Antichristul lui Lars von Trier
Prin Antichristul lui Lars von Trier ajungem cu gandul la inceputul umanitatii si mai ales la un sfarsit al omenirii total diferit de ceea ce ne-am fi imaginat pana acum. Personajele principale nu au nume: sunt “El” si “Ea”. Un film cu subiect simplu, o drama poate, din pacate, destul de frecventa…pierderea unui copil intr-un accident si modalitatea de supravietuire a celor doi parinti dupa teribila tragedie. Si ce este cel mai important, aparent nimic care sa duca cu gandul la o abordarea biblica a apocalipsei, a Antichristului.
Si totusi… aici vine abordarea cutremuratoare a regizorului prin modul de a vedea, concepe Sfarsitul. Genialitatea lui von Trier socheaza prin modul de realizare, in felul cum cadru dupa cadru filmul se desfasoara ca un exceptional tablou impresionist, cu natura care devine parte a catastrofalului din om. Un tablou ce iti arata idilicul naturii, dar si inspaimantatorul sfarsit, inceputul paradisiac, dar si finalul apocaliptic. Toate sustinute de o coloana sonora impecabila, de exceptie…care te lasa zile intregi cu acele note muzicale in adancul sufletului, rascolind parca acele inceputuri si sfarsituri existente in fiecare dintre noi! Abisul durerii si splendoarea divina…prin imagine, muzica, si o poveste greu de conceput.
Filmele, in genere, si in mod special acesta, nu trebuie sa fie povestite. Ceea ce am mentionat mai sus sunt cele mai neimportante idei in ansamblul filmului. Sunt punctele de pornire pentru o viziune cinematografica magistrala a ceea ce este viata si moartea, Christos (iubirea) şi Antichristul (negarea, ura, raul), inceputul si sfarsitul omului, poate chiar al umanitatii.
Ceea ce copleseste, ceea ce socheaza si va ramane in inima unui om care vede dincolo de forma, de scenele de violenta sau sex, este mesajul transmis, ideea destinului umanitatii cuprins in cateva zeci de minute… Cu “Ea” (Eva) a inceput istoria umanitatii si cu ea sfarseste…in viziunea lui von Trier, unde altundeva decat in padurea “Eden”. La intrebarea “lui”…”De ce iti este cel mai frica?”, raspunsul “Ei” sovaielnic, totusi categoric, este “de Padurea (Gradina) Eden”… Cine nu are o frica viscerala fata de o greseala teribila, care i-a schimbat tot restul vietii?
Filmul incepe cu imagini coplesitoare ca frumusete, tandrete si placere sexuala…cu o coloana sonoara teribila, scrisa parca pentru a fi martora unei creatii cinematografice de exceptie. Idilicul imaginilor de inceput se termina atat de brusc, violent si sfasietor, incat in cateva fractiuni de secunde te gandesti ca nu mai poti rezista, ca-i mai bine sa nu mai vezi filmul. Si asta inca din primele minute. Totusi, daca ramai, secretele filmului iti vor fi descoperite incetul cu incetul abia dupa ce filmul s-a terminat, cand sufletul tau reactioneaza, incearca sa inteleaga, cauta sensurile pierdute si vrea inapoi certitudinile desfiintate de imaginile lui von Trier.
Personajul feminin, interpretat incredibil de Charlotte Gainsbourg – care a castigat la Cannes trofeul pentru cea mai 
buna actrita – este, in film, fiinta in care s-a concentrat toata nevointa umanitatii, durerea si sfarsitul. Urmarind cateva imagini cu ea de la Festivalul de la Cannes, mi-am dat seama ca senzatia de spaima pe care a reusit sa mi-o transmita nu se diminuase absolut deloc. O actrita care a facut probabil rolul vietii ei in cea mai recenta capodopera a regizorului von Trier. Rolul avut, puterea incredibila pe care a transmis-o prin acest film, spaima teribila pe care a proiectat-o dincolo de ecran, chiar frica, m-a impins sa gasesc o “salvare” cautand opusul acestui rol, actrite si al spaimelor rascolite de ea.
Imediat mi-a venit in minte una dintre cele mai mari actrite ale lumii, Giulietta Masina…in special in Noptile Cabiriei! Dupa filmul din Antichristul am simtit ca am nevoie sa imi reamintesc de acele Nopti ale Cabiriei si mai ales de finalul acestui film.
Pe langa un final care lasa fara cuvinte din puctul de vedere al imaginii, Lars von Trier isi dedica realizarea marelui regizor rus Andrei Tarkovski. Initial m-a surprins, insa, gandindu-ma la filmele lui Tarkovski, la felul in care acesta aduce in cinematografie puterea credintei, frumosul spiritual, mi-am dat seama ca Lars von Trier a simtit nevoia sa ofere contraponderea necesara pentru ca imaginea umanitatii, din punct de vedere cinematografic, sa fie unitara. Daca Tarkovski isi inchina filmele divinului, von Trier ne ridica violent si fascinant cortina care ascunde un Anti in esenta. Iar surpriza este cu atat mai mare cu cat in final realizezi cine are forta teribila de a fi Antichristul, chiar fiinta care poate da viata – desi nu poate crea – femeia!
Imaginea femeii si a rolului ei in spatiul rasaritean (de la Sonia lui Dostoievski din “Crima si pedeapsa” pana la puterea si diafanul femeilor din filmele lui Tarkovski) este completata de von Trier cu o imagine a femeii din lumea occidentala. Iar sexualitatea exagerata, care o domina, devine de o violenta extrema prin valoarile in slujba carora este folosita, nu prin imaginile explicite (pentru care a fost criticat regizorul). Prin modul in care acest tip de sexualitate are primordialitate in fata tuturor celorlalte elemente ale vietii, von Trier nu face decat sa traga un semnal de alarma cu privire la riscurile pentru femeia de acum. Acum, in framantatele noastre vremuri, femeia nu doar ca da viata din ce in ce mai rar, insa ce este si mai groaznic este ca ajunge sa o anihileze sistematic, riguros, ajungandu-se la un apocaliptic greu de imaginat, si tocmai de la ea…cea care poate naste. Si acum ma intorc la inceputul filmului, reamintindu-mi melodia cu care incepe Antichristul “Lascia ch’io planga mia cruda sorta”… Dar nu vreau sa va intristez, frumosul inca mai exista, dovada acest film 
July 12th, 2009 at 3:21 PM
Mda…citit, impresionat.Felicitarile mele!Sper ca cei care vor citi vor sti sa aprecieze felul in care ai scris fara a aparea idei de genul ” ce ne spui despre filme d-astea rele?Adica unde e frumosul?”.
Inteleg ca filmul este unul apreciat, desi foarte controversat ( probabil mai controversat ca “Passion of the Christ” al lui MG ).Am aflat ca in “tarile puritane” va rula o versiune “indulcita”.O mare tampenie dupa mintea mea.Ori il vrei asa cum l-a vazut regizorul, ori nu-l mai vrei deloc sau te uiti la telenovele ( daca tot vrei povesti siropoase ), pentru ca n-ai ce sa cauti printre spectatorii unui film “fara bariere”.
Raspunsul la intrebarea inexistenta fizic este urmatorul: Nu-l voi vedea.Pentru ca de felul meu sunt fricos, usor de impresionat.
July 12th, 2009 at 3:34 PM
pai, frumosul este exact acolo unde coplesitorul rau este transpus exceptional din punct de vedere artistic prin imagine, muzica, mesajele care iti raman si ghideaza in intelegerea vietii!
nu pot decat sa recomand Noptile Cabiriei…veti intelege cand il veti vedea…
in privinta controverselor aparute, pe langa filmul lui Mel Gibson, eu m-as gandi mai degraba la The Last Temptation of Christ, regizat de Martin Scorsese, in rolul principal fiind tot Willem Defoe.
pe mine scenele mai violente, sexual si nu numai, nu m-au facut decat sa ma incrut putin…altele mi-au fost spaimele, chiar in chiar scenele fara violenta explicita.iar marea mea spaima a fost cea legata de abisurile sufletului feminin.
Insa pentru oamenii cu suflete sensibile, delicate
July 12th, 2009 at 3:42 PM
@mad_m
Multumesc pentru recomandare!
Ai dreptate in privinta filmului lui Scorsese.L-am vazut si mi-a placut.Dar oamenii sunt disperati de violenta:” Adica cum ( e intentionata ) mai nene sa-l arati pe Isus batut in halul ala?Pe Fiul lui Dumnezeu?”.Atat au priceput ei desi eu am vazut in filmul ala un simplu om batjocorit in ultimul hal doar pentru o idee in care credea.Lucru dracu’ cu puritanii astia…
July 12th, 2009 at 3:54 PM
@Newsted
interesanta “definitie” 
Da, multi au protestat fata de violenta extraordinara asupra lui Iisus….dar au fost multi (evrei) care au contestat felul in care a fost prezentat rolul evreilor in condamnarea lui Iisus…
oricum, delicatetea sufltelui feminin intrupata in Cabiria lui Fellini a fost completata de von Trier aici.
pentru a cunoaste femeia, poate ajuta trebuie sa vezi divinul sufletului ei, dar si monstruosul
“Lucru dracu’ cu puritanii astia…”
July 12th, 2009 at 4:00 PM
@mad_m
Am crezut ca “delicatetea sufletului feminin” se referea la mine =)) Ma speriasem oleaca.
July 12th, 2009 at 4:08 PM
@Newsted
la cat de delicat tii vioara aia!!!!numai feminin nu esti….
dar asta nu contrazice “delicatetea sufletului”
July 12th, 2009 at 4:15 PM
=))
July 12th, 2009 at 5:09 PM
newsted – ” Nu mai suport complicatul asta, mi-a ajuns pana peste cap.Vreau doar lucruri simple, frumoase si pure.”
Si eu la fel si nu cred ca e superficialitate , cel putin in cazul meu cred ca e conditia sa pot merge mai departe .
July 12th, 2009 at 5:28 PM
July 12th, 2009 at 5:37 PM
@alexx
de acord si eu….nu vad in asta superficialitate, insa din cand in cand avem nevoie si de provocari, incitari…eu la categoria asta as include filmul asta.
July 12th, 2009 at 5:41 PM
@alexx
Asta e unul din motivele pentru care nu voi vedea filmul
Cum ma mai pandesti tu pe mine
July 12th, 2009 at 5:56 PM
@Alina
imi place si incerc sa gasesc ceva frumos in orice lucru, iar filmul are destule momente dure. este o provocare sufleteasca, intelectuala (prin incercarea de a intelege logica unor evenimente).apar destul de rar filme care forteaza la o schimbare a traiectoriei gandirii…
Va multumesc frumos!!
Alina, esti a doua persoana pe care o “conving” in prima instanta sa nu vada filmul
poate ar fi mai bine sa dam sufletelului Fellini recomandat mai sus, iar Antichristul poate sa vina si mai tarziu, mult mai tarziu
July 12th, 2009 at 8:58 PM
“Iar surpriza este cu atat mai mare cu cat in final realizezi cine are forta teribila de a fi Antichristul, chiar fiinta care poate da viata – desi nu poate crea – femeia!”
Nu am vazut filmul, dar, daca asa vede Lars von Trier lucrurile, atunci nu este prin nimic original. De mai mult de o mie de ani, catolicii dogmatici, dar si ortodocsii fara vocatie uitati de Dumnezeu prin pustii si manastiri au pus piatra peste piatra pentru a zidi Femeia in paradigma de “Anticrist”, de unealta a diavolului sau de vrajitoare malefica. Evreii spun: “Barbatul sa nu mearga intre doua femei, doi caini si doi porci”. Musulmanii ar fi foarte multumiti daca ar gasi saci in care sa-si imbrace femeile. Secol dupa secol, Al doilea Sex a fost atacat cu o ura mai coplesitoare si oarba decat cea indreptata impotriva dusmanilor vremelnici – mongolii, sarazinii, tatarii, turcii ori ereticii. Tot ce inseamna Femeie a fost considerat abominabil: farmecul ei – unealta Satanei, frumusetea ei fizica – o ispita diavoleasca (exista o sumedenie de reprezentari ale Necuratului in corp feminin), inteligenta ei – expresie a demonilor Incubi si Succubi care o stapaneau. La inceputul secolului al XVII-lea, in Germania si Franta, o femeie putea fi condamnata de Inchizitie sa fie arsa pe rug ca vrajitoare doar pe baza unei simple reclamatii ca s-a uitat prea insistent la un barbat. Padurea era, de altfel, si locul predilect unde se savarsea Sabatul vrajitoarelor si vai de femeile care indrazneau sa participe la adunari in padure sau la serbari campenesti. In contrapondere, imaginea strivitoare a “Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria”…
In opinia mea, toate pleaca de la asumarea de catre barbat, in Comuna Primitiva, a rolului de vanator, apoi de agricultor. Muncile grele, responsabilitatea gasirii hranei, apararea familiei au cazut in sarcina lui, iar el nu a pierdut prilejul de a-si revendica superioritatea absoluta in raport cu toate celelalte. Religiile n-au facut decat sa consfinteasca o realitate care exista deja. Dupa scrierea Genezei, cu mitul crearii femeii din coasta barbatului, contestarea rolului dominant al barbatului a devenit un sacrilegiu – caci cel contestat nu mai era un barbat oarecare, ci chiar Atotputernicul.
As fi preferat ca marele regizor danez sa nu arunce din nou pe umerii Femeii aceasta anatema. Binele si Raul, daca ele exista si altfel decat ca manifestari ale constiintei noastre, se cade sa fie revendicate in egala masura de ambele sexe, la fel cum pentru ambele sexe exista notiunile de stanga-dreapta si sus-jos.
Pe de alta parte, este complet falsa ideea ca femeia este “fiinta care poate da viata, desi nu poate crea”. Argumentele de acest gen sunt deosebit de raspandite in randul barbatilor autosuficienti, pentru a-si afirma o superioritate pe care n-au avut-o niciodata. “Cati filosofi femei ai vazut, cati pictori, cati oameni de stiinta?”, intreaba masculul inainte de a-si trimite perechea la cratita. “Poale lungi si minte scurta!”, declama altii, mangaindu-se pe burta paroasa. Asa sa fie?
Suprema creatie pe acest pamant este Nasterea. In comparatie cu nasterea, “Mona Lisa” lui da Vinci e o gluma de prost gust. Femeia se epuizeaza ca Om, ca Artist si ca Demiurg in acest act suprem. Orice altceva mi se pare o ratacire.
July 13th, 2009 at 2:01 PM
primul imbold a fost sa vad filmul
) insa m-am uitat putin peste niste site-uri de specialitate, cum fac de altfel de fiecare data cand am de gand sa vizionez un film. nu spun ca ma ghidez 100% dupa ce spun aia, mai ales ca de multe ori fac exact pe dos de cum imi recomanda review-ul, dar e util. am reusit sa vad si vreo 3 mini trailere. si nu m-a impresionat deloc. oi fi mai greu de impresionat, sau poate ca partile decupate pentru prezentare nu contineau scene destul de grosolane. orice ar fi, unul din comentarii zicea ca domnul lars (von trier) a declarat pe undeva ca el nu face filme pentru public, le face pentru el 
si asta im se pare un motiv suficient sa nu ma uit la film. daca d-lui n-are respect pentru vieweri, nici eu n-am respect ptr d-lui 
evident ca ma tenta, continand particula anti in titlu (ca sa fac o gluma
aucm, lasand gluma la parte, chiar nu m-a dobora din scaun ce-am vazut in imaginile alea. si daca vreau sa vad fanatsmagorii, mai bine ma uit la fear and loathing in las vegas, pe care il am pe undeva uitat, si ma asteapta
July 30th, 2009 at 6:17 PM
Filmul: impresionant. Atat de impresionant, ca daca nu te aveam la stanga mea riscam sa ies accidentata din sala. Multumesc!
July 30th, 2009 at 6:25 PM
@guerrillera
Bun venit pe blog!
Te mai asteptam..