’ viu in mana care tinusi cartile-alea cu ea, sa n-o mai misti doo luni… usca-ti-se-ar…”). Cand am ajuns la serviciu aratam de parca sarisem pe geamul de la apartamentul amantei, surprins de barba-su: descheiat la ghete, camasa si geaca, cureaua reusisem sa o prind doar pe jumatate, parul neprins si oarecum nespalat, intrucat mi-a fost un pic frica sa incerc sa-mi fac dus. Aici, la serviciu, a inceput, de altfel, si distractia.
Colegii s-au speriat mai tare ca mine – eu inca asteptam sa imi treaca, eram convins ca nu poate dura mai mult de inca, sa zicem, o ora. Unul dintre ei si-a amintit cum a facut el semipareza la jumatate din corp si era foarte mirat ca pot sa vorbesc – oricum, mi-a spus el, nu avea sa ma mai tina mult capacitatea asta. Vreo doi – atunci ii credeam si pe ei usor dusi cu barca, acum imi dau seama ca erau cei mai realisti in conditii de stres – mi-au diagnosticat o cadere masiva de calciu, nimic grav, ce urma sa treaca in maxim doua zile. Iar cea mai tare dintre toti mi-a spus sa ma duc sa stau pe scaun, cat mai relaxat, sa incerc sa las orice grija deoparte pentru ca urmeaza sa fac atac de cord si n-ar fi prea bine sa ma prinda tensionat.
De felul meu am evitat toata viata medicii, desi nu ma muscase niciunul dinte ei inainte si nici nu-mi daduse motive sa cred ca orice intalnire cu ei doare – vedeti cat de bine am reusit sa-i evit? De data asta, inconjurat din toate partile de colegi care, din grija excesiva, ma diagnosticau cu cele mai ciudate boli care le veneau prin cap, ma treceau transpiratii parca mai reci ca niciodata – pe masura ce orele treceau, mi-era din ce in ce mai clar ca voi ajunge pe mesele mai multor doctori, ca obiect curios de studiu: desi slab de fel, se parea ca reusesc excelent sa driblez atacul de cord.
Prima zi am terminat-o oarecum ok: pe langa aparenta lipsa de magneziu din organism si 3 feluri de pastile care sa o regleze – pe ea si pe cea de calciu, aferenta -, m-am ales cu regim pentru tensiune crescuta prescris de medicul de familie si trimitere la analize de sange. Care analize, dupa ce mi-au dat valori de calciu si magneziu peste limita superioara si m-au facut gras – colesterol si trigliceride cat pentru 3 ca mine intr-un singur corp – m-au trimis la neurolog si cardiolog. La randul lui, ca sa zic asa, doamna neurolog a vrut sa ma trimita la internare: problema mea cu mana amortita era de fapt o pareza a nervului radial si necesita o destul de lunga perioada de refacere. Cum internarea am refuzat-o, o alta doamna neurolog m-a bagat in concediu medical si m-a trimis la tratament la policlinica ei, nu inainte de a ma lua putin la misto: dupa ce m-a intrebat de 3 ori daca sunt sigur ca imi permit sa platesc fizioterapia, adica 150 de lei, mi-a dat o reteta cu suplimenti alimentari pe baza de sange de vitel si antioxidanti, pentru diabetici – 250 de lei.
Cardiologul, pentru ca a fost ultimul, a avut ghinionul sa mi se para putin plictisitor: deja ma obisnuisem cu spitalele si doctorii. Mi-a interzis si el cafeaua si tutunul, la fel ca si cei dinaintea sa, fara sa auda cand i-am spus ca nu mai beau cafea si nu mai fumez, si mi-a recomandat sa nu mai mananc de la fast-food si sa o las usor in perioada craciunului, fara sarmale si carnati dimineata – aici nici n-am mai incercat sa-i explic ca nu fac d-astea, mi-era sa nu-i dau peste cap discursul.
Saptamana de concediu medical am petrecut-o, cum era firesc, pe drumuri: fiecare dintre doctori parea ca vrea sa ma vada zilnic iar la fizioterapie mi-a placut din prima zi.
Ce s-a mai intamplat intre timp? Nu multe, as zice. Prietenii si colegii au incetat sa mai rada de mine si de modul ciudat in care imi car mana stanga, astfel ca aproape nimeni nu ma mai striga “Cutu schiop”; pe ai mei cred ca am reusit sa ii conving ca ma voi face bine – sau reusesc ei sa se prefaca prea bine ca ma cred; policlina la care fac terapie a devenit a treia mea casa, dupa serviciu si casa (a luat cu mult fata oricarei carciumi din oras), sunt prieten cu jumatate dintre pacienti si cand ma voi imprieteni si cu cealalta jumatate, adica prospaturile, prietenii de acum vor fi deja sanatosi si inlocuiti cu altii – joi imi expira si prelungirea tratamentului, asa ca probabil urmeaza ca maine, la consultul saptamanal cu doamna doctor, sa refacem un pic tabelul cu sedinte si sa ii mai adaugam vreo 5-10 linii; nu mai beau bere (vorba vine, nu mai beau bere cu alcool, beau dintr-aia scumpa acum, ca avutii, ca d-aia imi permit si suplimenti alimentari de 400 de lei pe luna) si sper ca ficatul meu sa se simta mai bine si s-o lase mai moale cu trigliceridele alea (desi glicemia, pe parte de consum de bere, n-o sa sufere modificari in bine – da, normal ca si asta e mare); aseara am jucat biliard, unde am si batut, si nu e prima data cand, mai chinuit, incerc cate un sport care necesita si mana stanga (tenisul de masa a fost cel mai mare fiasco).
Pentru a spune si varinta scurta a povestii, pentru ca de fapt ca sa ma scuz e acest post aici intentionam sa ajung, n-am mai avut activitate pe blog din cauza ca domnului kinetoterapeut Newsted ii arde de kinetoterapie prin Franta, in vreme ce pacientii ii mor pe capete (au, au, incheietura mea), netratati, cu muschii atrofiati, p-aici prin tara. Oooof…
December 1st, 2009 at 10:40 PM
Am citit cu multa ingrijorare toate simptomele pe care le-ai descris . Tot ce ti-au spus ceilalti e irelevant . Dupa parerea mea (si musai trebuie sa tii cont de ea , ca-s expert – am stat doua saptamani in spital cand aveam doi ani si inca o saptamana la sase ani , deci … ) : ESTI ZOMBIE ! De fapt , toate simptomele arata ca ai si murit deja doar ca n-ai devenit constient inca de aceasta stare . Mai exista o scapare , asa ca citeste atent ce urmeaza .
” intrucat n-am ajuns inca la vrajitoare ”
Dai un telefon la Ciresica (poti incerca si la alta , dar ti-o recomand) si cand iti spune pretul , toate-ti trec ca prin farmec (magie , ti-am zis!) . In loc de asta , tu mergi la doctor . Pai suplimentele lu’ peste pe care ti le-au recomandat te costa cam la fel cat iti cerea Ciresica (doar ca acolo nu plateai , ti-am zis , prin farmec!) . Mare , mare greseala ai facut ! Asta e ! Data viitoare intreaba-ma pe mine inainte .
———–
Cand ai spus , din primul paragraf , chestia asta , am banuit tot ce vei pati . Aici a fost marea ta greseala . O vrajitoare te scoala din morti .
December 2nd, 2009 at 2:16 AM
@ Adi:
E mai grav sa fii zombie decat pacient? :-s Ca mie deja mi-e frica, mai ales ca nici n-am experienta ta…
Si ia mai zi-mi, Coana-mea Ciresica, cand o da ea de descant, sa se intareasca nervu’ radial, sa stea incheietura tzapana si deshtele sa se miste ca in prima zi, daca suntem amandoi multumiti de rezultate, ia zi-mi, da si ea un bonus sa bata si Craiova pe cineva la fotbal?
Banii, zisai, nu sunt problema: cati isi mai permit sa bea bere de 50 de lei pe seara si sa n-aiba nici pe dracu?
Oricum, cand voi putea din nou sa butonez cum trebe poate o sa va povestesc cum era sa fiu dus de colegi si la vrajitoare
Nu mai stiu cum o cheama, dar e una care cica nu da gres aproape niciodata, la cele mai mici tarife 
December 2nd, 2009 at 8:34 AM
Deci , nu vreau sa te sperii , dar spune-le prietenilor , colegilor si doctorilor ca sunt cam pe langa subiect . Cand au vazut ca ai stat toata ziua pe scaunul ala si n-ai facut atac de cord nu s-au gandit la nimic ? Cati zombie crezi ca au facut atac de cord in viata (ma rog , moartea) lor ? Haaaaaaaaaa ? Vezi ? Pe urma la doctori , cand ti-au gasit colesterolul acela gigantic la nimic nu i-a dus capul , asa-i ? Nu s-au gandit ca obezii ca tine dupa ce mor slabesc pana ajung schelet . Asa-i ca nu s-au gandit ? Pai cum si-au imaginat ca ditamai balena arata piele si os ? Suplimente ? Pfff !
Asa ca : la Ciresica !
Ma intrebi daca poate da de victoria Craiovei ? Pai tu stii care a fost ultimul oltean care a cautat-o sa dea de victorie ? Negrila , inainte de meciul cu Kaiserslautern ! Ce-ti zice asta tie ? Dupa aia toti v-ati tinut batosi , ca voi bateti fara ajutor , prin forte proprii , etc.,etc.,etc. Scuza-ma , asta-i aroganta impardonabila . Asa ca : la Ciresica . Asta daca vrei sa te folosesti de experienta si competenta mea . Daca nu , eu nu mai raspund . Treaba ta !
December 2nd, 2009 at 10:40 AM
@ Adi:
Gata, pe mine ma convinsasi: azi, o sa-i cer un raport clar al progresului meu lu’ tanti doctor, dupa care cred ca o saaa.. deja tremur de nervi… o sa i-l trantesc pe birou!!!
Da ia zi-mi, Ciresica e si ea, sper, adevarata fata a lu ma-sa, nu? Ca uite aicea, Rodica e uuuuunica mostenitoare a calitatilor lu’ Mama Omida si adevarata fata a ei. In plus, are si site: http://vrajitoare.blogspot.com/
„Persoanele cărora li se întâmplă lucruri inexplicabile cât şi cei care cred că i-a părăsit norocul,[...], persoanele care doresc să-şi cunoască viitorul, atât persoanele care cred că au probleme venite din farmece, cât şi persoanele cu foarte multe boli fără leac, cum ar fi: [...], Alchoolismul, [...] şi altele, persoanele care doresc amulete purtătoare de noroc şi apărătoare de rău să apeleze cu toată încrederea şi rezultatele vor fi garantate sută la sută.”
Io zic ca scaparea mea are un singur nume care incepe cu C si se termina cu resica…
(Si mai stiu si despre puterile autoconvingerii, despre cat de important e sa crezi cu adevarat… deci sunt ca si vindecat, multumesc)
December 2nd, 2009 at 10:59 AM
E buna si Rodica , da’ numa’ daca nu reusesti sa ajungi la Ciresica , care-i cea mai buna . Da’ auzi , ca-mi veni o idee muuuult mai buna : daca tot esti zombie , de ce nu iei legatura in lumea voastra cu insasi (tam-tam-tam-ta!!!) mama Omida ??? Hai , ca tot eu te scosei …
December 2nd, 2009 at 11:53 AM
Mama Omida, ca o stiu de la o vecina care-a mai lucrat cateva sedinte cu ea, o sa-mi zica sa o las mai moale cu beuturica. Si nu mi-e de alta, ca acum sunt cel mai moale din lume la capitolul asta, dar d-abea astept sa scap de argintu asta viu din incheietura sa pot sa beau si io, ca tot omu, fro 6-7 beri normale pe seara…
Incerc la Ciresica…
December 2nd, 2009 at 9:44 PM
De la aia ai lu’ Mititelu ti se trage. Ia sa bata ei pe Steaua sa vezi cum iti revii
December 3rd, 2009 at 2:50 PM
Ba! Hemipareza e pe jumatate de corp tot ti,pul, ca d-aia incepe cu HEMI (fite de frantuz care a uitat de unde a plecat ).
In alta ordine de idei… nu mori ba din asta, stai linistit. Apropos… sa-mi trimiti si mie un mail in care sa-mi detaliezi starea ta actuala. Mama ei de tastatura!!! Au astia toate caracterele schimbate…