De felul meu, evit sa folosesc cuvinte mari sau expresii plastice. De aceea, nu voi ceda tentatiei de a-l caracteriza pe Ioan Becali (si pe nici un alt purtator public al acestui nume) cu vorbele unui amic: “cancerul fotbalului romanesc”. Cancerul ucide, relativ repede si nemilos. De obicei, nu iti lasa sanse: odata diagnosticat, deznodamantul e previzibil. “It’s just a matter of time” (scuzati-mi araba !).
Nu cred ca fotbalul nostru e chiar atat de bolnav incat sa moara. Tine de frumusetea acestui sport sa nu lase nici cele mai jalnice intrupari ale sale sa dispara. Mai mult, se incapataneaza sa le prelungeasca agonia, pompand bani si functii. Daca ar fi sa compar fotbalul romanesc cu un organism, as spune ca, din pacate, nu este suficient de bolnav ca sa moara (ceea ce ar insemna fie renastere, fie trecere in legenda, alternative oricum mai onorabile), dar nici suficient de sanatos ca sa supravietuiasca. Pur si simplu subzista, agonizeaza, “face umbra pamantului…”. Ca unul din acei zombie din filme de categoria C, cu ochii intorsi spre trecut, cu miscari mecanice mimand caznit vietatile sanatoase, si cu mutra supuranda. Cititi mai mult