Daca sunt rupt din plansa durere, daca ma cuprind in uitare cu totul nepasator, daca aman mereu intalnirea cu femeia ce ramane singura in palida oglinda-pleoapele adormite in lacrimi, daca-mi caut cerul intr-o piatra sub mari si noptile mele sunt aproape zile, daca de griji, de scarba, imi simt capul uneori desert cum e padurea de stejari toamna, daca ma incred in vis si sufletul meu il divinizez in taina, daca parastasul unchiului mereu il uit insa lucrez cum el lucra si tot mai multe vorbe rostite de el eu le spun astazi, daca nu ma las invins, daca-mi prelungesc viata cu o nadejde, este nesfarsirea primului daca, a faptului ca sunt rupt din plansa durere.

Ca sa pun capat emotiilor cititorilor acesti post, voi dezvalui de la inceput ca Menocchio a fost omorat. A primit 2 sentinte la o distanta de 15 ani, prima a permis eliberarea lui cu cateva conditii: sa abjure public ereziile sustinute, sa indeplineasca niste penitente de mantuire,  sa nu-si paraseasca niciodata satul si sa poarte “habitello”-un vesmant insemnat cu o cruce, pentra ca toti din jur sa stie cu ce fel de om au de-a face. Cea de-a doua l-a condamnat la moarte; avea 67 ani.

Dar nu aceste lucruri sunt atat de importante in carte, pentru ca nu e vorba despre  “Ultimele zile a unui condamnat la moarte”. A fost fascinant sa aflu perceptia unui morar despre lume, Dumnezeu, practici religioase, mai-marii bisericii, etc si de asemenea sa stiu ce anume l-a facut sa gandeasca altfel.

Cititi mai mult

Universul unui morar din secolul al XVI-lea

“Io, am zis ca, dupa cum gandesc si crez io, totu’ era un haos, adica pamantu’, aeru’, apa si focu’ erau amestecate impreuna, si din gramada asta, crescand asa, facutu-s-a ceva mare, asa cum se face branza in lapte, si din asta se facura niste viermi, si astia fost-au ingerii; si cea mai sfanta putere a voit ca astia sa fie Dumnezeu si ingerii; si in al numar de ingeri era si Dumnezeu, facut si el din acea gramada in acelasi timp, si a fost facut stapan cu patru capitani: Lucifer, Mihail, Gabriel si Rafael. Cititi mai mult

sau un simplu sant…

Era ciudat. Era intuneric, se simtea un miros inecacios de fum, de tamaie, de lumanari obosite, topite. Liniste de mormant. Nu, inca nu de mormant, doar de casa funerara. Lume multa, femei imbrobodite, cu ochii rosii, cu batiste ude, barbati frangandu-si in maini caciulile. Asteptau ceva, habar n-am ce s-ar mai putea astepta in asemenea situatii, poate numai sa se termine totul; mortul e mort, viii sunt obositi. Sa se termine odata!

Nu vad un cosciug, dar sunt sigura de existenta lui, ca atunci cand visezi pe cineva, nu-i vezi fata dar stii sigur despre cine e vorba. Cititi mai mult

Pentru ca ador dimineata (asta dupa ce reusesc sa ma dau jos din pat ) m-am apucat de cautat melodii care sa aiba ceva legatura cu acest moment minunat al zilei; trebuie sa recunosc, multe din aceste melodii le-am ascultat acum pentru prima oara, dar merita sa-mi largesc orizontul muzical.
Aaaa… da… de ce imi place dimineata? Pentru ca e liniste (cel putin la mine acasa), pentru ca imi place racoarea, ador sa observ de la un minut la altul cum s-a mai luminat un pic afara, pentru ca pot sa-l admir in voie pe Matei, pentru ca oricum sunt prea obosita seara si nu mai am chef de nimic, pentru ca mirosul cafelei proaspete e mult mai intens acum, pentru ca dimineata e un nou inceput, iar mie imi plac inceputurile!

Un inceput bun de zi sa aveti!

Cititi mai mult