Asadar, de-acum parasim legenda si intram in istorie. Legenda ne lasase in pragul unui incredibil lant de gafe manageriale comise de Adam (nu l-a concediat pe Napoli si nici nu l-a adus pe Peseiro, dar totusi…). Dupa ce Omul a gasit de cuviinta sa se insoare cu secretara si sa importe mere stricate de la firmele controlate de Opozitie, presedintele de onoare al Edenului a (re)nationalizat firma si i-a trimis pe urmasii lui Adam intr-un fel de somaj tehnic (intre timp, planeta chiar a apucat sa se scufunde, dar se pare ca echipa a fost salvata de Noe-Sumudica, cel care a importat in arca sa o adevarata colonie de papagali brazilieni).

Istoria ne spune ca, in timp, adica vreme de milenii, capitalul social al familiei s-a faramitat intre diversii sai urmasi. Noi facem un mic salt (mic pentru om, dar mare pentru omenire), si picam undeva in secolul XVIII. Din cauza crizei, am achizitionat o busola ieftina (dar la pret de profi), asa ca aterizam la spartul secolului, undeva pe la 1790 si ceva, si nu in Europa, ci in Indiile Vestice. Dar tot raul spre bine, pentru ca in vremea aia, in batrana Europa, tata Kant abia trecuse de saptij’ de ani si incepea sa mazgaleasca la “Critica Ratiunii Pure”. Nimic interesant deci.

Es’timp, un grup de cercetatori independenti tocmai infiintase o statiune experimentala in teritoriile de peste ocean, numita SUA. Din cauza divergentelor cu grupul oficial al cercetatorilor britanici (aka Royal Academy/ Society), au hotarat ca e timpul sa ia cercetarea pe cont propriu. Plicticosii de britanici tineau mortis sa studieze proprietatile terapeutice ale ceaiului. Independentii au rezolvat repede problema, aruncand ceaiul peste bord, in apa (pentru ca asa se face un ceai bun, nu?), si s-au consacrat unor studii mult mai serioase. Cum ar fi, intre altele, efectul gloantelor asupra indienilor/ bizonilor/ coiotilor si altor specii protejate (ulterior – e sinonim de obicei cu prea tarziu) de lege.
In acest onorabil context, adevaratii urmasi ai lui Adam au decis ca e timpul sa vada din nou lumina istoriei, cu atat mai mult cu cat noua tara le oferea ocazia sa se ocupe cu ce invatasera cel mai bine de la tata Adam: economie politica.

Primul reprezentant celebru se pare ca a fost John Adams. Omul a reusit performanta de a fi in doua randuri vicecampion (ca pe vremea aia nu-i puteai fura campionatul lui George Washington nici macar cu arbitrii), dupa care chiar a castigat niste alegeri si a devenit al doilea presedinte al SUA (1797 – 1801). Spun gurile rele ca, in ciuda faptului ca a fost primul presedinte cu adevarat ales, a fost si primul care a reusit sa obtina un singur mandat (e drept, din doua posibile). Fost component al “tripletei de aur” care a redactat Constitutia SUA si s-a ocupat de designul dolarului (Franklin – Jefferson – Adams), a avut ambitii care depaseau orizontul politicii si a incercat sa intre in istorie. Cum pe vremea aia istoria Statelor Unite era inca domnisoara, virilul John Adams a incercat sa o dezvirgineze punand-o de un razboi tocmai cu fosta aliata, Franta.

{Faptele stau cam asa: perversi cum ii stim, frantujii furasera de la englezi patentul revolutiei cu regicid (Cromwell stie !!!; da, si Ilici stie !!!). Doar ca nu au avut curajul sa il experimenteze din prima la ei in tara, asa ca l-au exportat catre SUA (in special prin marchizul de Lafayette).
[Mai apoi, cand au vazut ca experimentul a prins, le-au vandut si Louisiana, si Statuia Libertatii].
Hotarati de felul lor, cobaii americani au trecut la fapte, s-au revolutionat si au devenit independenti. Cu amendamentul ca, neavandu-l la indemana pe regele englez, au fentat elegant regicidul.
Ceea ce nu li s-a intamplat si francezilor, care isi pierdusera intre timp rabdarea, si au pus-o de o revolutie dupa tiparul clasic: “ii taiem capul regelui si zicem dupa aia ca de fapt am crezut ca am daramat Bastilia”. Cica asta sarbatorim noi pe 14 iulie.In fine, spre deosebire de necioplitii de americani, sau poate din cauza ca nu aveau la indemana decat propriul popor (si nu amerindieni), francezii au gasit si o metoda mai igienica si mult mai putin dureroasa de a implementa Revolutia. Asta desi Pasteur nu se nascuse inca. Metoda se numea “Guillotine”, si gurile rele spun din nou ca inventatorul ei a fost nevoit sa ii experimenteze efectele asupra propriului sau corp. Deh, rafinamente frantuzesti, din gama branza mucegaita} .

So, ramasesem la John Adams cel viril, cel care a incercat din rasputeri sa implice SUA in primul campionat/ razboi oficial. Cum insa revolutionarii oficiali de la Paris nu apucasera inca sa sune la Moscova, sa explice cine sunt si ce vor, a ramas cu razboiul nedeclarat, dar cu beligeranta in fapt. Adica s-a ciondanit putin pe mare cu frantujii, dar cam atat. Tarasenia a ramas in istorie sub numele de Quasi-War (1798-1800), si s-a incheiat frumos, printr-o tacere reciproc acceptata.
De aici probabil i s-a si tras (ei, nu, nu i s-a tras ca lui Ceausescu, Lincoln sau Kennedy) finalul carierei de presedinte, fiind invins in urmatoarele alegeri tocmai de Thomas Jefferson, fostul sau amic si coleg de orgii financiare.

Dar sa nu credeti cumva ca omul s-a potolit aici. Se zice ca a fondat o intreaga familie politica, al carei cel mai important reprenzentant ar fi chiar fiul sau, John Quincy Adams. Tipul asta a avut, ce-i drept, niscaiva rabdare, si a asteptat vreme de inca 3 presedinti si 24 de ani pana sa devina el al 6-lea presedinte al SUA (1825 – 1829). Ca presedinte, “Q” nu s-a remarcat prin nimic deosebit (daca va uitati prin Wiki, veti vedea ca apare si el saracul pe un singur timbru). A, gresesc! a reusit performanta de a fi al doilea presedinte care rezista doar un mandat (dupa taxu’), si cam atat.

Dar, una peste alta, pentru prima aventura a familiei Adams dupa atata amar de vreme bilantul pare a fi pozitiv. Mai ales prin faptul ca au reusit sa fie prima familie de presedinti din istoria “Licuriciului cel mare”.

[Evident, au mai fost si alte astfel de familii, pre numele lor Roosevelt, Harrison si Bush.
Ca si curiozitate, istoria zice ca mai toate aceste familii au fost cumva legate de razboaie. Pe Adamsi i-am vazut la treaba, incercand marea cu degetul. De Roosevelti stim ca s-au batut cu nemtii, iar de Bushi - cu irakienii.
La o prima vedere, s-ar zice ca Harrisonii au fost cea mai pasnica familie. Dar conita Istorie mai poate fi si corectata din timp in timp, si nu strica sa i se aduca aminte ca de fapt au fost 3 presedinti Harrison, nu 2. In afara de William Henry si de Benjamin, a mai existat si mult mai celebrul Ford (urmas, desigur, si al lui Henry T). Cel care a luptat mai intai in WW1, sub numele de cod Indiana Jones, iar apoi s-a remarcat ca pilot intergalactic, in razboiul rece impotriva imperiului raului (desi se pare ca tatal sau biologic era chiar un general sovietic, Darth Vaderovici, "ala negru de respira greu"). In cele din urma, el a ajuns chiar si presedinte, pentru un mandat ("Air Force One" - 1997), cand alaturi de Glenn Close a trebuit sa lupte cu maleficul Gary Oldman (cel care, cum stim cu totii, e de fapt chiar Dracula)].

In consecinta, sub auspiciile acestui bilant pozitiv, inchei acest episod si va doresc, cum altfel:
BUNA DIMINEATA !!!

(chiar si tie, Newsted; lasa miocardul la odihna si “Hai Stiinta !”)