Ma aflam in gara Part Dieu din Lyon, situata oarecum in centrul orasului. Coborasem din tren si ma pregateam sa iau o linie directa catre aeroportul St Exupery, unde trebuia sa astept pe cineva. Ca de fiecare data, acolo ma acosteaza oameni care imi cer ba monede, ba tigari. Parca imi scrie in frunte ca sunt prost si vor obtine imediat de la mine ce vor… . Vine unu’ spre mine si imi cere o tigara. Ii dau si imi amintesc ca nu am bricheta, asa ca ii cer si eu un foc. Ma intreaba ce nationalitate am, vazand ca nu vorbesc atat de bine franceza. Ii spun ca sunt roman. Imi raspunde ca i se pare atipic ca un roman sa aiba tenul deschis. Chestionat de mine cu firescul “De ce?” imi spune ca toti romani pe care el i-a vazut sunt inchisi la culoare , ii cunoaste pentru ca stau ilegal langa gara. Imi amintesc ca vazusem, chiar inainte sa opreasca trenul, intr-un loc viran, o gramada de coverci improvizate, inconjurate de o mizerie de nedescris.

“Ia uite bai, ce ne fac tiganii astia!” imi zic.

.
Ma aflam intr-o vizita la Tournon sur Rhône, unde dupa multe amanari, ajunsesem sa-mi vad niste prieteni romani, prieteni ce sunt stabiliti inaintea mea aici si care au aceeasi meserie ca si a mea. Toti imi fusesera colegi la facultate.  Avem punct de intalnire o terasa aflata chiar pe malului raului din denumirea orasului. O terasa inghesuita, asa cum sunt terasele francezilor. Ma aflu acolo cu cei doi  colegi de apartament si  de breasla. Asteptam, apar prietenii de prin partile locului . “Noroc!…Noroc!”…dupa care ei incep direct cu reprosuri de doi lei, ca nu i-am sunat, ca ne-am ajuns…chestii d-astea,  armele parvenitului… neimportante pana la urma. Interesant e ca oamenii nici macar nu ma ajutasera cu ceva sa ajung acolo, dar imi vorbeau de parca aveam vreo obligatie fata de ei. Ba unul ma prosteste in fata la un moment dat. Spiritele se incing putin…se vorbeste tare, romaneste, ba se si injura uneori. Toti ochii tacuti din jur sunt indreptati catre “cortul improvizat” la masa noastra. Trec si niste jandarmi care ne cam ameninta din priviri sa incheiem circul, ca altfel e mai rau. Nu-i baga nimeni in seama si continua cearta acolo, cu reprosuri de ambele parti. Ma ridic si vreau sa plec la un moment dat…frumoasa vizita, gazde nemaipomenite…

La masa respectiva se aflau doar oameni scoliti. Nici unul dintre noi nu avea nume de general roman, grec antic sau marca de masini.Gandesc din nou: “Bai, ce ne mai fac de ras tiganii astia prin lume!”…