De ieri presa germana buciuma a scandal mare (extins, cred, si la nivel european, sunt curioasa daca a ajuns si prin Romania): ministra sanatatii, Ulla Schmidt, se afla in concediu pe coasta mediterana a Spaniei, undeva spre Alicante. Pana aici nimic spectacular.

Insa distinsa politiciana si-a solicitat automobilul personal, proprietatea ministerului (deci a statului, deci finantat de platitorul de rand de taxe si impozite) si in concediu. I-a fost adus, impreuna cu soferul personal, la locatia din concediu, fapt care a provocat scandalul. Se revolta platitorul de rand de taxe si impozite, caci uite pentru ce sunt folositii banii pe care el munceste din greu. Au estimat chiar (in functie de distanta in kilometri intre Berlin-Alicante, pretul benzinei, cheltuielile pentru sofer, etc. ) cam la 10.000€ valoarea acestui “moft” al ministrei, care, spun ei, pentru intrunirile politice pe care le ofera ca justificare a acestui act, ar fi putut inchiria si la fata locului masina plus sofer, la un pret simtitor redus. Cititi mai mult

De mica m-a atras Dumnezeiscul. Probabil de l-a bunicu’-meu mi se trage, o fiinta nu atat credincioasa cat relativ bisericoasa, asa cum probabil erau multi romani din generatia lui pe vremea comunismului. Inca de copil m-a purtat prin biserici si a incercat asa cum s-a priceput el, spunandu-mi rugaciuni (unele dintre ele erau pentru mine aidoma poeziilor pe care le invatau ceilalti copii) sau povestiri din Biblie, sa trezeasca in mine “credinta”. Pe masura ce cresteam tot bagam in cap multe povesti bisericesti, care s-au impletit, fara a le pune in vreun fel sub semnul intrebarii, pur si simplu cu fiinta mea. In adolescenta am cazut, de data asta, cred, ca multi altii din generatia mea, in atitudinea Cititi mai mult

inspirata fiind de catre “colegul de blog”, va prezint si eu orasul meu preferat si va las pe voi sa-l ghiciti

Bizara insiruire in titlu, asa-mi pare si mie. Sa vedem acum daca sunt capabila sa formulez un text pe masura lui, a carui esenta sa fie exact surprinsa de alaturarea asta stranie.

De cand tot o tin din boala in boala si ma indop cu medicamente in speranta ca doar-doar voi re-deveni un om normal, am o noua ocupatie: citesc, incercand sa nu omit nimic, deci mai bine zis, analizez prospecte de medicamente! Da mai, ala care si tu ti-ai aruncat un ochi asupra lor, si intelegi despre ce fel de ocupatie aproape sisifica sunt pe punctul de a-ti relata, asta fac, pentru ca ma consider un om responsabil si vreau sa stiu si eu la ce-mi supun corpul atunci cand il invadez cu chimicale.

Cititi mai mult

Astazi Gandacelul e in chef de joaca si va cere permisiunea de a se juca impreuna cu voi. In ultimele zile Gandacelul a (re)descoperit rautatea… asa, la un nivel crunt, cum uitase demult ca poate exista. Si asta l-a durut tare, asa ca acum, cand si-a mai revenit din soc, cand s-a calmat (si-a inghitit si inghitit pentru asta) foloseste efectul catarhic al scrisului si abuzeaza un pic si de blogul vostru pentru asta

Nu stiu daca v-ati dat seama, insa Gandacelul iubeste oamenii asa cum iubeste Cosmin B. berea sau Newsted sportul asa ca din nou nu poate vorbi decat… tot despre ei, dar mai altfel un pic! Experientele din ultimele zile l-au determinat sa-si creeze propria lui tipologie umana. Facand abstractie (intr-atat de complet pe cat este posibil) de tot ce mai stia el despre C. G. Jung, despre analiza tranzactionala sau eneagrama (astia s-au mai ocupat, dar la modul serios, cu tipologii), el vrea sa va prezinte niste tipuri umane asa cum il intampina pe el, Gandacel, in viata de zi cu zi, afara, oamenii “normali” (adica aia care nu-s cazuri patologice). Nu are pretentia c-ar fi completa lista, asa ca daca voi mai cunoasteti si alte tipuri, puteti completa, prin comentarii Cititi mai mult

As vrea sa incerc, pentru ca mi s-a atras (chiar in repetate randuri) atentia ca as aborda subiecte (oarecum) dificile, sa scriu simplu: sa scriu cu simplitate despre o tema simpla. Caci ce altceva este fericirea, acel “ceva” ce sta pe buzele tuturor, incat pare chiar a fi devenit banal? Ca sa n-o las in stadiul indefinit de “ceva”, voi descrie ce concep eu atunci cand afirm “fericire”: in primul rand, zic franturi, si gandesc momente, clipe disipate de-a lungul vietii (deci nicidefel o stare, cu atat mai putin de lunga durata). Presupun ca nu are rost sa mai spun ca vorbim despre ceva subiectiv, deci nu voi mentiona nici ca nu-mi expun decat propriul punct de vedere, fara pretentia de a generaliza ceva Cititi mai mult

Recunosc ca acum cativa ani a inceput sa ma preocupe teribil o fraza din Biblie: eram intr-o situatie dificila din viata mea si brusc imi rasunau in minte cuvintele lui Isus din clipele in care era crucificat: “Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac!”.

Mi-am dorit enorm incepand cu momentul in care am constientizat ce ar insemna ruga asta pentru om sa le pot rosti si eu la fel, simtind adanc in mine acel gen de iertare suprema fata de cel care in ochii mei imi comitea, poate, o nedreptate.

Veti gandi probabil ca tintuiam prea sus, incercand sa ma situez pe mine, firimitura de uman, la acelasi nivel cu cel pe care-l numim Fiul lui Dumnezeu. Va spun insa ca este o mare greseala sa credem ca omul nu poate simti asa. Insasi din simplul motiv ca, o constientizam sau nu (si e tragic atunci cand nu), purtam fiecare in noi farame de dumnezeire (nu degeaba se spune ca Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Lui). Eu abia atunci am realizat asta si am inceput sa ma gandesc mai des la modul cum pot dezvolta eu acele acele farame de dumnezeire, de bunatate si de frumos din mine (asta si pentru ca de atunci ma chinuie teribil si problematica sensului vietii, si recunosc ca oricate drumeaguri as incerca sa parcurg, mereu si mereu tot acolo ma intorc).

Cititi mai mult

Revin si eu, scapata fiind de marii bautori de bere de pe capul meu   Pana imi va permite timpul sa scriu din nou ceva propriu, as vrea sa impart cu voi un text care pe mine m-a impresionat si m-a si pus mult pe ganduri, din Jacques Salomé:

“Nu e de ajuns sa îi spun ‘Te iubesc’ daca nu pot primi toata aceasta dragoste în mine.

Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este în acord cu darul iubirii primite.

Nu e de ajuns sa îmi exprim dorintele, trebuie de asemenea sa accept sa nu le impun.

Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei, daca nu stiu sa le primesc sau sa le amplific. Cititi mai mult

Dragii mei dragi, iarasi scriu despre iubire, insa de data asta un pic mai… altfel Va scriu chiar despre mine, pentru ca eu m-am cam indragostit! Si ca orice iubire pasionala, imi cam da ghionturi s-o strig in gura mare, sa ma afle lumea Asa ca tin s-o impart cu voi

Cititi mai mult

O data va mai bat la cap cu seriozitaturi de-ale mele, caci deja ma pregatesc entuziasmata de un mare eveniment: primesc curand vizita mare, de la minister (al vostru, cel administrativ ). Deci cel putin pe durata vizitei de mine scapati.

Imi tot vine in minte in ultima vreme cum stateam eu mai demult cu maica-mea de vorba la telefon (si pentru necunoscatori, noi de obicei nu ne pierdem in filosofeli la telefon, cel mult poate ea, in politizari) si la un moment dat ea, care pe atunci trecea printr-o pasa mai proasta, incepe sa-mi recite dintr-o arhicunoscuta (sper ) poezie a lui Cosbuc: “ O lupta-i viata, deci te lupta/ Cu dragoste de ea, cu dor.” Atat a stiut ea atunci, in cazul in care v-am facut curiosi, strofa continua asa: “Traiesc acei ce vor sa lupte,/ Iar cei fricosi se plang si mor.”

Cititi mai mult