Cosminele, tata…ia
aminte la ce te-asteapta!

Mda…doar cateva ore. De ajuns sa-mi fac o mica parere despre ce inseamna Paris , parizieni si viata lor de zi cu zi. Nu m-a interesat sa vad Moulin Rouge, nu m-a interesat sa umblu prin magazinele snobilor. Cumparaturile reprezinta doar o necesitate pentru mine. M-a interesat sa vad o particica din arta si cultura Parisului, m-a interesat sa-i simt pulsul si, bineinteles m-a interesat sa-l fotografiez. Sa-l fotografiez mai mult ca orice…

Indiferent ca am stat doar o jumatate de zi acolo, Parisul a avut timp sa ma surprinda. Mai ales negativ, pentru ca la frumusete ma asteptam. Daca Lyonul m-a surprins in mod pozitiv, daca acolo mi-a placut tot ce am vazut, aici sunt multe lucruri neplacute. Agitatia nebuna, claxoanele, aroganta parizianului, astea toate contrasteaza cu arta si cultura, uneori si kitch, prezente la orice pas…Citisem undeva ca Parisul e in topul celor mai neprimitoare orase europene si inclin sa le dau dreptate.

Coborat din TGV cu ore bune intarziere ( da, l-am pierdut…asta e, n-am gasit la timp gara TGV din Valence ) in Gare du Lyon din Paris, sunt izbit de mirosul de “oras mare”. Unii il iubesc, eu il urasc. Oamenii se grabesc, se grabesc toti catre locuri de ei stiute, de parca ar simti mai bine viata in felul asta. Te calca pe picioare, iti arunca priviri urate. In sfarsit, am harta de la punctul informativ ( in Lyon mi s-a explicat cu zambetul pe buze ce pot vizita, chiar daca nu am cerut, aici mi s-a aruncat pe tejghea o harta impaturita si atat ). Cobor la metrou avand in minte un scurt itinerariu. Trebuie sa ajung neaparat la Eiffel, daca vreau sa fac poze ala e cel mai important loc. Asadar , dintr-o statie neingrijita si urat mirositoare iau un metrou la fel de neingrijit si urat mirositor. Inghesuiala, atentie la buzunare. Deja incep sa gandesc ca Bucurestiul inca isi merita renumele de “Mic Paris”, chiar daca semnificatia acestui continut dintre ghilimele era alta pe vremuri. Cobor in Place de la Concorde. Va fi primul contact cu Parisul nesubteran. Urc scarile si ma trezesc intr-un loc imens, suprapopulat. Nu arata deloc ca in documentarele alea frumoase. Masini peste tot, pavaj distrus, acelasi miros urat si soare lipsa din cauza smogului. Metropolele lumii au de platit pretul asta. Masinile se inghesuiesc pe multiplele bande de mers, se injura intre ei, se claxoneaza. E clar, Bucurestiul este inca “Micul Paris”. Prima impresie conteaza cel mai mult si e greu sa o mai inlocuiesc cu ceva…

Nu descriu acum prea mult Place de la Concorde, e arhicunoscuta. Artezienele care nu functioneaza, desi e o caldura infernala, agitatia tampita, lipsa verdelui si prezenta prafului in cantitati industriale imi taie elanul. Nu stiu mare lucru despre Place de la Concorde, doar ca aici au cazut multe capete in timpul “Revolutiei-model”, aici era ghilotina … Aaaa…obeliscul din Luxor daruit de catre poporul egiptean…se cam pierde in fundal, intrand in contrast cu multimea de stalpi colorati , in stil oriental, ce inconjoara piata. Nu gasesc foarte mult bun-gust intr-un loc pe care voiam de mult sa-l vaz, asa ca merg mai departe, cam dezamagit.
O latura a Place de la Concorde se invecineaza cu Jardins des Tuileries. In capatul aleii ce se afla pe mijlocul gradinii se zareste, printr-un nor imens de praf si o multime de oameni, producatori de praf, Luvrul. N-am timp de el acum, de fapt nu am timp de intrat in niciun obiectiv turistic. Timpul e scurt, doar ma plimb. Cu alta ocazie voi intra…

Din Concorde urmez o scurta distanta cheiul drept al Sennei, pana la Grand Palais. Am fost in dilema: sa urmez Champs Elysees sau sa o las la urma? A ramas la urma, alte obiective castigand lupta de intaietate cu bulevardul pentru care Bucurestiul a facut o copie sinistra. Traversam Senna pe Podul Alexander III, un pod ce reprezinta o opera de arta, decorat cu multe sculpturi, unele chiar aurite. Candelabrele ce il strajuiesc ma fac sa imi jur ca voi vedea Parisul si noaptea. Timp am destul. De pe pod zaresc in stanga, pentru prima data frumoasa si infricosatoarea Notre-Dame. E cu atat mai infricosatoare cat e vazuta in ceata, din cazua smogului dar si din cauza norilor inchisi ce incep sa se adune in spatele ei. In directia opusa, tot din ceata gri, iese La Tour Eiffel. Imi intorc din nou privirea catre directia de mers si vad acoperisul aurit ( cred ca in Paris e mai mult aur ca in Istanbul ) al Domului des Invalides , locul in care sunt inmormantati cei mai de seama eroi francezi, printre care si Napoleon Bonaparte. O constructie imensa, impunatoare si bogat decorata, un turn galben ce inteapa dur cerul. Imaginea este imblanzita de catre esplanada verde si imensa ( aici totul pare imens, constructiile sunt la o alta scara, asa ca e scuzabila repetarea acestui “imens” ). Ne ia mult timp pana cand ajungem langa Dom, e impresionant…dar il lasam in urma. Ne indreptam pe strazi cu cafenele pe trotuare inguste catre Champ de Mars. Imaginea vechiului Paris, cel romantic si plin de parfum special e pe cale de disparitie din cauza aglomeratiei de “tip nou, modern”. E adevarat, cladirile vor ramane mereu, frumusetea si originalitatea lor va aminti mereu de doamnele frumoase ce se plimbau pe bulevard, dar in ziua de azi ar risca sa fie calcate de Jeepuri.

Si ajungem la Champ de Mars, o esplanada verde ( desi in poze pare mai verde ca in realitate ) si lunga, avand la cele doua capete doua obiective importante si fiind strajuita pe zonele laterale de catre cladiri cu gradini pe acoperisuri si flori la mansarde. Capatul de sud-est este ocupat in totalitate de catre Ecole Militaire, iar in spatele ei , sediul UNESCO. Strica oarecum imaginea turnul de sticla al hotelului Montparnasse ce se inalta lipsit de respect in spatele unor cladiri cu importanta valoare istorica. Asta sunt, nu iubesc prea mult noul, mai ales cand strica vechiul.

Dincolo de lunga esplanada unde lumea sta asezata pe iarba, face plaja sau se joaca cu tot felul de obiecte, se inalta La Tour Eiffel, arhimegacunoscutul turn, poate pe nedrept simbolul Parisului in lumea intreaga. Ajungem acolo cu gandul de a urca pana in varf. Dupa un lung timp in care stam la coada, urcam in lift, usor dezamagiti insa: nu ne este permisa urcarea decat pana la catul de mijloc, virful fiind supraaglomerat. Odata ajuns pe balconul etajului al doilea, sunt de-a dreptul ingrozit ( pana la urma e la mare inaltime ). Parisul, vazut de la inaltimea asta e in primul rand infricosator. Multimea asta de cladiri inghesuite, in marea lor majoritate albe, se intinde pana unde vezi cu ochii. Privirea nu poate duce pana la periferiile Parisului si , cu siguranta curbura Pamantului m-ar impiedica sa vad pana acolo, chiar daca as avea ochi buni. Asadar ma aflu deasupra Iadului Alb si am mereu impresia ca o sa cad si voi fi inghitit. Maretia este impunatoare de respect, dar si de teama. Nu cred ca as putea sa traiesc vreodata in conglomeratul asta. Spre est se vede in departare, sub niste nori negri si grosi, ce se lumineaza uneori din cauza fulgerelor, Notre-Dame. Turnurile sale ce ies cu mult dintre cladirile vecine sunt de-a dreptul macabre vazute in atmosfera asta. Tunetele incep sa devina puternice. Parca as fi in filmele vechi. Mai la nord si putin mai departe, inaltata pe cel mai inalt punct al Parisului, Colina Montmartre si luminata de o spartura a norilor se vede Basilica Sacre-Coeur. E mult mai calda la vedere ca Notre-Doame, poate si din cauza luminii, chiar daca istoria ei e plina de sange.
Rotind privirea spre nord, dincolo de Padurea Boulogne se observa cartierul afacerilor, La Defense, un cartier de zgarie nori din sticla, o imagine futurista, insa la locul ei, turnurile nefiind imprastiate aiurea. In apropiere …din nou aglomerarea neuniforma de acoperisuri vazute la scara mica, din care insa iese Arcul de Triumf, cu mult mai inalt decat cladirile ce-l inconjoara ( care, fie vorba intre noi, sunt cladiri de 6-7 etaje ). Chiar langa turn e amplasat Palatul Trocadero. Fantanile din fata lui sunt golite, acolo existand niste terenuri de joaca in aceasta perioada. In stanga sa se observa cursul Sennei, cu podurile sale aruncate din loc in loc, o imagine placuta. Un scurt tur al balconului ma aduce din nou in locul de unde plecasem, adica in dreptul Academiei Militare si Domului Invalizilor. Coboram, dupa cateva sute de poze trase. Impresia este puternica, sentimentele sunt contradictorii…

Suntem in criza de timp, in doua ore si jumatate trebuie sa ajungem inapoi in Gare du Lyon, altfel pierdem trenul…din nou, iar un bilet la TGV pana la Valence , cumparat chiar din gara e al dracului de scump. Asa ca renuntam la Champ Elysees…alta data, la fel ca si celelalte obiective pariziene. Mergem cu un tren subteran de navetisti, in care mizeria si mirosul sunt oribile ( oooo, unde esti tu Lyon? ) catre Ile de la Cite. Avem de vazut Notre-Dame. Si este chiar impunatoare. Sincer, mie imi pare un monstru , dar ma atrage in acelasi timp. Acoperisul inalt dominat de stelele gotice in interior, peretii inchisi de vreme vin in contrast cu vitraliile lungi si colorate, detaliile arhitecturale ce abunda deasupra iesirii, statuile diavolilor ce vegheaza Parisul din inaltul turnurilor ma fac sa privesc atent…am impresia ca il vad pe Qvasimodo la un moment dat, razand in turn…vine furtuna, cerul e maroniu. Hotaram sa mergem pe jos pana la Gare du Lyon, desi e ceva de mers. Insa mergem pe “Les Quais de la Seine”, in  locul cel mai frumos al Parisului. La urma urmei, Ile de la Cite e locul de nastere al Parisului, originea. Podurile pe sub care se plimba vaporasele cu turisti sunt pitoresti, cladirile ce se inalta de o parte si de alta a Sennei imi dau imaginea pe care o aveam in gand…in sfarsit, am gasit Parisul! Sunt vrajit de data asta, e o imagine superba…Senna se desparte in jurul insulelor, apoi se uneste cu ea. De vis…

Inapoi la Gare du Lyon, chiar in momentul in care incepe ploaia. Din nou agitatie, din nou miros urat, urcat in TGV si viteza maxima. Intalnirea a doua TGV-uri in plina viteza e o senzatie unica, nu ai timp sa vezi nimic, auzi un mic bum sonic. Ma voi intoarce, chiar de multe ori. Deocamdata insa, am de vazut alte locuri frumoase, unele pline de istorie, altele naturale, altele moderne: Nimes, Marseille, Avignon, Arles, Millau…

Site oficial: http://www.paris.org/

Nota: Fotografiile folosite imi apartin.Utilizarea lor fara acceptul autorului reprezinta incalcarea legii.