Fiindu-mi frica de ei, am incercat mereu sa stau cat mai departe de cainii vagabonzi, motiv pentru care mereu am fost curios  cum te simti atunci cand te musca unul. Cat dureaza?, cat de tare doare?, de ce nu apuci sa ii dai un picior in gura atunci cand vine latrand?, cum te simti cand il vezi agatat de piciorul tau?, doar o parte din intrebarile pe care mi le puneam pana aseara, cand am gasit raspunsurile: dureaza circa o secunda, doare rau – la fel ca si mana, dupa ce iti faci injectia aia care te face sa nu incepi si tu sa latri la oameni, nu apuci pentru ca nu il vezi pentru ca nu vine latrand (sau cel putin asta al meu n-a venit, nu mi-a dat sansa sa incerc o negociere, ceva), nu s-a agatat de piciorul meu, multumesc, cred ca ii era prea drag ca a ramas cu bucata de pantaloni in gura si n-a mai insistat.

Da, aseara m-a cam muscat un caine si ma doare si piciorul, si mana. Acum, daca imi aduc aminte cat de mare era,  pot spune ca am scapat usor pentru ca nu a apucat sa infiga dintisorii. N-a dat niciun semn ca nu i-ar placea de mine, n-a latrat, n-a zis absolut nimic inainte, altfel as fi incercat si io sa-l iau cu zaharelul, cu “cutu-cutu cuminte” si alte secrete d-astea d-ale mele care m-au ferit pana acum. Il banuiesc chiar ca s-a propulsat in coada, cam cum fac cangurii, altfel n-avea cum sa ajunga asa repede la piciorul meu – chiar daca ne jucaseram cu el cu 1 minut in urma, tot imi luasem o distanta de siguranta, asa cum fac de fiecare data cand trec pe langa un caine (dintr-o puerila senzatie de siguranta, nu-mi place sa trec pe langa botul cainilor maidanezi).

Cititi mai mult

“Acum imi va creste nasul.”

-

Si dupa o zi simpatica (da, evenimentul ala o facu asa, ca de mult n-am mai ras atat ), va mai dau unul:

Daca fiecare regula are o exceptie, atunci trebuie sa existe o exceptie de la regula ca fiecare regula are o exceptie. Am putea sa-i spunem Paradoxul exceptiei de la regula

Cu fiecare vizita (de lucru) la apartamentul in care urmeaza sa ne mutam – si care, o spun pentru “prietenii” care se fofileaza, elegant cred ei, de la dat un trafalete, o mana de glet, o atentie, arata din ce in ce mai bine – imi place din ce in ce mai mult si zona in care e amplasat.

Se pare ca, in sfarsit, rugaciunile mele au fost ascultate: am scapat de caini. DA!!! Bine, n-am scapat de caini propriuzis, adica sa nu existe, ca e imposibil – tot in Craiova ne mutam. Dar din cate am vazut pana acum toti cainii din zona cu pricina sunt ori campioni ai apatiei, ori consuma ceva medicamente care ii fac sa doarma toata ziua. Sunt exact ceea ce iti poti dori de la niste caini vagabonzi si exact opusul celor cu care am ajuns pana la varsta asta. Stau stransi in gasca – cred ca sunt vreo 12 cel putin, si daca ma insel in aprecierea pozitiva pe care le-o fac acum pot sa spun ca am cam pus-o, in sensul rau al expresiei Cititi mai mult

Inspirat de Adrian Georgescu (dar si de comentariile primite la articol) si de pretinu-meo Newsti, mi-adusai aminte de perioada in care incepusem serios sa cred ca tot ceea ce inseamna presa sportiva la noi este un experiment secret si usor diabolic, cu dublu scopu.

Primul dintre ele, cel principal: trasarea unei “sfere de rabdare” aplicabila noua, consumatorii. In acest scop, cel mai probabil si-au masurat audienta la inceputul experimentului, ca un prim pas. Apoi au inceput sa ne serveasca intr-una aceleasi stiri despre sportul care are loc pe langa cluburile sportive. Au incorpit o retea de dezvoltatori de impresii care intra mereu, pe rand, in legatura telefonica la emisiuni, astfel ca si succesele in gimnastica, canoe sau polo sunt comentate tot alaturi de Becali, Borcea, Porumboiu-tatal, Iancu si Mititelu. Din calupurile de stiri de dupa fiecare etapa sunt scoase sistematic si in mod deloc aleatoriu rezumate ale unor anumite meciuri. In schimb, in locul lor ne sunt redate declaratii ale patronilor cluburilor combatante, sau, daca vreuna dintre echipe beneficiaza de un antrenor ce place presei, ce stie sa faca caterinca, ale acestuia (Ionut Popa sau Petre Grigoras erau preferati sezonul trecut). Niciodata nu ne sunt prezentate punctele cheie din conferintele de dupa meci, cu exceptia situatiilor in care se acuza arbitrajul. Cititi mai mult

Internetul nu respecta reputatii si nu crede in basme. Internetul face lucruri sa dispara, lucruri sa apara si le modifica pe cele ramase.

Intr-o ordine insignifianta, iata cateva lucruri care nu mai sunt ce-au fost o data.

~ Punctualitatea

Pentru ca intalnirile la bere se stabilesc la un chat si se anuleaza cu 5 minute inainte.

~ Miturile (desi aici i-am putea acuza si pe reputatii cercetatori germani care prea isi baga nasul in toate)

Pentru ca wikipedia are multe povesti de spus, majoritatea reale. Cititi mai mult

Va dau un sfat: feriti-va de statisticieni si de economisti. Dar dati-le o bere in caz ca sunt statisticieni economisti pasionati de fotbal, cum e cazul lui Liviu, baiatu’ cu numaratoarea de pe Blog de Fotbal.

Intr-o discutie profunda purtata pe yahoo messenger, ajunsai sa ma uit si eu peste statistici cu golgheteri, baloane de aur, castigatoare de campionate ale cluburilor si alte ghete de aur dintr-astea

Surprinzator (siiiiigur ca da) imi paru din prima ca toti romanii care au iesit golgheterii Europei au fost de la Dinamo. Acuma, nu ca as avea eu ceva cu Dinamo, dar umbla niste zvonuri neverificate cum ca ei Cititi mai mult

Daca intr-adevar ar fi fost asa cum ne-au zis parintii cand eram mici si Dumnezeu ne-ar fi facut dupa chipul si asemanarea sa, eu as fi fost fericit acum: intr-o perioada (cand n-am mai vrut sa fiu Plastic Man ca sa fiu cel mai bun la fotbal) imi doream tare mult sa fiu invizibil.

Munca innobileaza, ce sa faca si ea?

Viata de IT-ist – adica system@LAN@orice_lucru_ce_necesita_reparat admin – intr-o firma care nu desfasoara activitati pe parte de IT are farmecul ei. Ba chiar iti confera un fel de  aura pe care probabil ca toti colegii o pot vedea si percepe ca atare – un banner agatat de gat pe care sta scris cu litere de-o schioapa un mesaj extrem de clar: “Repar chestii stricate, inclusiv computere, si am mereu la indemana tot ceea ce iti lipseste tie”.

Dintre cele aproximativ 100 de persoane cu care am lucrat in  2 ani, macar 70 mi-au cerut incarcator pentru telefonul lor, indiferent de marca acestuia.
Cititi mai mult