Cu naivitate, franturi de fericire
As vrea sa incerc, pentru ca mi s-a atras (chiar in repetate randuri) atentia ca as aborda subiecte (oarecum) dificile, sa scriu simplu: sa scriu cu simplitate despre o tema simpla. Caci ce altceva este fericirea, acel “ceva” ce sta pe buzele tuturor, incat pare chiar a fi devenit banal? Ca sa n-o las in stadiul indefinit de “ceva”, voi descrie ce concep eu atunci cand afirm “fericire”: in primul rand, zic franturi, si gandesc momente, clipe disipate de-a lungul vietii (deci nicidefel o stare, cu atat mai putin de lunga durata). Presupun ca nu are rost sa mai spun ca vorbim despre ceva subiectiv, deci nu voi mentiona nici ca nu-mi expun decat propriul punct de vedere, fara pretentia de a generaliza ceva 
Astazi am intalnit o minune de om, care m-a inspirat, pentru ca la mine minunile de oameni declanseaza exact acea traire despre care vreau sa povestesc. Nu stiu cum e la altii, dar eu simt fericirea la nivel fizic, ca si cum corpul meu ar detine in el vreun fel de seismograf al fericirii. Acesta, situat pe undeva prin cosul pieptului (daca zic “zona inimii” chiar nu-i o platitudine, chiar pe-acolo e plasat) inregistreaza momentul si reactioneaza cu o senzatie de caldura, de moale, de catifelat… si difuzeaza apoi semnale catre toate celelate zone ale corpului, care reactioneaza… mhm, destul de diferit: picioarele se inmoaie oarecum, pielea se zbarleste si pare sa vibreze, ochii dau sa produca lichid (uneori, in functie de puterea miscarii seismice, chiar il produc). Deci cand se starneste mecanismul asta (plus o impresie puternica de coplesire sub maretia a ceea ce tocmai traiesc) eu stiu (de fapt simt 
) ca sunt fericita… e atat de simplu 
Si acum, sa exemplific, ca sa nu ramana la stadiul asta, de descriere teoretica. Ce anume pune in miscare acel aparatel din mine? Pai spuneam ca minunile de oameni, asa ca fata frumoasa pe care am cunoscut-o astazi, pe care daca ma intrebati pe mine cum arata, va spun ca era personificarea zambetului si a caldurii umane… cu o voce blanda si o privire care te imbatrisa, dansa si-ti daruia bucurie in acelasi timp.
Sau un moment pe care l-am trait de curand cu Bogdanel. Bogdanel este baietelul in varsta de patru ani al unor prieteni, academicieni, IT-isti chiar, care din pacate, o recunosc ei insile, nu ii pot darui copilului lor apropierea si caldura pe care el si le-ar dori… si nici macar nu stiu, pentru ca nu numai ca nu le place, ci chiar ii supara rau, sa se joace cu el. De curand i-am vizitat, si Bogdanel ma astepta cu bratele deschise la usa… m-a rapit de cum am intrat in camera lui, sa-mi arate si sa incercam impreuna noile lui jucarii. Mamica lui s-a scuzat, vadit jenata de comportamentul lui, spunandu-mi ca Bogdan ma place, pentru ca ma joc cu el. Ne-am jucat toata seara, caci, sa nu uit, si cand ma joc e seism in mine, deci franturi succesive asa numai cu copiii capat Apoi, inainte sa mearga la culcare, Bogdanel m-a chemat, sa-l aud cum spune el o poezie, dupa cum si-a facut un obicei. A spus-o, l-am laudat, si… mi-a sarit in brate! Si m-a strans, dac-ati stii cata forta a putut in clipele alea incape in bratele lui de copil de patru ani… s-a ghemuit la pieptul meu si mi-a soptit la ureche: “Te iubesc”… Ating rar nivelul ala de emotionare, in mod normal s-ar fi scurs rauri din ochii mei atunci (imi place sa bocesc de fericire, chiar imi place!), dar cum el n-ar fi inteles, luptam cu mine sa rezist.
Ca sa nu ma mai intind mult, restul franturilor le voi rezuma la o insiruire enumerativa: mai simt asa atunci cand imi place mult cineva, si-i pot spune ce gandesc despre el (sau ea!) si ce simt… si stam apoi si ne privim, minunandu-ne impreuna de modul in care reactionam aman2. Adica la mine, v-am povestit mai sus cum e… ciudat, ca si ei tot cam asa ajung sa reactioneze (cine nu ma crede, poate sa incerce, nu prea exista riscuri). Si tot asa a fost de exemplu de ziua mea de nastere, cand un prieten foarte drag mie, un tip care ca fost metalist in tineretile lui se crede un ne-romantic, mi-a daruit margarete, fara a fi stiut ca sunt florile mele preferate. Si-apoi il intreba sfios pe-al sau prieten, al meu barbat, daca m-a nimerit cat de cat, si dupa privirea de Toma Necredinciosul ce i se intiparise pe figura nu cred ca m-a crezut ca ador margaretele.
Si tot asa simt cand in autobuz fiind mai ajut cate-o batranica sa urce treptele cu caruciorul, caci pe aici mai sunt inca autobuze cu scari… de fapt caldura din privirile ei cand revarsa asupra mea o ploaie de multumiri, asta declanseaza mecanismul ala. Si tot asa cand invat lucruri noi, cand experimentez ceva nou si dupa multe incercari esuate si faze de-o neghiobie crunta ajung sa pot. Cand ma catar cu bicicleta pe-un deal si-mi dau drumul la vale, si simt cum vantul imi mangaie fata si chiui ca un copil caruia nu-i pasa de ce-i in jur (bine, de obicei pe dealul meu nici nu-i nimeni, decat vantul si copaci in jur).
Eeei, si cam astea ar fi… in principiu, naivitatea de a ma simti un copil ales al vietii… naivitatea de a simti cum a darui cuiva o farama de bucurie se manifesta in tine ca fericire.
Iar daca vi se pare c-am uitat sa enumar: placerea de a manca, bucuria de a bea sau inversunarea de a castiga bani pentru placerea de a-i cheltui apoi, nu, stiu ca pe altii asa ceva ii fericeste, insa in mine nu se misca nimic in cazul lor. Daca insa vi se pare c-as fi uitat sa enumar: sa fiu invidioasa pe Marinela c-are BMW, s-o barfesc pe Florica de umbla cu barbatu’ lu’ educatoarea lu’ fi-mea si sa-l critic pe Tiberiu care mereu ma contrazice cand vorbim despre Dumnezeu… sa ma-nfurii pe copiii vecinei cand fac galagie in orele de liniste, sa urasc vreo pseudovedeta sau si mai rau, pe Toader, fostul meu prieten care m-a parasit pentru Patricia, care-i de fapt o fufa si-o stricata, ei bine, nici astea toate nu le-am uitat! Ba chiar daca la primele din lista de final acceptam ca sunt oameni pe care ii pot ferici, la astea din urma indraznesc sa afirm chiar ca nu cred c-ar putea produce cuiva simtirile alea pe care le surprinde seismograful meu. Insa ma pot insela, si poate ca el nu surprinde ceea ce eu consider a fi fericirea.
July 22nd, 2009 at 11:12 PM
ce s-ar face blogu nostru fara gandacel, zau daca stiu. cum reuseste el sa puna punctul pe i totdeauna. eu chiar il invidiez, totdeauna are ceva pozitiv de zis, sunt curios daca a criticat vreodata pe cineva
) ? )
) ce vrea sa zica, nu stiu daca am fost fericit de 3 ori in viata, dar poate din cauza ca eu vad fericirea ca pe o stare suprema, nu ca pe o colectie de momente. si mai am indrazneala sa pretind ca nu admit lucrurile absolute 
(ups, pe asta nu am apucat inca sa o formulez, trebuia sa astepte unul din posturile alea profunde si elaborate pe care le tot promit de la inceput… mai e de asteptat, inca nu am iesit la pensie =)) )
)
cu prima ocazie il intreb pe fratele mai mic al gandacelului (cum i s-o zice aluia oare
despre fericire…. naiba stie, dar pe masura ce trece timpul, realizez ca eu sunt antiteza gandacelului, desi marturisesc ca inteleg totdeauna (aproape, hai sa nu exageram
eu sunt eternul nemultumit, o acritura, cum ma facea o persoana tare draga mie, care dupa un timp nu mi-a mai fost asa draga, dar imi aduc aminte de vremurile cand mi-era draga, si parca iar imi e la fel de draga… ce ti-e si cu omul, cand are impresia ca se apropie fericirea, se agata de ea, de zici ca s ineaca, si apoi cand ii da fericirea un picior in gura…. mai zice si mersi ca nu i-a spart toti dintii
somebody stop me, am luat-o pe tarlale
July 23rd, 2009 at 12:03 AM
Hai sa lamurim o chestiile…nu stiu cine ti-a atras atentia sa scrii simplu.Eu doar te-am sfatuit.Tu faci cum crezi ca e mai bine.Si fa asa ca faci bine !
July 23rd, 2009 at 7:59 AM
ah, uite ca imi atraserati atentia: asta era scrisul simplu?
)
lasand gluma la o parte, gandacelul scrie complicat doar cand citeaza din altii, mie nu mi se pare ca ar scrie complicat, cand scrie fara sa citeze
July 23rd, 2009 at 9:41 AM
incep cu raspunsul pt. Newsted, ca-s mai putine de spus
ma, vezi ca eu imi dau silinta, ca singura am ajuns la concluzia c-ar fi mai bine sa scriu simplu… acu, problema e de ce-mi iasa, ca eu intentia o am buna (si vezi, ca n-o zisesem ca pe-o critica aia cu atrasul atentiei, da’ oricum, despre cum critic eu ii raspund lui antispam mai jos, c-a facut greseala sa ma provoace 
)
July 23rd, 2009 at 9:51 AM
@Gandacelul
Nu-l ierta
July 23rd, 2009 at 10:06 AM
@antispam
venind de la tine, chiar inseamna mult pentru mine (tocmai pt. ca te dai drept acritura 
)
am eu asa o cica “deformatie profesionala” (cu toate ca profesionala nu poate fi, ca n-am prea apucat sa profesez) sa stau sa “analizez” oameni 
nu in sens negativ, deloc… si ma tot uit asa la tine incepand de la primul tau comentariu la primul meu post aici, si pun cap la cap ce citesc printre randuri, si leg de ce mai stiu eu despre tine, si nu reusesti ma, nu reusesti deloc sa ma convingi c-ai fi o acritura din aia adevarata! aa, ca da, te strofoci, o vad, dar sa nu te-astepti sa si apreciez asta 
daca-mi permiti, eu ti-as zice ca atata timp cat vei tine bine de atitudinea asta nici nu prea vei putea sa simti franturi din alea 
(dar nu vreau sa par ca te-as judeca sau c-as vrea eu sa stiu mai bine ce te-ar putea face pe tine sa simti fericire, inteleg ca sunt foarte multe la mijloc, ca ai trait multe, de-ai ajuns sa te hotarasti sa devii asa)
s-o iau in ordinea ta, ca sa nu pierd ceva pe drum: ma, eu treaba cu “ce s-ar face blogu nostru” o vad o lecuta mai altfel: eu ma-ntrebam ce se face blogul nostru pana scrie antispamul posturile alea profunde si elaborate pe care le tot promite de ceva vreme… si-am ajuns la concluzia ca ce sa faca si el, mai digera cate-o scriitura de gandacel intre timp
trecand peste gluma, multumesc mult pentru aprecieri
hai sa-ti fac o marturisire: chiar eram curioasa daca vei zice ceva legat de ce-am scris, si chiar sa stii ca si la tine m-am gandit cand am scris textuletul asta
eu insa te vad inca asa cum te-am vazut acum… cred ca-s 4 ani de-atunci daca nu ma-nsel, cand ii erai inca prof lu’ frate-meu in facultate, si ne-ai invitat, ditamai ceata de nebuni, la tine la gratar… ne-ai aratat casa ta, pozele facute in Spania (ce minunatii!) si ne-ai primit cu o caldura si-o prietenie care pe mine ma impresioneaza si astazi, cand imi amintesc (ca nu stiu in ce masura ii cunosteai pe ceilalti, dar pe mine ma vedeai prima data)… asa ca, stii, c-am uitat sa numesc si asta in text, mie si muzica mai imi provoaca stari din alea, si am acum un cantecel care ma emotioneaza de fiecare data, Candy al lui Paulo Nutini, si cand zice el acolo “give me a candy after my heart”, eu tie ti-as da una dulce- dulce
in rest, raspunsuri mai ample iti voi tot da si in ce voi mai scrie de acum inainte, promit
un lucru vreau sa-ti mai spun: daca ai fi citit cu atentie si ce-am scris inainte, ai fi vazut ca si eu tot eterna nemultumita am fost, pana mai ieri 
… insa cand m-am speriat eu de mine, de acritura care devenisem, am realizat ca poate fi chiar lunga viata pe care-o mai am de trait, si nu mi-ar placea s-o ratez de tot, ocupandu-ma numai cu cautat noduri in papura si vazut numai jumatati goale de pahare… asa ca am hotarat sa schimb ceva, si-am priceput ca nu-i pot schimba pe ceilati, pe ei ii pot ori accepta si aprecia (si e asa frumos sa te concentrezi dintr-o data pe tot ce are un om frumos si bun in el!)… sau, daca chiar nu gasesc nimic care sa-mi placa, ii pot ocoli
ma pot salva.. si m-au salvat momente din alea pe care le-am descris in text, pe care am inceput sa le percep constienta, sa-mi las timp pentru a le savura 
sunt cu siguranta in viata fiecaruia dintre noi, depinde de noi daca le apreciem sau se lasam sa treaca neobservate, asteptand o fericire dintr-aia, “absoluta”, sau cel putin inegalabila
insa pe mine da, pe mine ma mai pot schimba
se invata genul asta de atitudini, chiar se pot invata (si slava cui vrei tu, tu chiar ai capacitatea asta
) poti incepe cu iertarea, sau cu a fi recunoscator, sunt convinsa ca si tu ai multe in viata ta pentru care se pot aplica tratamentele astea doua 
ah, sa nu-l intrebi pe frate-meu cum e cu criticatul, ca eu iti va spune despre mine aia care eram (ca asa cum sunt acum am devenit dupa ce-am suferit si eu suficient, dupa ce-am cunoscut grele de-ale vietii, dupa ce am trait dureri de mi-au nenorocit creierul)… si eram o certareata nenorocita… cu toate ca cred ca om rau n-am fost niciodata
in rest… sper sa mai vorbim, si despre fericire, si despre fiinte dragi noua (si eu am pierdut multe din astea
si tot cam ca tine simt cand ma gandesc inapoi)
July 23rd, 2009 at 10:13 AM
stai asa, ca remarc ca uitai esentialul despre criticat, care se adresa si lui Newsted: ma, critic si eu, si uneori chiar vehement! insa nu oamenii! eu critic cel mult comportamentele lor, si ohooo, cred ca vreau sa scriu un post numai despre atitudinile si comportamentele care-mi provoaca mie rau dureri de cap la cate niste lume… dar cu omul in sine n-am nimic, ca incerc sa inteleg ce l-a adus in stadiul in care este, prin ce-a trecut, ce l-a format… incerc sa-i inteleg motivele lui de a transforma intr-un fel si nu intr-altul experientele, plus ca mai tin cont si de factorii externi care actioneaza si ei asupra lor asa, cam ca agentii externi asupra rocilor
si-atunci nu mai pot judeca (plus ca ma uit la mine, si ma-ntreb ce-mi da mie dreptul sa critic pe altul? sunt eu mai breaza decat e el?)… ei, eu sunt un om cu multe intrebari, cred c-ajunge pe moment
July 23rd, 2009 at 10:52 AM
@Gandacelul
Ok…pe de-o parte te inteleg.Pe de alta parte nu.
Eu altceva observ…ma nene, cata comentariu’…mai faceai un post cu ala =))
July 23rd, 2009 at 11:26 AM
asa e, mai iesea un post. cat despre ce ai observat tu la mine… aia e o coaja. si io sunt ca o ceapa
) am mai multe. c-o fi miezu acru, c-o fi una din coji, naiba stie. oricum, nimic nu e ce pare la prima vedere, si te asigur ca nici eu 
)
) bine ca mai pot sa rad pe tema asta 
altfel, numai de bine, si nu sunt asa de intolerant precum par, sau cum vreau sa par, in primul rand pentru ca vreau sa traiesc totusi printre oameni, unde trebuie sa-mi inghit anumite porniri, oricat de neplacut ar fi. si sa nu-mi spui ca nu trebuie sa le inghit, ca nu ai avea dreptate. viata e cum e, si anumite chestii vin ca untura de peste. in ultimul timp din ce in ce mai multe
July 23rd, 2009 at 11:34 AM
hazul de necaz e o atitudine pe care eu personal o ador… despre ironie ti-am mai zis cu alta ocazie ce cred… iar oamenii ceapa sunt preferatii mei (ca-s profunzi si ne-plati
) nuu, nu-ti zic ca nu-i bine sa inghiti, dimpotriva… si eu am invatat sa inghit, si asta m-a mai “civilizat” si pe mine un pic… mai mult va veni prin posturi viitoare
Newsted: poate-mi zici care-i partea aia pe care nu ma-ntelegi
July 23rd, 2009 at 11:41 AM
@Gandacelul
Neeee…in particular
July 24th, 2009 at 4:05 PM
@ Gandacelul:
Omul este fericit intotdeauna cand face un lucru bun in viata…Cat priveste pe altii, ia-i asa cum sunt, cauta sa vezi doar partea buna a lor(asa cum ai vrea ca si ei sa-ti vada tie doar partea buna a ta), iar in concluzie: be happy, don’t worry!!
July 24th, 2009 at 4:10 PM
foarte, foarte bine o zici, Criticule
eu incerc, exact asta incerc!