Alin, imi cer scuze ca ma inspir din titlul postului tau, dar cred ca nu o sa te superi. Sper, adica. In fine, azi nu am chef de palavrageala. Azi e ziua baietelului meu, Matei, piticul dulce si zapacit; implineste 3 anisori.
Nu stiu cand a trecut timpul, nu stiu cand a crescut. Ieri am avut numai secvente in minte: trezitul dimineata la 4, drumurile spital-acasa-spital, nasterea, botezul, mers, dansat, piruete, dintisori, plans, ras, buba, gradi… Matei.
Pentru ca in sfarsit am si eu o zi libera, si pentru ca am uitat de oboseala de cum am intrat in casa planuiesc sa rezolv cateva lucruri cu care am ramas in urma. Bineinteles ca nu pot face asta fara un pic de muzica, una care sa ma invioreze si mai mult. Asa ca… voi incepe cu Stratovarius
Spunea ca a venit sa ma vada si ca a facut doua ore pe drum, de dincolo de deal pana la marginea raului unde locuiesc. Spuneam ca venirea lui imi face mare placere (era un fel de ritual menit sa ne asigure legatura necesara intr-un tinut putin vizitat, ca al nostru si ma miram eu insumi de prudenta cu care ii vorbeam). Stiam ca vorbeste despre altceva, stia ca vorbesc despre altceva si jocul nostru incepuse sa ne plictiseasca. Daca si-ar fi gasit iubita acolo, la mine (ea insa plecase, nu stiu unde, nu stiu de ce) poate mi-ar fi spus: fericirea, aici si acum. Dar intre timp se inserase si el a tacut.
Pentru ca am/am avut ceva timp liber in seara asta, am zis sa termin de povestit care e treaba cu Cimitirul Buna-Vestire, dar pen’ca un piticot, nu dau nume, in ultima vreme imi fura cartile, nu am mai gasit-o pe sus-numita. Asa ca, mai asteptati o tara finalul romanului… In schimb, am gasit o carticica de Gellu Naum, nici nu stiam de existenta ei, din care va impartasesc un fragment.
Fiind duminica dimineata si pentru ca ma asteapta o zi tare interesanta la serviciu, nu am mult timp sa stam la taclale, dar sper sa va tina companie urmatoarea melodie, tare draga mie.
Romanul pamflet, aparut in 1936, este alcatuit din trei parti. In prima parte, si cea despre voi vorbi in seara aceasta, este prezentat Gulica Unuianu, candidat la examenul de doctorat, pe care il da in speranta ca Ministrul sa ii ofere un post de cadru universitar. Arghezi este un maestru al cuvintelor (reprezinta pentru mine ceea ce reprezinta Eminescu pentru altii), el ofera comparatii si expresii sarcastice sau ironice care impreuna construiesc diferite tablouri geniale care surprind portrete sau situatii reale.
Facem cunostinta cu Gulica, care, dupa cum spune autorul reprezinta o specie, si cu rectorul facultatii: Cititi mai mult
Au comentat recent: